In Sfarsit Nefumator

Allen Carr În sfârşit, nefumător
Allen Carr, de profesie contabil, fumător de până la 100 de ţigări pe zi, a
încercat zadarnic, de nenumărate ori, să se lase de fumat, până când, în 1983, a
descoperit METODA UŞOARĂ (EASY WAY) care îi poartă astăzi numele. A
înfiinţat o reţea internaţională de clinici „Allen Carr” pentru vindecarea
fumătorilor de adicţie, a extins METODA UŞOARĂ la alte situaţii
(dependenţa de alcool, controlul greutăţii, etc.), a publicat cărţi – traduse
ulterior în peste 20 limbi – însoţite adesea de versiuni video, audio sau CDROM.
Printre bestseller-urile sale se numără cartea de faţă (Allen Carr’s Easy Way to
Stop Smoking, vândută numai până în 1992 în peste 2 milioane de exemplare,
potrivit menţiunii de pe coperta ediţiei a treia), The Only Way to Stop
Smoking Permanently, Allen Carr’s Easyweigh to Lose Weight, How to Stop
Your Child Smoking, The Easy Way to Enjoy Flying. Clinicile „Allen Carr”
sunt frecventate de sute de mii de persoane şi au o rată de succes de peste
90%, evaluată prin procentajul (de sub 10%) al fumătorilor cărora, dat fiind că
nu reuşesc totuşi să se lase cu METODA UŞOARĂ, li se returnează suma
plătită.
2


Allen Carr În sfârşit, nefumător
Fumătorilor pe care n-am reuşit să-i
vindec:
sper că această carte îi va elibera.
Lui Sid Sutton.
Şi mai ales lui Joyce.
4
Allen Carr În sfârşit, nefumător
PREFAŢĂ
În sfârşit, cura miraculoasă pe care o aşteptau toţi fumătorii:
· instantanee
· eficienţă chiar şi pentru marii fumători
· fără simptome grave de abstinenţă
· nu necesită voinţă
· nu este un tratament de şoc
· nu necesită adjuvante sau gadgeturi
· nici măcar nu te îngraşi
· permanenţă
Dacă eşti fumător, singurul lucru pe care trebuie să-l faci e să citeşti cartea.
Dacă eşti nefumător şi ai cumpărat cartea pentru cei dragi, singurul lucru
pe care trebuie să-l faci e să-i convingi s-o citească. Dacă nu-i poţi convinge,
citeşte-o tu; ultimul capitol te va învăţa cum să transmiţi mesajul cărţii celor
din jur – şi totodată cum să-ţi împiedici copiii să se apuce de fumat. Nu te lăsa
păcălit de faptul că acum urăsc fumatul. Toţi copiii îl urăsc înainte să devină
dependenţi.
5
Allen Carr În sfârşit, nefumător
AVERTISMENT
Poate că îţi este cam frică să citeşti această carte. Poate că, asemenea
majorităţii fumătorilor, eşti cuprins de panică la simplul gând de a te lăsa şi, cu
toate că ai intenţia fermă să nu mai fumezi într-o bună zi, nu vrei ca ziua aceea
să fie azi.
Dacă te aştepţi să-ţi spun că fumătorii sunt pândiţi de nişte riscuri
cumplite de îmbolnăvire, că ei cheltuiesc o mică avere de-a lungul vieţii lor de
dependenţă, că fumatul e un obicei mizerabil, dezgustător şi că tu însuţi eşti un
individ fără coloană vertebrală şi lipsit de voinţă – ei bine, am să te
dezamăgesc. Pe mine, astfel de tactici nu m-au ajutat să mă las de fumat şi,
dacă pe tine te-ar fi ajutat, atunci te-ai fi lăsat până acum.
Metoda mea, pe care o s-o numesc METODA UŞOARĂ, nu
funcţionează aşa. S-ar putea ca anumite lucruri pe care ţi le voi spune imediat
să ţi se pară greu de crezut. Şi totuşi, când vei termina cartea nu numai că le
vei crede, dar te vei întreba cum de ai fost supus unei spălări a creierului atât
de grave încât să crezi altceva.
E foarte răspândită ideea eronată că noi alegem să fumăm. Fumătorii
aleg să fumeze în aceeaşi măsură în care alcoolicii aleg să devină alcoolici sau
dependenţii de heroină aleg să devină dependenţi. E adevărat, am ales să
aprindem primele ţigări – aşa, de încercare. Din când în când, aleg să merg la
cinema, dar cu siguranţă n-am ales să-mi petrec toată viaţa într-o sală de
cinema.
Te rog, gândeşte-te: ai luat vreodată decizia fermă că în anumite
momente ale vieţii nu te vei putea bucura de o cină sau de o întâlnire cu
6
Allen Carr În sfârşit, nefumător
prietenii dacă nu vei fuma? Sau că nu te vei putea concentra, sau că nu vei
putea face faţă stresului fără o ţigară? În ce moment ai hotărât că ai nevoie de
ţigări nu numai în împrejurări conviviale, ci tot timpul, pentru că altminteri te
simţi nesigur, ba chiar cuprins de panică?
Ca toţi fumătorii, ai fost ademenit în capcana cea mai sinistră şi mai
subtilă pe care au reuşit s-o conceapă omul şi natura. Nu există nici un părinte
pe această planetă, fie el fumător sau nefumător, căruia să-i placă ideea că
odrasla lor fumează. Asta înseamnă că toţi fumătorii îşi doresc să nu fi început
niciodată să fumeze. Şi nu e de mirare că, înainte să fi devenit dependent,
nimeni n-are nevoie de ţigări ca să se bucure de o masă ori ca să facă faţă
stresului.
În acelaşi timp, toţi fumătorii vor să fumeze în continuare. La urma
urmei, nimeni nu ne obligă să ne aprindem ţigara; indiferent de motiv, noi
decidem să fumăm.
Dacă am putea apăsa pe un buton vrăjit care ne-ar face să ne trezim a
doua zi ca şi când n-am fi aprins niciodată prima ţigară, unicii fumători de
mâine dimineaţă ar fi tinereii aflaţi încă în faza de experimentare. Singurul
lucru care ne împiedică să renunţăm este TEAMA!
Teama că va trebui să trecem printr-o perioadă indefinită de nefericire,
privaţiune şi dorinţă nesatisfăcută pentru a deveni liberi. Teama că mâncarea
sau o întâlnire cu prietenii nu vor mai fi la fel de plăcute fără o ţigară. Teama
că nu ne vom mai concentra, nu vom mai face faţă stresului sau că nu vom mai
avea destulă încredere în noi înşine în lipsa micii noastre cârje. Teama că
personalitatea şi caracterul nostru se vor schimba. Şi, mai presus de toate,
teama că niciodată nu ne vom elibera complet („un fumător rămâne pe veci
fumător”), că ne vom petrece viaţa visând la ţigară. Dacă, la fel ca mine, ai
încercat deja toate tehnicile ca să te laşi de fumat şi ai trecut prin mizeria aceea
pe care eu o numesc „Metoda voinţei”, eşti nu numai cuprins de teamă, ci şi
convins că nu te poţi lăsa niciodată.
7
Allen Carr În sfârşit, nefumător
Dacă ai dubii, dacă eşti panicat sau dacă ai impresia că n-a venit încă
momentul să te laşi, atunci dă-mi voie să-ti spun că dubiile ori panica ta sunt
provocate de teamă. Nu ţigările îţi liniştesc teama, ţigările o produc. Nu tu ai
hotărât să cazi în capcana nicotinei. Dar, ca orice capcană, ea este astfel
concepută încât să te menţină înăuntru. Întreabă-te: când ai aprins acele prime
ţigări – aşa, ca să încerci –, ai decis să fii fumător pentru tot restul vieţii? Dacă
nu, când o să te laşi? Mâine? La anul? Nu te mai păcăli singur! Capcana e în
aşa fel concepută încât să te ţină prins toată viaţa. Dacă n-ar fi aşa, de ce crezi
că toţi fumătorii din jur nu renunţă mai înainte ca fumatul să-i ucidă?
Cartea aceasta a fost publicată acum zece ani şi a rămas, an după an, un
bestseller. Pot judeca, prin urmare, care sunt efectele metodei mele. Aşa cum
vei citi în curând, aceste efecte mi-au depăşit cele mai nebuneşti speranţe. Au
apărut însă şi două aspecte îngrijorătoare ale METODEI UŞOARE. Despre al
doilea aspect voi vorbi mai târziu. Primul aspect a reieşit din scrisorile pe care
le-am primit. Iată trei exemple tipice:
„N-am avut încredere în promisiunile dvs., şi îmi cer scuze. A fost uşor
şi plăcut, exact aşa cum aţi spus. Am dăruit cartea dvs. tuturor prietenilor şi
rudelor mele care fumează, dar nu pricep de ce nu o citesc”.
„Am primit cartea dvs. acum opt ani, de la un prieten care se lăsase de
fumat. Abia acum am citit-o. Singurul meu regret este că am pierdut opt ani”.
„Tocmai am terminat de citit METODA UŞOARĂ. Am doar patru zile
de când m-am lăsat de fumat, dar mă simt extraordinar şi ştiu că n-o să mai am
niciodată nevoie de ţigară. Am început să citesc cartea dvs. acum cinci ani, am
ajuns la jumătate şi am intrat în panică. Am ştiut că dacă o să citesc mai
departe va trebui să mă las. Doamne, ce proastă am fost!”
Nu, doamna în cauză nu a fost proastă. Vorbeam mai devreme de un
buton vrăjit; METODA UŞOARĂ funcţionează exact ca un buton vrăjit. Să fie
clar: METODA UŞOARĂ nu e magie, dar, pentru mine şi pentru sutele de mii
8
Allen Carr În sfârşit, nefumător
de foşti fumători care au descoperit cât de uşor şi de plăcut este să renunţi la
fumat, ea pare ceva magic!
Avertismentul meu e următorul: suntem într-o situaţie de genul, „ce a
fost întâi, oul sau găina?”
Orice fumător vrea să se lase şi orice fumător poate descoperi că lucrul
acesta e uşor şi plăcut. Numai teama îl împiedică să încerce. Cel mai mare
beneficiu este eliberarea de această teamă. Dar nu te vei elibera până când nu
termini cartea. Pe de altă parte, la fel ca în cazul doamnei de mai sus, teama ta
se poate amplifica pe măsură ce citeşti, şi asta te poate face să nu mai termini
cartea.
Nu tu ai decis să cazi în capcană, dar trebuie să-ti fie clar: nu vei scăpa
de-acolo decât dacă hotărăşti ferm că aşa vei face. S-ar putea să fii gata-gata să
te laşi de fumat. Sau, dimpotrivă, s-ar putea să fii nehotărât. Oricum ar fi, te
rog să ţii minte: N-AI ABSOLUT NIMIC DE PIERDUT!
Dacă, atunci când vei termina cartea, decizi că vrei să fumezi în
continuare, nimic nu te poate împiedica. Nu trebuie nici măcar să fumezi mai
puţin ori să renunţi la fumat în timp ce citeşti. Şi, nu uita, nu e vorba de un
tratament de şoc. Dimpotrivă, n-am decât veşti bune pentru tine. Te-ai gândit
vreodată cum s-a simţit Contele de Monte Cristo când a scăpat din închisoarea
aceea? Aşa m-am simţit eu când am scăpat din capcana nicotinei. Şi la fel se
simt milioanele de foşti fumători care mi-au folosit metoda. Aşa te vei simţi şi
tu la sfârşitul cărţii!
ÎNCEARCĂ!
9
Allen Carr În sfârşit, nefumător
INTRODUCERE
„O SĂ VINDEC LUMEA DE FUMAT.”
Aşa i-am spus soţiei mele. A crezut că am luat-o razna. Lucru de înţeles,
de vreme ce asistase la nenumăratele mele încercări eşuate de a mă lăsa de
fumat. Cea mai recentă se petrecuse în urmă cu doi ani. Trecusem prin şase
luni de purgatoriu crunt înainte să mă las păgubaş – şi să-mi aprind o ţigară.
Mărturisesc fără ruşine că am plâns ca un copil. Am plâns pentru că ştiam că
sunt osândit pe viaţă să fumez. Mă străduisem atâta şi fusesem aşa de nefericit,
încât mi-am dat seama că n-o să mai am niciodată forţa să mă supun iar acelei
torturi. Nu sunt un tip violent, dar dacă vreun nefumător plin de bunăvoinţă ar
fi fost îndeajuns de nechibzuit atunci încât să-mi spună că orice fumător se
poate lăsa cu uşurinţă, imediat şi pentru totdeauna, cred că n-aş mai fi fost
responsabil de actele mele… Dar sunt convins că orice juriu din lume – format
doar din fumători – m-ar fi iertat, încadrându-mi fapta la „omucidere
justificată”.
Probabil ţi se pare de necrezut şi ţie faptul că unui fumător îi poate fi
uşor să se lase. Dacă aşa este, te rog nu arunca această carte la coş! Ai
încredere. Te asigur că până şi ţie îţi poate fi uşor să te laşi de fumat.
Dar să revin. Doi ani mai târziu, după ce tocmai stinsesem ultima mea
ţigară – ştiam că era ultima – îi spuneam soţiei mele nu numai că am devenit
nefumător, ci şi că voi vindeca de fumat tot restul lumii. Recunosc că, în acel
moment, scepticismul ei m-a cam enervat. Şi totuşi, sentimentul meu de
exaltare n-a dispărut. Bănuiesc că entuziasmul de a fi devenit un fericit
nefumător îmi deforma cumva perspectiva. Abia mai târziu am înţeles de ce
Joyce, împreună cu rudele şi prietenii mei apropiaţi, mă considerau un
măscărici.
10
Allen Carr În sfârşit, nefumător
Privind în urmă, am impresia că întreaga mea viaţă n-a fost decât o
lungă pregătire pentru rezolvarea problemei fumatului. Chiar şi anii aceia
oribili, când învăţam contabilitate şi apoi o practicam, m-au ajutat să
descâlcesc misterele capcanei fumatului. Se spune că nu poţi înşela pe toată
lumea tot timpul, însă companiile producătoare de ţigări au făcut asta ani în
şir, eu aşa cred. Şi mai cred că sunt primul care înţelege cu adevărat capcana
fumatului. Dacă par încrezut, mă grăbesc să adaug că eu personal n-am nici un
merit – este doar meritul unor împrejurări din viaţa mea.
Ziua glorioasă era 15 iulie 1983. Nu scăpasem de la Auschwitz, dar îmi
închipui că cei care au scăpat de acolo au avut aceeaşi senzţie de uşurare şi
beatitudine ca mine atunci când am stins acea ultimă ţigară. Mi-am dat seama
că descoperisem lucrul pentru care se roagă orice fumător: o metodă uşoară ca
să se lase.
După ce am testat metoda pe fumătorii din jurul meu – prieteni şi rude –
am renunţat la contabilitate şi am început să fac consiliere, ajutând şi alţi
fumători să se elibereze.
Am scris prima ediţie a acestei cărţi în 1985. Unul dintre eşecurile mele
– persoana descrisă în capitolul 25 – mi-a servit drept inspiraţie. Acel bărbat
m-a vizitat de două ori şi de fiecare dată amândoi am avut lacrimi în ochi. Era
atât de agitat, încât nu reuşeam să-l fac să se relaxeze îndeajuns ca să
asimileze ceea ce-i spuneam. Dacă aş pune totul pe hârtie, mi-am zis, ar putea
citi singur, când i-ar conveni şi de câte ori ar fi necesar, iar asta l-ar ajuta să
recepţioneze mesajul.
N-aveam nicio îndoială că METODA UŞOARĂ era tot atât de eficientă
pentru ceilalţi fumători pe cât fusese pentru mine. Totuşi, gândul de a o
transpune într-o carte mă înfricoşa. Am început să-mi fac propriul studiu de
marketing. Comentariile nu erau prea încurajatoare:
„Ce poate face o carte? Ca să mă las de fumat n-am nevoie decât de
voinţă!”
11
Allen Carr În sfârşit, nefumător
„Cum te-ar putea feri o carte de simptomele alea sinistre de
abstinenţă?!”
Pe lângă aceste comentarii pesimiste, mai erau propriile mele îndoieli.
Se întâmplase adesea ca un client al clinicii mele să nu înţeleagă câte o idee
importantă. Reuşisem să rezolv situaţia. Dar cum ar fi putut face aşa ceva o
carte? Pe vremea când mă pregăteam pentru profesia de contabil, trăisem eu
însumi frustrarea de a nu putea „întreba” cartea despre lucrurile pe care nu le
pricepeam sau cu care nu eram de acord. Şi mai eram conştient că, în aceste
timpuri dominate de televiziune şi de video, mulţi oameni nu sunt obişnuiţi cu
lectura.
Dar cel mai tare mă îndoiam de altceva. Nu eram scriitor şi îmi dădeam
seama perfect de limitele mele în această privinţă. Ştiam că sunt capabil să
stau faţă în faţă cu un fumător şi să-l conving că întâlnirile cu prietenii ar fi
mult mai plăcute, că se va putea concentra mai bine şi va gestiona mai eficient
stresul ca nefumător, că îi va fi extraordinar de uşor să renunţe la fumat. Dar
eram oare capabil să transfer într-o carte această uşurinţă de a convinge? Ba
chiar mă îndoiam că am dreptul să fac din METODA UŞOARĂ o carte şi mă
întrebam dacă nu e cazul să apelez la un scriitor profesionist. Nu eram deloc
sigur că va fi un succes.
Din fericire, zeii au fost binevoitori cu mine. Am primit mii de scrisori
conţinând comentarii de genul:
„Este cea mai grozavă carte scrisă vreodată.”
„Sunteţi pentru mine un guru.”
„Sunteţi un geniu.”
„Ar trebui să primiţi un titlu nobiliar.”
„Ar trebui să deveniţi prim-ministru.”
„Sunteţi un sfânt.”
Sper că laudele nu mi s-au urcat la cap. Sunt cât se poate de conştient că
aceste comentarii nu se refereau la talentul meu literar. Oamenii, trecând peste
12
Allen Carr În sfârşit, nefumător
lipsa mea de talent, voiau să spună că, indiferent dacă afli despre ea citind o
carte sau frecventând o clinică, METODA UŞOARĂ dă rezultate!
Avem astăzi o reţea mondială de clinici bazate pe METODA UŞOARĂ,
iar cartea de faţă a fost tradusă în peste 20 de limbi; în clipa când scriu aceste
rânduri, ea a devenit cea mai vândută carte de non-ficţiune din Germania!
După ce am condus vreme de un an clinici antifumat, eram convins că
ştiu tot ce se poate şti în acest domeniu. Şi totuşi, după 14 ani de la
descoperirea metodei, învăţ câte ceva nou aproape în fiecare zi. Iată de ce miam
făcut griji atunci când mi s-a cerut să revăd, după şase ani, prima ediţie.
Îmi era teamă că practic tot ce scrisesem trebuia amendat sau suprimat.
Însă n-aveam motive de îngrijorare. Principiile de bază ale METODEI
UŞOARE sunt la fel de solide astăzi ca în momentul când am descoperit
metoda. Adevărul este că E UŞOR SĂ TE LAŞI DE FUMAT!
Nu există nici un dubiu în această privinţă. Singura mea dificultate este
să-i conving pe fumători de acest adevăr simplu. Toate cunoştinţele acumulate
timp de 14 ani, m-au ajutat să-i dau fiecărui fumător puterea de a vedea
lumina. La clinicile noastre încercăm să atingem perfecţiunea. Orice eşec ne
doare, deoarece ştim că fiecărui fumător îi poate fi uşor să se lase de fumat.
Cei care nu reuşesc cred că e vorba de un eşec personal. Noi credem însă că e
eşecul nostru: n-am fost în stare să-i convingem cât este de uşor şi de plăcut să
te laşi.
Am dedicat prima ediţie fumătorilor pe care n-am reuşit să-i vindec.
Rata de eşec s-a calculat pe baza sumelor ce ne-au fost rambursate, deoarece
clinicile noastre oferă o garanţie bănească. Pe plan mondial, rata medie de
eşec a clinicilor noastre a oscilat între 5 şi 10%. Asta înseamnă o rată de
succes de 90-95%.
Deşi eram conştient că descoperisem ceva minunat, n-am îndrăznit
niciodată să mă gândesc la asemenea rate de succes.
13
Allen Carr În sfârşit, nefumător
Mi-ai putea replica totuşi că, de vreme ce credeam din toată inima că o
să vindec lumea de fumat, trebuia să mă aştept la un succes de 100%.
Nu, nu m-am aşteptat niciodată să ating 100%. Prizatul tutunului a fost
precedenta formă de adicţie la nicotină până în momentul când obiceiul a
devenit inacceptabil în societate şi a pierit. Totuşi, mai există diverşi ciudaţi
care continuă să prizeze tutun. Culmea, Parlamentul britanic e unul dintre
ultimele bastioane ale acestei deprinderi (ceea ce nu e prea surprinzător dacă
te gândeşti că politicienii trăiesc în general cu un secol în urmă). Prin urmare,
vor exista întotdeauna diverşi ciudaţi care vor continua să fumeze. N-am nutrit
niciodată speranţa că voi vindeca individual fiecare fumător.
În schimb, am presupus că, după ce voi explica misterele capcanei
fumatului şi voi risipi iluzii de genul:
· fumătorilor le place să fumeze
· fumătorii aleg să fumeze
· fumatul îţi ia povara plictiselii şi a stresului
· fumatul te ajută la concentrare şi la relaxare
· fumatul e o deprindere
· ai nevoie de voinţă ca să te laşi
· fumătorul rămâne pe vecie fumător
· dacă le spui fumătorilor că se sinucid, îi ajuţi să se lase de fumat
· înlocuitorii, în particular substituţia nicotinică, îi ajută pe fumători să se
lase de fumat
şi, mai presus de orice, voi risipi iluzia că e dificil să renunţi la fumat şi că
trebuie să treci printr-o perioadă de tranziţie chinuitoare, ei bine, mi-am
imaginat cu naivitate că toată lumea se va lămuri şi va adopta metoda mea.
Am crezut că principalul meu duşman va fi industria tutunului. Dar,
culmea, blocajele au apărut din partea acelor instituţii care ar fi trebuit să
14
Allen Carr În sfârşit, nefumător
devină, îmi închipuiam, principalii mei aliaţi: mass-media, guvernul,
organizaţiile antifumat şi stabilimentele medicale.
Probabil că ai văzut filmul Sora Kenny. Dacă nu l-ai văzut, era vorba
acolo de vremurile în care paralizia infantilă (poliomielita) făcea ravagii
printre copii. Îmi aduc aminte că simpla denumire a bolii mă înfricoşa la fel
cum ne înfricoşează astăzi cuvântul „cancer”. Poliomielita nu numai că
paraliza mâinile şi picioarele, dar le şi strâmba. Tratamentul medical standard
consta în imobilizarea membrelor în nişte fiare, pentru a preveni deformarea.
Rezultatul era paralizia pe viaţă.
Sora Kenny era convinsă că fiarele cu pricina împiedică vindecarea şi
dovedise de nenumărate ori că muşchii pot fi reeducaţi, astfel încât copilul să
poată merge ca înainte. Dar sora Kenny nu era medic, ci doar infirmieră. Nu
conta că găsise soluţia problemei şi că acea soluţie se dovedise eficientă.
Copiii trataţi de ea ştiau că are dreptate, ştiau şi părinţii, dar instituţiile
medicale nu numai că refuzau să-i adopte metodele, dar îi puneau şi beţe în
roate. A trebuit să treacă 20 de ani până când au acceptat ceva de domeniul
evidenţei.
Am văzut acest film cu mulţi ani înainte de a descoperi METODA
UŞOARĂ. M-am gândit că e un film foarte interesant şi că probabil conţine o
doză de adevăr. Însă am presupus că producătorii de la Hollywood
exageraseră. Nu se putea ca sora Kenny să fi descoperit ceea ce marea ştiinţă
medicală nu reuşise. Şi, bineînţeles, era puţin probabil ca specialiştii profesiei
medicale să fie asemenea dinozaurilor portretizaţi în film! Cum fusese posibil
să le fi luat 20 de ani ca să accepte nişte adevăruri absolut evidente?
Se spune că realitatea e mai bizară decât ficţiunea. Îmi cer scuze că i-am
acuzat pe producătorii filmului de exagerare. Chiar şi în această eră, aşa-zis
luminată, a mijloacelor moderne de comunicare, şi având acces la aceste
mijloace, n-am reuşit, după 14 ani, să-mi impun mesajul. Da, am dovedit ce
voisem – singurul motiv pentru care citeşti această carte este că un alt fost
15
Allen Carr În sfârşit, nefumător
fumător ţi-a recomandat-o. Dar nu am puterea financiară a marilor organizaţii
antifumat. La fel ca sora Kenny, sunt un simplu individ. La fel ca ea, sunt
celebru doar pentru că sistemul meu funcţionează. Am devenit un soi de guru
al lăsatului de fumat. Am demonstrat că se poate. Dar, la ce bun, dacă restul
lumii adoptă încă proceduri în totală contradicţie cu ceea ce dă rezultate?
Ultima frază din această carte este exact cea din manuscrisul
original:
„Se simte o adiere de schimbare în societatea noastră. S-a format
un bulgăre de zăpadă pe care sper că această carte îl va preface într-o
avalanşă”.
Comentariile mele precedente te pot face să crezi că nu respect profesia
medicală. Nimic mai neadevărat. Unul dintre fiii mei este medic şi nu cunosc
vreo profesie mai nobilă. Adevărul este că cele mai multe recomandări pentru
clinicile noastre provin de la medici şi, lucru surprinzător, dintre profesiile
clienţilor noştri, cea medicală e mai frecventă decât oricare alta.
În primii ani, doctorii mă plasau cam la jumătatea distanţei dintre un
şarlatan şi un vraci. În august 1997, am avut onoarea de a fi invitat să ţin o
prelegere la a X-a Conferinţă Mondială privind Tutunul şi Sănătatea, de la
Beijing. Cred că sunt prima persoană fără pregătire medicală căreia i s-a
acordat această onoare. E o dovadă a progresului pe care l-am făcut.
Şi totuşi, puteam la fel de bine să vorbesc în faţa unui zid. De când
guma de mestecat şi plasturele cu nicotină s-au dovedit ineficiente, înşişi
fumătorii au acceptat, se pare, că nu te poţi vindeca de adicţia la un drog
recomandând acelaşi drog. Este ca şi cum i-ai spune unui dependent de
heroină: nu fuma heroină, e periculos, mai bine încearcă să ti-o injectezi în
venă (nu încerca acelaşi lucru cu nicotina, vei muri pe loc!). Cum medicii şi
mass-media n-au idee ce înseamnă să ajuţi un fumător să se lase, ei continuă
să le spună fumătorilor ceea ce aceştia ştiu deja: fumatul e nesănătos, e oribil
şi dezgustător, e scump şi te însingurează. Nici nu le trece prin cap că
16
Allen Carr În sfârşit, nefumător
fumătorii fumează nu din motivele pentru care n-ar trebui să fumeze.
Adevărata problemă este să elimini motivele reale pentru care fumează!
De ziua naţională împotriva fumatului, specialiştii profesiei medicale
spun ceva de genul, „în ziua aceasta, orice fumător încearcă să se lase de
fumat”. Dar orice fumător ştie că în această zi a anului majoritatea fumătorilor
vor fuma de două ori mai mult, şi încă ostentativ, pentru că fumătorilor nu le
place să li se spună ce să facă, mai ales de către nişte indivizi care îi socotesc
cretini şi care nu pot pricepe de ce fumează.
Şi pentru că nu-i înţeleg pe fumători sau cum să le uşureze calea,
atitudinea ultimilor este, „încearcă metoda asta şi, dacă nu merge, încearc-o pe
cealaltă”. Ce-ar fi să existe zece tehnici diferite de tratament al apendicitei?
Nouă dintre ele ar vindeca 10% din pacienţi (adică ar ucide 90%), iar a zecea
ar vindeca 95%. Imaginează-ţi că a zecea metodă există de 14 ani, dar
majoritatea medicilor încă le recomandă pe celelalte nouă.
Unul dintre doctorii de la conferinţa amintită mai devreme a făcut o
observaţie foarte pertinentă. A spus că medicii s-ar putea pomeni daţi in
judecată pentru malpraxis dacă nu le recomandă pacienţilor cea mai bună
metodă de a renunţa la fumat. În mod ironic, era un adept înfocat al terapiei de
substituţie nicotinică (chewing-gum, plasture cu nicotina etc.). Încerc din
răsputeri să nu fiu vindicativ, dar sper să devină prima victimă a propriei
sugestii.
Când scriu aceste rânduri, guvernul Marii Britanii tocmai a aruncat pe
apa sâmbetei 2,5 milioane de lire sterline pentru o campanie-şoc TV, care
încearcă să-i convingă pe tineri să nu devină dependenţi de ţigară. Nu-şi dau
oare seama că tinerii ştiu perfect că o unică ţigară n-o să-i omoare şi că nici un
tânăr nu crede că va fi prins în capcană? Corelaţia dintre fumat şi cancerul
pulmonar e cunoscută de peste 40 ani. Cu toate astea, tinerii devin azi
dependenţi de ţigară în număr mai mare ca oricând. Tinerii n-au nevoie să
privească la televizor ororile produse de fumat. Oricum, fumătorii au tendinţa
17
Allen Carr În sfârşit, nefumător
să se ferească de asemenea emisiuni. Aproape orice tânăr din această ţară a
asistat în propria lui familie la distrugerile provocate de fumat. Eu am văzut
dezastrul la tatăl şi sora mea, ceea ce nu m-a împiedicat să cad în capcană.
Am apărut în cadrul unui program naţional televizat în compania unei
doctoriţe de la organizaţia ASH, care nu fumase în viaţa ei şi nu vindecase nici
măcar un fumător, dar informa cu un glas categoric poporul cum îi va
împiedica pe tineri campania cu pricina să se apuce de fumat. Dacă guvernul
ar fi fost realist şi mi-ar fi dat mie acele 2,5 milioane de lire, ar fi finanţat o
campanie care ar fi garantat dispariţia adicţiei la nicotină în câţiva ani!
Cred cu adevărat că bulgărele de zăpadă a devenit o minge de fotbal.
Însă nu reprezintă, după 14 ani, decât o picătură într-un ocean. Le sunt
recunoscător tuturor foştilor fumători care au vizitat clinicile mele, mi-au citit
cărţile, mi-au urmărit înregistrările video şi au recomandat METODA
UŞOARĂ prietenilor, rudelor şi tuturor celor care au vrut să-i asculte. Totuşi,
bulgărele de zăpadă nu va deveni avalanşă decât atunci când medicii şi massmedia
vor înceta să recomande metode care transformă lăsatul de fumat în
ceva mai dificil decât ar trebui să fie şi când vor accepta că METODA
UŞOARĂ nu e o simplă metodă printre altele, ci singura metodă raţională.
Nu mă aştept să crezi acum ce afirm, dar în momentul când vei termina
cartea vei înţelege. Până şi puţinele noastre eşecuri – în comparaţie cu alte
metode – ne spun ceva de genul: „N-am reuşit încă, dar metoda voastră e mai
bună decât orice ştiu”.
Dacă, atunci când termini cartea, vei simţi că îmi datorezi ceva, poţi să
mă răsplăteşti înzecit. Nu numai recomandând METODA UŞOARĂ
prietenilor tăi, dar, de fiecare dată când vezi/auzi un program TV sau radio ori
când citeşti un articol care pledează pentru altă metodă, scriindule/
telefonându-le ca să-i întrebi de ce nu pledează pentru METODA
UŞOARĂ. Aşa va porni avalanşa. Iar dacă voi trăi s-o văd, am să mor fericit.
18
Allen Carr În sfârşit, nefumător
Această a treia ediţie a METODEI UŞOARE este menită să-ţi
demonstreze cât de uşor şi de plăcut să renunţi la fumat. Ai un sentiment de
tristeţe şi de melancolie? Uită-l! Am realizat câteva lucruri minunate de-a
lungul vieţii mele. Însă cel mai important a fost eliberarea din sclavia adicţiei
la nicotină. Am scăpat de sclavie în urmă cu peste 14 ani şi încă nu m-am
săturat de bucuria libertăţii. N-ai nici un motiv să fii deprimat, nu se va
întâmpla nimic rău, dimpotrivă: eşti pe cale să obţii ceea ce speră orice
fumător de pe planetă – SĂ DEVINĂ LIBER!
19
Allen Carr În sfârşit, nefumător
CAPITOLUL 1
OMUL CEL MAI DEPENDENT DE
NICOTINĂ PE CARE ÎL CUNOSC
Poate trebuia să încep prin a spune ce anume mi-a dat competenţa să
scriu această carte. Nu, nu sunt medic ori psihiatru. Calificarea mea e mult mai
adecvată. Am fost, vreme de 33 de ani, un fumător învederat. În ultima parte a
acestei perioade fumam o sută de ţigări în zilele proaste şi niciodată mai puţin
de 60.
Am încercat de zeci de ori să mă las. Odată m-am lăsat timp de şase luni
– şi totuşi îmi venea să mă urc pe pereţi, şi totuşi stăteam în apropierea
fumătorilor, încercând să inspir fumul lor, şi totuşi călătoream în
compartimente de tren pentru fumători.
Pentru cei mai mulţi fumători, problema sănătăţii se pune în termenii
următori: „O să mă las înainte să mi se întâmple ceva”. Atinsesem stadiul în
care ştiam că fumatul mă ucide. Aveam permanent dureri de cap şi îmi venea
mereu să tuşesc. Simţeam o pulsaţie continuă în vena care îmi trece vertical pe
frunte şi eram absolut convins că din clipă în clipă ceva îmi va exploda în cap
şi voi muri de hemoragie cerebrală. Asta mă îngrozea – şi totuşi continuam să
fumez.
Ajunsesem în stadiul în care renunţasem până şi să mă las. Nu atât
pentru că îmi plăcea să fumez. Majorităţii fumătorilor li se întâmplă adesea să
nutrească iluzia că le place ţigara, dar eu n-am avut niciodată această iluzie.
Am detestat întotdeauna gustul şi mirosul ţigării, dar credeam că fumatul mă
20
Allen Carr În sfârşit, nefumător
ajută să mă relaxez. Îmi dădea curaj şi încredere în mine însumi, iar când
încercam să mă las eram nefericit; nu puteam să-mi imaginez că viaţa merită
trăită fără ţigară.
Până la urmă, soţia mea m-a trimis la un hipnoterapeut. Mărturisesc că
eram cât se poate de sceptic, neştiind nimic despre hipnoză la vremea aceea.
Îmi imaginam un tip gen Svengali, cu ochi pătrunzători şi ţinând în mână un
pendul în mişcare. Aveam toate iluziile fireşti ale fumătorilor despre fumat,
mai puţin una – ştiam că nu sunt un om lipsit de voinţă. Eram stăpân pe toate
aspectele vieţii mele, însă ţigara era stăpână pe mine. Credeam că hipnoza are
de-a face cu refularea dorinţelor şi, cu toate că nu mă opuneam (la fel ca
majoritatea fumătorilor, voiam din toată inima să mă las), îmi spuneam că
nimeni n-o să mă ducă de nas, convingându-mă că n-am nevoie de ţigară.
Şedinţa de hipnoză a părut să fie o pierdere de timp. Hipnoterapeutul a
încercat să mă facă să ridic braţele şi alte asemenea lucruri. Nimic n-a mers
cum trebuia. Nu mi-am pierdut cunoştinţa. N-am intrat – sau, cel puţin, nu mi
s-a părut că am intrat – în transă, şi totuşi, după şedinţa aceea, nu numai că mam
lăsat de fumat, dar am savurat lucrul acesta chiar şi în perioada de
abstinenţă.
Înainte să te repezi la cabinetul unui hipnoterapeut, dă-mi voie să-ţi
explic ceva. Hipnoterapia este un mijloc de comunicare. Dacă ţi se comunică
un mesaj greşit, nu te vei lăsa de fumat. Nu vreau în nici un caz să-l critic pe
hipnoterapeutul meu, căci dacă n-aş fi fost la el aş fi murit. Dar totul s-a
întâmplat în pofida, nu datorită lui. Nu vreau să dau impresia că resping
hipnoterapia, dimpotrivă, şi eu o folosesc în consultaţiile mele. Reprezintă
puterea sugestiei şi este o forţă redutabilă, care poate fi pusă în slujba binelui
sau a răului. Nu consulta niciodată un hipnoterapeut dacă nu ţi-a fost
recomandat personal de un om pe care-l respecţi şi în care ai încredere.
În timpul acelor ani cumpliţi în care am fost fumător, credeam că viaţa
mea depinde de ţigară şi aş fi preferat să mor decât să mă lipsesc de ea. Lumea
21
Allen Carr În sfârşit, nefumător
mă întreabă astăzi dacă mai simt câteodată chinul acela straniu al lipsei de
nicotină. Nu, nu l-am mai simţit niciodată – dimpotrivă! Viaţa mea a devenit
minunată. Dacă fumatul m-ar fi ucis, n-aş fi avut motive să mă plâng. Am avut
mare noroc, iar cel mai extraordinar lucru din viaţa mea a fost ieşirea din acel
coşmar, din robia unei existenţe în care mă distrugeam singur, în mod
sistematic, plătind, la propriu, pentru acest privilegiu.
Un lucru trebuie să fie clar: nu sunt nicidecum un mistic. Nu cred în
vrăjitori sau în zâne bune. Am o formaţie ştiinţifică şi de aceea nu puteam
înţelege caracterul magic, în aparenţă, a ceea ce mi se întâmplase. Am început
să citesc despre hipnoză şi fumat. Nu părea să existe nici o explicaţie a
miracolului. De ce îmi fusese atât de uşor să mă las, când mai înainte trăisem
cufundat, săptămâni de-a rândul, într-o depresie cumplită?
Mi-a luat mult timp să înţeleg, şi asta pentru că abordam lucrurile dintro
perspectivă răsturnată. Încercam să pricep de ce îmi fusese atât de uşor să
mă las de fumat, când adevărata problemă era de ce fumătorilor le este greu să
se lase. Fumătorii vorbesc despre chinurile groaznice ale abstinenţei, dar eu nu
trecusem prin nici un fel de chin. Nu era vorba de vreo durere fizică. Totul se
petrecea în cap.
Meseria mea de acum este să-i ajut pe oameni să-şi învingă obiceiul de
a fuma. Şi am foarte mult succes. Am ajutat mii de fumători să se vindece. Şi
lasă-mă să subliniez ceva de la bun început: nu există ceea ce se numeşte
„fumător învederat”. Încă n-am întâlnit pe cineva care să fie atât de dependent
(sau, mai bine zis, să se creadă atât de dependent) ca mine. Oricine poate nu
numai să renunţe la fumat, ci şi să renunţe uşor. Teama este motivul
fundamental pentru care continuăm să fumăm: teama că viaţa nu va fi atât de
plăcută fără ţigară şi teama că ne va lipsi ceva. Numai că viaţa este infinit mai
plăcută fără ţigară în multe privinţe, iar surplusul de sănătate, de energie şi de
bogăţie sunt beneficiile cele mai mici.
22
Allen Carr În sfârşit, nefumător
Tuturor fumătorilor le este uşor să se lase – chiar şi ţie! Nu trebuie decât să
citeşti restul cărţii cu o atitudine deschisă. Cu cât vei înţelege mai mult, cu atât îţi
va fi mai uşor. Chiar dacă nu înţelegi nici un cuvânt, e de ajuns să urmezi
instrucţiunile şi îţi va fi uşor. Lucrul cel mai important este că nu-ţi vei mai
petrece viaţa tânjind după o ţigară sau suferind că nu o ai. Te vei minuna doar că
ai făcut asta atâta timp.
Dă-mi voie să te avertizez. Metoda mea poate să eşueze doar din două
motive:
1. Dacă nu urmezi instrucţiunile. Sunt oameni cărora nu le place că sunt
atât de dogmatic în privinţa anumitor recomandări. De exemplu, îţi voi
spune să nu încerci să reduci numărul de ţigări sau să recurgi la
înlocuitori – dulciuri, gumă de mestecat etc. – mai ales la cei care conţin
nicotină. Sunt dogmatic pentru că îmi cunosc bine subiectul. Nu neg că
mulţi oameni au reuşit să se lase de fumat folosind astfel de „păcăleli”,
dar ştiu că au reuşit în pofida, nu datorită lor. Există persoane care pot
face dragoste într-un hamac, însă metoda asta nu e cea mai uşoară. Tot
ce îţi voi spune are un scop: să-ţi fie uşor să te laşi şi astfel să reuşeşti.
2. Dacă nu înţelegi. Nu considera totul „bătut în cuie”. Îndoieşte-te nu
numai de ce spun eu, ci şi de propriile tale concepţii şi de ceea ce te-a
învăţat societatea în privinţa fumatului. De exemplu, dacă faci parte
dintre cei care cred că fumatul e un obicei, întreabă-te de ce de alte
obiceiuri, chiar plăcute, este uşor să scapi, în timp ce de un obicei cu un
gust oribil, care ne costă o avere şi ne ucide, este aşa de greu să scăpăm.
Dacă faci parte dintre cei care cred că ţigara e plăcută, întreabă-te de ce de
alte lucruri din viaţă, infinit mai plăcute, te poţi la o adică dispensa. De ce
trebuie să ai neapărat ţigara aceea şi intri în panică dacă n-o ai?
23
Allen Carr În sfârşit, nefumător
CAPITOLUL 2
METODA UŞOARĂ
Scopul acestei cărţi este să te aducă într-o stare de spirit în care, în loc
să te laşi de fumat pe calea obişnuită, adică având senzaţia că urci pe Everest
şi că vei trăi următoarele săptămâni râvnind la o ţigară şi privindu-i cu invidie
pe fumătorii din jur, te laşi dintr-o dată, cu o senzaţie de uşurare, de parcă te-ai
fi vindecat de o boală cumplită. Din acel moment, pe măsură ce înaintezi în
viaţă, vei continua să te întrebi ce-ai găsit la ţigară şi de ce ai început să
fumezi. Te vei uita la fumători cu milă, nu cu invidie.
Exceptând cazul în care eşti nefumător sau fost fumător, este esenţial să
nu te opreşti din fumat până când nu termini cartea. Poate că ţi se pare o
contradicţie. Mai târziu am să-ţi explic că ţigările nu-ţi aduc absolut nici un
avantaj. De fapt, una din ciudăţeniile fumatului este că, atunci când ne
aprindem o ţigară, ne uităm la ea şi ne întrebăm de ce facem asta. Numai când
suntem privaţi de acea ţigară ea capătă o valoare. Totuşi, să pornim de la
premisa că, îţi place sau nu, te crezi dependent. Când te crezi dependent, nu te
poţi relaxa niciodată complet sau nu te poţi concentra niciodată dacă nu
fumezi. Prin urmare, nu încerca să te laşi înainte de a ajunge la ultima pagină a
cărţii. Pe măsură ce vei întoarce paginile, dorinţa ta de a fuma va scădea
treptat. Nu face pasul final fiind pregătit doar pe jumătate, poţi să eşuezi.
Reţine, tot ce ai de făcut este să urmezi instrucţiunile.
Având avantajul unui feedback de 12 ani de la publicarea primei ediţii a
cărţii (care nu conţinea capitolul 28, „Momentul potrivit”), îmi dau seama că
instrucţiunea aceasta, să nu te laşi de fumat până ce nu termini cartea, mi-a
24
Allen Carr În sfârşit, nefumător
produs mai multă frustrare decât toate celelalte. Când m-am lăsat de fumat,
multe rude şi prieteni ai mei s-au lăsat şi ei doar pentru că eu reuşisem. S-au
gândit: „Dacă el a putut, oricine poate”. Cu trecerea anilor, făcând mici aluzii,
am reuşit să-i conving pe cei care nu se lăsaseră cât este de plăcut să fii liber.
Când mi s-a tipărit cartea, am oferit-o celor din „nucleul dur”, care continuau
să pufăie. M-am gândit că puteau s-o citească şi dacă era cea mai plicticoasă
carte scrisă vreodată, de vreme ce autorul le era prieten. Am fost surprins şi
jignit când am aflat, câteva luni mai târziu, că nu se obosiseră s-o termine. Ba
chiar am descoperit că prietenul meu cel mai bun din vremea aceea nu numai
că ignorase exemplarul cu dedicaţie pe care i-l dăruisem, dar se descotorosise
de el. Atunci m-am simţit jignit, dar adevărul este că nu ţinusem cont de teama
distrugătoare pe care i-o inoculează ţigara fumătorului. Este ceva dincolo de
prietenie. Eu însumi am fost la un pas de divorţ din cauza ei. Mama i-a spus
odată soţiei mele: „De ce nu-l ameninţi că-l părăseşti dacă nu se lasă de
fumat?” Soţia mea i-a răspuns: „Pentru că, dacă aş face-o, m-ar părăsi el pe
mine”. Mi-e ruşine să mărturisesc asta, dar cred că avea dreptate, atât de mare
e teama pe care o generează fumatul.
Îmi dau seama acum că mulţi fumători nu termină cartea pentru că simt
că în acel moment se vor lăsa. Unii citesc, în mod deliberat, dar un rând pe zi
ca să amâne ziua aceea nefastă. Sunt absolut convins acum că mulţi cititori
sunt practic obligaţi de cei care-i iubesc să citească această carte. Dar pune
problema astfel: ce ai de pierdut? Dacă nu te laşi de fumat după ce termini
cartea, nu vei fi într-o situaţie mai rea decât cea de acum. N-ai absolut nimic
de pierdut şi ai atâta de câştigat! Şi, pentru că veni vorba, presupunând că nu
mai fumezi de câteva zile sau câteva săptămâni, dar nu ştii sigur dacă eşti
fumător, fost fumător sau nefumător, atunci nu fuma în timp ce citeşti. De fapt,
deja eşti nefumător. Tot ce ai de făcut este să-ţi laşi creierul să ajungă la
acelaşi nivel cu corpul. La sfârşitul cărţii vei fi un nefumător fericit.
25
Allen Carr În sfârşit, nefumător
Fundamental, metoda mea e exact la antipodul metodei obişnuite de a te
lăsa de fumat. Metoda obişnuită presupune să faci lista marilor dezavantaje ale
fumatului şi să spui: „Dacă aş putea rezista suficient de multă vreme fără
ţigară, dorinţa de a fuma o să dispară până la urmă. Şi apoi mă voi bucura iar
de viaţă, eliberat din robia ţigării”.
Asta ar fi calea logică – şi în fiecare zi mii de fumători se lasă de fumat
folosind variaţiuni pe această temă. Totuşi, e foarte greu să reuşeşti cu o
asemenea metodă, din următoarele motive:
1. Adevărata problemă nu este să te laşi de fumat. De fiecare dată când
stingi o ţigară, te laşi. E posibil ca în ziua nr. 1 să-ţi spui cu convingere:
„Nu mai vreau să fumez” – toţi fumătorii au motive să şi-o spună, în
fiecare zi a vieţii lor, iar motivele sunt mult mai serioase decât îţi poţi
imagina. Adevărata problemă e ziua nr. 2, ziua nr. 10 sau ziua nr.
10000, când, într-un moment de slăbiciune, de entuziasm sau chiar de
tărie, fumezi o ţigară, doar una; şi pentru că fumatul înseamnă, în parte,
adicţie la drog, vrei încă una – şi, dintr-o dată, redevii fumător.
2. Temerile legate de sănătate ar trebui să ne convingă. Raţiunea îţi spune:
„Gata cu ţigara! Eşti inconştient!” – însă de fapt aceste temeri fac şi
mai dificil lăsatul de fumat. Fumăm, de pildă, când suntem nervoşi.
Spune-le fumătorilor că ţigara îi ucide şi primul lucru pe care-l vor face
e să-şi aprindă o ţigară. Există mai multe chiştoace în jurul spitalului
Royal Marsden, cea mai mare instituţie de tratament al cancerului din
Marea Britanie, decât în jurul oricărui alt spital.
3. Toate motivele de a renunţa la fumat sunt de fapt obstacole – din două
motive. În primul rând, generează un sentiment de sacrificiu. Suntem
de fapt obligaţi să renunţăm la micul prieten, la micul viciu sau la mica
plăcere – cum vrei să numeşti ţigara. În al doilea rând, ne fac să nu
vedem clar adevărul. Nu fumăm din motivele pentru care ar trebui să
26
Allen Carr În sfârşit, nefumător
ne lăsăm. Adevărata problemă este: „De ce vrem sau avem nevoie s-o
facem?”
În esenţă, METODA UŞOARĂ înseamnă să uiţi pentru început
motivele pentru care ţi-ar plăcea să te laşi, să înfrunţi problema fumatului şi
să-ţi pui următoarele întrebări:
1. Ce avantaje îmi aduce ţigara?
2. Îmi place cu adevărat?
3. Am nevoie realmente să cheltuiesc bani grei doar ca să-mi bag
chestia aia în gură şi să mă sufoc singur?
Adevărul cel minunat este că ţigara nu-ţi aduce deloc avantaje. Să fie
limpede, nu vreau să spun că dezavantajele de a fi fumător sunt mai mari decât
avantajele, toţi fumătorii ştiu asta. Vreau să spun că n-ai nici un avantaj de la
fumat. Singurul avantaj era odată cel social, în zilele noastre, până şi fumătorii
socotesc fumatul un obicei antisocial.
Majoritatea fumătorilor simt nevoia să-şi explice de ce fumează, dar
toate explicaţiile sunt aberante şi iluzorii.
Mai intâi vom înlătura aceste aberaţii şi iluzii. Îţi vei da seama de fapt
că nu renunţi la nimic. Nu numai că nu renunţi la nimic, dar ai beneficii
minunate când eşti nefumător, iar sănătatea şi banii sunt doar două dintre ele.
Odată ce este înlăturată iluzia că viaţa nu va mai fi niciodată atât de plăcută, ci
infinit mai plăcută fără ţigară, odată ce sentimentul că eşti lipsit de ceva sau ai
pierdut ceva este eradicat, putem reveni la sănătate, la bani şi la celelalte zeci
de motive ca să te laşi de fumat.
27
Allen Carr În sfârşit, nefumător
CAPITOLUL 3
DE CE E GREU SĂ TE LAŞI?
Aşa cum spuneam mai devreme, subiectul a început să mă intereseze
din cauza propriei mele adicţii. Când în sfârşit m-am lăsat de fumat, parcă s-a
petrecut un miracol. Când încercasem mai înainte, trăisem săptămâni şi
săptămâni de depresie neagră. Câteodată mă mai luminam, dar a doua zi
depresia mă copleşea iar. Era ca atunci când încerci să ieşi pe brânci dintr-un
puţ alunecos: ai impresia că eşti aproape de cap, vezi o rază de soare, iar apoi
simţi că aluneci din nou înăuntru. Până la urmă aprinzi o ţigară – gustul e
oribil şi încerci să pricepi de ce trebuie să faci asta.
Una dintre întrebările pe care le pun întotdeauna fumătorilor înainte de
consultaţie este: „Vrei să te laşi de fumat?”
E o întrebare cam prostească. Tuturor fumătorilor – inclusiv membrilor
asociaţiilor pro-fumat – le-ar plăcea să se lase. Dacă-l întrebi pe cel mai
învederat fumător: „Presupunând că te-ai putea reîntoarce în perioada de
dinainte de a deveni dependent, dar ştiind ceea ce ştii acum, te-ai apuca din
nou de fumat?”, răspunsul este: „ÎN NICIUN CAZ!”
Spune-i celui mai învederat fumător – cineva care nu crede că fumatul îl
îmbolnăveşte, pe care nu-l supără stigmatizarea societăţii şi care poate să-şi
permită cheltuiala (nu prea există multe asemenea persoane în ziua de azi) –
„Îţi încurajezi copiii să fumeze?” şi răspunsul este: „ÎN NICIUN CAZ!”
Toţi fumătorii simt că sunt posedaţi de un duh rău. În prima etapă,
problema se pune în termeni de genul: „O să mă las, dar nu azi, mâine”. Până
28
Allen Carr În sfârşit, nefumător
la urmă ajungem în etapa în care credem fie că n-avem voinţă, fie că există
ceva intrinsec ţigării, ceva de care avem nevoie ca să ne bucurăm de viaţă.
Aşa cum spuneam mai devreme, problema nu este să explici de ce e
uşor să te laşi, ci să explici de ce este greu. De fapt, adevărata problemă este să
explici de ce se apucă cineva de fumat sau de ce, în alte timpuri, peste 60%
din populaţie fuma.
Toată povestea asta cu fumatul e un mare mister. Singurul motiv ca să te
apuci de fumat este acela că milioane de oameni deja s-au apucat. Şi totuşi,
fiecare dintre ei vrea să n-o fi făcut şi toţi spun că e o pierdere de timp şi de
bani. Dar nu prea putem crede că nu le place. Asociem fumatul cu vârsta
adultă şi ne străduim din răsputeri să devenim şi noi dependenţi. După care ne
petrecem restul vieţii spunându-le copiilor noştri să nu fumeze şi încercând să
scăpăm noi înşine de acest obicei.
Şi ne petrecem restul vieţii plătind, pe deasupra, bani grei. Cineva care
fumează în medie 20 de ţigări pe zi cheltuieşte pe ţigări de-a lungul vieţii
25.000 de lire sterline. Şi ce facem cu aceşti bani? Ne încărcăm în mod
sistematic plămânii cu gudroane cancerigene, ne înfundăm şi ne otrăvim
încetul cu încetul vasele de sânge. Zi de zi, privăm de oxigen fiecare muşchi şi
organ, astfel că pe zi ce trece devenim tot mai obosiţi. Ne condamnăm pe viaţă
la mizerie, la respiraţie urât mirositoare, la dinţi îngălbeniţi, la haine găurite, la
scrumiere scârboase, la mirosul oribil de fum stătut. O viaţă de robie. Jumătate
din viaţa asta o petrecem în condiţii în care societatea ne interzice să fumăm
(în biserici, spitale, şcoli, metrouri, săli de cinema, magazine etc.) sau, când
încercăm să reducem numărul de ţigări ori să ne lăsăm, simţind că ceva ne
lipseşte. Restul vieţii noastre de fumători se petrece în condiţii în care ni se
permite să fumăm, dar ne-am dori să n-o facem.
Ce fel de hobby e acesta, pe care când îl practici îţi doreşti să nu-l
practici, iar când nu-l practici râvneşti la el? Eşti socotit de o bună parte din
societate o pacoste şi, lucrul cel mai neplăcut, cu toate că eşti o fiinţă umană
29
Allen Carr În sfârşit, nefumător
inteligentă şi raţională, ţi-e silă de tine. Pentru că fumătorul se dispreţuieşte –
ori de câte ori se fac campanii antifumat sau de prevenire a cancerului, ori de
câte ori îşi planifică bugetul, ori de câte ori citeşte fără să vrea avertismentul
de pe pachetul de ţigări, ori de câte ori tuşeşte sau îl doare în piept, ori de câte
ori e singurul fumător printre nefumători. Şi ce avantaje are din toate aceste
umbre ameninţătoare, ce i s-au cuibărit în minte şi-l torturează? ABSOLUT
NICIUNUL! Plăcere? Bucurie? Relaxare? Un sprijin? Un stimulent? Toate
sunt iluzii, dacă nu cumva consideri că e o plăcere să porţi pantofi strâmţi
pentru că te simţi uşurat când îi scoţi!
Aşa cum spuneam, adevărata problemă e să explici nu numai de ce
fumătorilor le este greu să se lase, dar şi de ce, în fond, fumează lumea.
Probabil că acum îţi spui: „Foarte bine. Ştiu toate astea, dar odată ce
devii dependent de ţigară e foarte greu să te laşi”. Însă de ce e atât de greu şi
de ce trebuie să fumăm? Fumătorii caută răspunsul la aceste întrebări toată
viaţa.
Unii spun că e vorba de simptomele intense de abstinenţă. De fapt,
simptomele reale de abstinenţă în cazul nicotinei sunt atât de blânde (vezi
capitolul 6), încât majoritatea fumătorilor trăiesc şi mor fără să-şi dea seama
niciodată că sunt dependenţi de un drog.
Unii spun că ţigările sunt ceva foarte plăcut. Nu sunt. Sunt nişte chestii
mizerabile şi dezgustătoare. Întreabă un fumător care-şi imaginează că
fumează de plăcere: dacă n-a găsit marca lui de ţigări şi are la dispoziţie o
marcă al cărei gust îi displace, nu mai fumează? Fumătorii fumează şi o
frânghie veche decât să nu fumeze deloc! Plăcerea n-are nimic de-a face cu
asta. Îmi place homarul, dar n-am mers niciodată până acolo încât să-mi
trebuiască douăzeci de homari atârnaţi la gât. În viaţă ne plac o mulţime de
lucruri cât timp le facem, dar dacă nu le facem nu avem senzaţia că suntem
privaţi de ceva.
30
Allen Carr În sfârşit, nefumător
Unii caută motive psihologice adânci, de genul „sindrom
freudian”, „copilul care suge la ţâţa mamei”. Dar lucrurile stau exact pe dos.
În mod obişnuit, ne apucăm de fumat ca să demonstrăm că am crescut şi am
devenit adulţi. Dacă ar trebui să sugem din biberon în public, am muri de
ruşine.
Unii cred că e vorba, dimpotrivă, de efectul macho al fumului (şi
flăcărilor) azvârlite pe nări. Nici acest argument n-are substanţă deloc. Cu o
ţigară aprinsă în ureche am fi ridicoli. Dar cu atât mai ridicol este să inspiri
gudroane cancerigene în plămâni.
Unii spun: „Aşa, am ce să fac cu mâinile!” Bine, dar de ce aprinzi
ţigara?
„E o formă de satisfacţie orală”. Bine, dar de ce aprinzi ţigara?
„E vorba de senzaţia fumului inhalat în plămâni”. Groaznică senzaţie –
se numeşte sufocare.
Mulţi cred că fumatul te scapă de plictiseală. Altă aberaţie. Plictiseala e
o stare de spirit. O ţigară n-are nimic interesant.
Vreme de 33 de ani, motivul meu a fost că ţigara mă relaxează, îmi dă
încredere în mine însumi şi curaj. Dar ştiam totodată că mă ucide şi că mă
costă o avere. De ce n-am fost la doctor ca să-mi dea încredere şi curaj? N-am
fost pentru că ştiam că o să-mi recomande ceva – altceva. Nu era un motiv, era
o scuză.
Unii spun că fumează pentru că şi prietenii lor fumează. Eşti chiar atât
de prost? Atunci, roagă-te ca prietenii tăi să nu înceapă să-şi vindece
migrenele tăindu-şi capul!
Mulţi fumători care meditează asupra fumatului ajung până la urmă la
concluzia că e doar un obicei. Nu e la drept vorbind o explicaţie, dar, după ceau
fost eliminate toate explicaţiile raţionale obişnuite, nu mai rămâne decât
această scuză. Din păcate, şi explicaţia asta e ilogică. Ne schimbăm zi de zi,
de-a lungul vieţii, deprinderile, şi unele sunt cât se poate de plăcute. Am fost
31
Allen Carr În sfârşit, nefumător
supuşi unei spălări a creierului, inoculându-ni-se credinţa că fumatul e un
obicei şi că de obiceiuri scapi greu. Scapi greu de un obicei? În Marea
Britanie, avem obiceiul să conducem maşina pe partea stângă a străzii. Şi
totuşi, când mergem pe continent sau în SUA, scăpăm iute de acest obicei,
aproape fără nici o dificultate. Ideea că scapi greu de obiceiuri e o aberaţie.
Adevărul este că ne formăm obiceiuri şi scăpăm de ele în fiecare zi a vieţii.
Şi atunci, de ce ni se pare greu să scăpăm de un obicei care are un gust
oribil, care ne ucide, care ne costă o avere, care e mizerabil şi scârbos şi de
care am fi oricum încântaţi să scăpăm – când singurul lucru pe care-l avem de
făcut este să nu-l mai practicăm? Răspunsul e simplu: fumatul nu e un obicei.
ESTE ADICŢIE LA NICOTINĂ. Iată de ce pare a greu „să renunţi”. Ai
cumva impresia că asta explică de ce e cu adevărat greu „să renunţi” la fumat?
Explică doar de ce majoritatea fumătorilor găsesc că e greu „să renunţe”.
Pentru că nu înţeleg fenomenul adicţiei la un drog. Şi nu-l înţeleg pentru că îşi
închipuie că fumatul le oferă o plăcere veritabilă şi/sau un sprijin şi că ar face
un veritabil sacrificiu dacă se lasă.
Adevărul cel minunat este că, odată ce înţelegi adicţia la nicotină şi
motivele reale pentru care fumezi, n-ai să mai fumezi – pur şi simplu – şi în
trei săptămâni singurul mister pe care va rămâne să-l dezlegi va fi acesta: cum
se face că ai fumat atâta timp şi de ce nu-i poţi convinge şi pe alţi fumători
CÂT ESTE DE PLĂCUT SĂ FII NEFUMĂTOR?
32
Allen Carr În sfârşit, nefumător
CAPITOLUL 4
SINISTRA CAPCANĂ
Fumatul este cea mai subtilă şi mai sinistră capcană pe care au
conceput-o, unindu-şi forţele, omul şi natura. Mai întâi, ce anume ne face să
cădem în ea? Milioanele de adulţi care deja fumează. Ei ne avertizează chiar
că e un obicei mizerabil, dezgustător, care până la urmă ne va distruge şi ne va
costa o avere, dar noi nu putem crede că nu le place. Unul dintre aspectele cele
mai triste ale fumatului este că trebuie să ne străduim mult ca să devenim
dependenţi.
E singura capcană din natură care nu amăgeşte, n-are momeală.
Mecanismul care închide capcana nu este faptul că ţigările au un gust minunat,
ci faptul că au un gust groaznic. Dacă prima ţigară ar avea gust bun, s-ar
declanşa soneriile de alarmă şi, fiind creaturi inteligente, am putea pricepe de
ce jumătate din populaţia adultă plăteşte bani grei ca să se otrăvească singură.
Dar pentru că prima ţigară are un gust groaznic, mintea noastră fragedă se
linişteşte, crezând că nu vom deveni niciodată dependenţi. De vreme ce nu ne
place, ne gândim, putem să ne oprim când vrem.
Ţigara e singurul drog din lume care te împiedică să-ţi atingi scopul.
Băieţii încep de obicei să fumeze pentru că vor să pară duri – în genul lui
Humphrey Bogart sau Clint Eastwood. Dar ultimul lucru pe care-l simţi la
prima ţigară e duritatea masculină. Nu îndrăzneşti să tragi fumul în piept, iar
dacă fumezi prea mult începi să ai ameţeli şi apoi să-ţi fie greaţă. Nu vrei
decât să fugi de lângă ceilalţi băieţi şi să arunci naibii porcăriile alea.
33
Allen Carr În sfârşit, nefumător
Scopul fetelor este să devină nişte tinere doamne sofisticate. Le-am
văzut cu toţii pufăind uşor din ţigară şi arătând absolut ridicol. Când băieţii
învaţă în sfârşit stilul dur, iar fetele pe cel sofisticat, şi unii, şi ceilalte şi-ar
dori să nu se fi apucat niciodată de fumat. Mă întreb dacă femeile au vreodată
un look sofisticat când fumează sau dacă nu cumva e vorba de o născocire a
imaginaţiei noastre, indusă de reclamele pentru ţigări…
Apoi ne petrecem viaţa încercând să ne explicăm de ce facem asta,
spunându-le copiilor noştri să nu cadă în capcana fumatului şi, din când în
când, încercând să scăpăm noi înşine din ea.
Capcana e astfel concepută încât încercăm să ne lăsăm de fumat în
perioadele de stres, fie că acesta se referă la sănătate, la lipsa de bani ori la
sentimentul că celorlalţi le e silă de noi. De îndată ce ne lăsăm însă, stresul
creşte (teama de chinurile abstinenţei) şi lucrul pe care ne bizuim ca să
atenuăm stresul (vechiul nostru sprijin, ţigara) nu ne mai este la îndemână.
După câteva zile de tortură, hotărâm că am ales un moment nepotrivit.
Trebuie să aşteptăm o perioadă fără stres, dar de îndată ce o avem, motivul de
a ne lăsa dispare. Oricum, perioada aceea nu vine de fapt niciodată, pentru că,
de la bun început, credem că viaţa noastră va fi tot mai stresantă. Odată ce nu
mai suntem ocrotiţi de părinţi, trebuie să ne găsim o casă, după care urmează
ratele, copiii, slujbele tot mai grele ş.a.m.d. Iată încă o iluzie. Adevărul este că
perioadele cele mai stresante pentru orice fiinţă umană sunt prima copilărie şi
adolescenţa. Confundăm responsabilitatea cu stresul. Viaţa unui fumător
devine în mod automat mai stresantă, pentru că ţigara nu relaxează şi nu
atenuează stresul, aşa cum încearcă să te convingă societatea. Dimpotrivă: te
face de fapt să devii mai nervos şi mai stresat.
Chiar şi acei fumători care scapă de sinistrul obicei (majoritatea fac asta
o dată sau de mai multe ori în cursul vieţii) trăiesc de obicei liniştiţi şi fericiţi
până când, într-o bună zi, devin din nou dependenţi.
34
Allen Carr În sfârşit, nefumător
Toată povestea asta cu fumatul e ca şi cum ai rătăci într-un uriaş
labirint. De îndată ce păşim în labirint, mintea ni se înceţoşează şi ne petrecem
restul vieţii încercând să găsim ieşirea. Mulţi dintre noi reuşesc până la urmă –
doar ca să se rătăcească din nou, ceva mai târziu.
Am încercat timp de 33 de ani să scap de labirint. La fel ca toţi
fumătorii, nu puteam să-l înţeleg. Totuşi, graţie unor împrejurări neobişnuite,
pentru care n-am nici un merit, am vrut să ştiu de ce fusese mai devreme atât
de greu să mă las, pentru ca, o dată ce în sfârşit am reuşit, să fie nu numai
uşor, ci şi plăcut.
De când nu mai fumez, hobby-ul şi apoi profesia mea a fost să rezolv
numeroasele enigme ale fumatului. Este un puzzle complex şi interesant şi,
asemenea cubului lui Rubik, aproape imposibil de rezolvat. Şi totuşi, dacă ştii
soluţia, e uşor! Iar eu deţin soluţia. Te voi conduce spre ieşirea din labirint şi
voi avea grijă să nu te mai rătăceşti niciodată. Tot ce trebuie să faci este să
urmezi instrucţiunile. Dacă greşeşti o dată drumul, celelalte instrucţiuni nu
mai au nici un rost.
Te asigur că oricine se poate lăsa uşor de fumat, dar mai întâi să stabilim
nişte lucruri. Nu, nu mă refer la lucrurile acelea înfricoşătoare. Sunt sigur că le
ştii deja. Există suficiente informaţii despre nocivitatea fumatului. Dacă ar fi
avut efect asupra ta, deja te-ai fi lăsat. Vreau să stabilim altceva: de ce ni se
pare greu să ne lăsăm? Ca să răspundem la această întrebare, trebuie să ştim
adevăratul motiv pentru care încă fumăm.
35
Allen Carr În sfârşit, nefumător
CAPITOLUL 5
DE CE CONTINUĂM SĂ FUMĂM?
Cu toţii începem să fumăm din motive prosteşti – de obicei sub
presiunea semenilor sau când ne aflăm în societate –, dar, când simţim că am
devenit dependenţi, de ce continuăm?
Nici un fumător nu ştie de ce fumează. Dacă fumătorii ar şti adevăratul
motiv, n-ar mai fuma. Am pus această întrebare la mii de fumători în cursul
consultaţiilor. Adevăratul răspuns este valabil pentru toţi, însă varietatea
răspunsurilor pe care le-am primit e infinită. Acest moment al consultaţiei mi
se pare cel mai amuzant şi totodată cel mai trist.
Toţi fumătorii ştiu în străfundul sufletului lor că sunt nişte proşti. Ştiu că
n-aveau nevoie să fumeze înainte să devină dependenţi. Cei mai mulţi îşi
amintesc ce gust groaznic a avut prima ţigară şi cât s-au străduit ca să devină
dependenţi. Partea cea mai sâcâitoare este că îşi dau seama că nefumătorii nu
pierd nimic şi că se amuză pe socoteala lor.
Totuşi, fumătorii sunt fiinţe umane raţionale şi inteligente. Ştiu că, în
ceea ce priveşte sănătatea, riscă enorm şi ştiu că, de-a lungul vieţii, cheltuiesc
o avere. Prin urmare, au nevoie de o explicaţie raţională ca să-şi justifice
obiceiul.
Adevăratul motiv pentru care fumătorii continuă să fumeze e o subtilă
combinaţie de factori pe care o să-i detaliez în următoarele două capitole.
Factorii se numesc:
1. ADICŢIA LA NICOTINĂ.
2. SPĂLAREA CREIERULUI.
36
Allen Carr În sfârşit, nefumător
CAPITOLUL 6
ADICŢIA LA NICOTINĂ
Nicotina, un compus uleios, incolor, este drogul din tutun care produce
adicţia. Şi, în comparaţie cu toate celelalte droguri cunoscute de omenire, o
produce cel mai rapid: e suficient să fumezi o ţigară ca să devii dependent.
De fiecare dată când tragi din ţigară, ajunge în creier, prin intermediul
plămânilor, o mică doză de nicotină care acţionează mai rapid decât doza de
heroină pe care toxicomanul şi-o injectează în venă.
Dacă tragi dintr-o ţigară de 20 de ori, primeşti 20 de doze de drog la o
singură ţigară.
Nicotina e un drog cu acţiune rapidă şi de aceea nivelul ei în fluxul de
sânge scade vertiginos, aproape la jumătate – la 30 de minute după ce ai stins
ţigara – şi la un sfert – după o oră de la terminarea ţigării. Aşa se explică faptul
că majoritatea fumătorilor fumează 20 de ţigări pe zi.
De îndată ce fumătorul stinge ţigara, nicotina părăseşte repede corpul şi
fumătorul începe să sufere chinul lipsei de drog.
Ajunşi aici, trebuie să spulber o iluzie foarte răspândită printre fumători.
Fumătorii cred că suferinţele lipsei de drog, atunci când încearcă sau sunt
obligaţi să se lase de fumat, reprezintă o traumă teribilă. În realitate, aceste
chinuri sunt mai ales mentale: fumătorul se simte privat de plăcerea sau de
sprijinul său. Voi da mai multe explicaţii mai târziu.
Chinul lipsei de nicotină este în realitate atât de subtil, încât majoritatea
fumătorilor trăiesc şi mor fără măcar să-şi dea seama că sunt dependenţi de
drog. Când folosim termenul „dependent de nicotină”, credem că pur şi simplu
37
Allen Carr În sfârşit, nefumător
„avem un obicei”. Cei mai mulţi fumători au oroare de droguri, şi totuşi exact
asta sunt – dependenţi de un drog. Din fericire e un drog uşor de învins, cu
condiţia să accepţi mai întâi că eşti dependent.
Nu simţi vreo suferinţă fizică atunci când eşti privat de nicotină. E doar
o senzaţie de gol, de nerăbdare, senzaţia că lipseşte ceva – şi de aceea mulţi
fumători îşi închipuie că are de-a face cu mâinile. Cu trecerea timpului,
fumătorul devine nervos, nesigur, agitat, îşi pierde încrederea în sine şi totul îl
irită. E ca foamea – o foame de otravă, NICOTINA.
După şapte secunde de la aprinderea unei ţigări, primeşti o nouă doză de
nicotină şi dorinţa se potoleşte, transformându-se în acea senzaţie de relaxare
şi încredere în sine pe care ţigara o dă fumătorului.
La început, când abia ne-am apucat de fumat, chinul lipsei de nicotină şi
liniştirea lui sunt atât de puţin intense încât nici măcar nu suntem conştienţi de
ele. Când începem să fumăm regulat, credem fie că ne plac ţigările, fie că „neam
obişnuit”. Adevărul este că am devenit dependenţi, nu ne dăm seama, dar
micul monstru – nicotina – a intrat în noi şi din când în când trebuie să-l
hrănim.
Toţi fumătorii încep să fumeze din motive prosteşti. Nimeni n-are
nevoie să fumeze. Singurul motiv pentru care cineva continuă să fumeze, fie
că este fumător ocazional sau mare fumător, este acel mic monstru care trebuie
hrănit.
Povestea asta cu fumatul e un şir de enigme. Toţi fumătorii ştiu perfect
că sunt nişte proşti şi au fost prinşi în capcană de ceva malefic. Totuşi, eu cred
că aspectul cel mai trist al fumatului este faptul că plăcerea pe care fumătorul
o primeşte de la ţigară e totuna cu plăcerea reîntoarcerii la starea de pace,
linişte şi încredere pe care o avea corpul său înainte de a deveni dependent.
Ştii senzaţia aceea: alarma anti-hoţi din casa vecină ţi-a vuit în urechi
toată ziua, şi dintr-o dată zgomotul se opreşte, iar asupra ta coboară pacea şi
liniştea. Dar nu e vorba de fapt de pace, ci de sfârşitul unei neplăceri!
38
Allen Carr În sfârşit, nefumător
Înainte de a intra în ciclul nicotinei, corpul nostru era desăvârşit. După
care am băgat cu de-a sila nicotină în el, iar când stingem ţigara şi nicotina
începe să dispară suferim chinul lipsei – nu o durere fizică, doar o senzaţie de
gol. Nici măcar nu suntem conştienţi de existenţa lui, dar parcă avem în corp
un robinet care picură. Mintea noastră raţională nu înţelege. Şi nici n-are
nevoie să înţeleagă. Tot ce ştim este că vrem o ţigară, iar când o aprindem
dorinţa dispare şi pe moment suntem din nou mulţumiţi şi încrezători, exact
cum eram înainte să devenim dependenţi. Totuşi, satisfacţia e doar temporară
pentru că, dacă vrem să potolim dorinţa, trebuie să introducem iar nicotină în
corp. De îndată ce stingi ţigara, dorinţa apare din nou – şi astfel ciclul este
reluat. Ciclul e veşnic dacă nu-l întrerupi.
Povestea asta cu fumatul e ca şi cum ai purta pantofi strâmţi doar ca să
simţi plăcerea de a-i scoate apoi din picioare. Există trei motive principale
pentru care fumătorii nu pot privi lucrurile astfel:
1. De când am apărut pe lume, am fost supuşi unei spălări a creierului,
spunându-ni-se că fumătorii au o imensă plăcere şi/sau un sprijin de la
ţigară. De ce nu i-am crede pe fumători? De ce ar arunca pe fereastră
atâţia bani şi şi-ar risca în asemenea măsură sănătatea?
2. Cum privarea fizică de nicotină nu presupune vreo durere, ci este doar o
senzaţie de gol şi de nesiguranţă, similară foamei sau stresului obişnuit,
şi pentru că exact acestea sunt momentele când avem impulsul să
aprindem o ţigară, considerăm senzaţia normală.
3. Însă motivul principal pentru care fumătorii nu reuşesc să vadă lucrurile
în adevărata lor lumină este că fumatul funcţionează de la finiş spre
start. Când nu fumezi ai senzaţia aceea de gol, dar cum dependenţa se
produce pe nesimţite şi treptat în perioada când începi să fumezi, crezi
că senzaţia e normală şi nu vezi că de vină este ţigara precedentă. În
clipa când aprinzi ţigara, primeşti o stimulare aproape instantanee, te
39
Allen Carr În sfârşit, nefumător
simţi realmente mai puţin nervos şi mai relaxat – iar efectul bun e pus
pe seama ţigării.
Tocmai acest proces inversat te face să nu poţi scăpa de un drog, indiferent
care. Gândeşte-te la panica unui dependent de heroină căruia îi lipseşte
heroina. Acum gândeşte-te la imensa lui bucurie când poate, în sfârşit, să-şi
înfigă acul seringii în venă. Poţi vizualiza o persoană care simte efectiv
plăcere când îşi injectează un drog – sau simplul gând te umple de oroare? Cei
dependenţi de heroină nu au senzaţia aceea de panică. Iar heroina nu o
înlătură. Dimpotrivă, o produce. Nefumătorii nu au senzaţia de gol a nevoii de
ţigară şi nu intră în panică dacă n-au ţigări. Nefumătorii nu pot pricepe cum
reuşesc fumătorii să simtă plăcere băgându-şi chestiile alea mizerabile în
plămâni. Şi ştii ceva? Nici fumătorii nu pricep de ce o fac.
Spunem că fumatul ne relaxează sau ne satisface. Dar nu poţi fi
satisfăcut decât dacă mai întâi ai fost nesatisfăcut. De ce nu au nefumătorii
această stare de insatisfacţie şi de ce, după masă, când nefumătorii sunt perfect
relaxaţi, fumătorii nu se relaxează până când nu satisfac micul monstru –
nicotina?
Scuză-mă că mai insist puţin asupra acestui subiect. Principalul motiv
pentru care fumătorilor le e greu să se lase este că sunt convinşi că vor renunţa
la o plăcere autentică sau la un sprijin. E absolut esenţial să înţelegi că nu
renunţi la NIMIC.
Cel mai bun mod de a înţelege subtilităţile capcanei nicotinei este să o
compari cu mâncatul. Dacă avem obiceiul să luăm masa regulat, nu ne dăm
seama că între mese ne e foame. Numai când masa e amânată conştientizăm
foamea şi, chiar atunci, n-avem vreo durere fizică, doar o senzaţie de gol şi de
nesiguranţă care înseamnă „trebuie să mănânc”. Iar satisfacerea foamei e o
formă foarte plăcută de a-ţi petrece timpul.
Fumatul pare a fi aproape la fel. Senzaţia de gol şi de nesiguranţă care
înseamnă „vreau/am nevoie de o ţigară” este la fel ca foamea de mâncare, deşi
40
Allen Carr În sfârşit, nefumător
una nu o va satisface pe cealaltă. Ca şi în cazul foamei, nu există durere fizică
şi senzaţia e atât de vagă încât nici n-o percepem între două ţigări. Numai când
vrem să ne aprindem o ţigară şi nu ni se permite devenim conştienţi de un
disconfort. Dar când o aprindem ne simţim satisfăcuţi.
Asemănarea cu mâncatul e ceea ce îi păcăleşte în parte pe fumători,
făcându-i să creadă că au o plăcere veritabilă. Sunt fumători cărora le e foarte
greu să priceapă că nu există nici plăcere, nici sprijin în fumat. Unii
protestează: „Cum poţi să spui că n-am un sprijin? Doar ai zis că atunci când
aprind o ţigară sunt mai puţin nervos ca înainte!”
Deşi mâncatul şi fumatul par foarte asemănătoare, în realitate sunt
complet opuse:
1. Mănânci ca să supravieţuieşti şi să-ţi prelungeşti viaţa, în timp ce
fumatul îţi scurtează viaţa.
2. Mâncarea are într-adevăr gust bun, iar să mănânci este într-adevăr o
experienţă plăcută, în timp ce fumatul înseamnă să inspiri fum urât
mirositor şi otrăvitor în plămâni.
3. Mâncatul nu produce foame, ci o potoleşte, în timp ce prima ţigară
induce dorinţa de nicotină şi fiecare din ţigările următoare, în loc s-o
potolească, o perpetuează pentru tot restul vieţii.
Este momentul propice să spulberăm alt mit răspândit despre fumat –
acela că ar fi vorba de un obicei. Este mâncatul un obicei? Dacă aşa crezi,
încearcă să scapi definitiv de acest obicei! Nu, a spune că mâncatul este un
obicei e ca şi cum ai spune că respiratul e un obicei. Ambele sunt esenţiale
pentru supravieţuire. E adevărat că oamenii se deosebesc prin obiceiul de a-şi
satisface foamea în momente diferite şi cu tipuri diferite de mâncare. Dar
mâncatul propriu-zis nu este un obicei. Şi nici fumatul nu este. Orice fumător
îşi aprinde o ţigară dintr-un singur motiv: ca să încerce să pună capăt senzaţiei
de gol şi de nesiguranţă pe care a produs-o ţigara precedentă. Da, fumătorii se
41
Allen Carr În sfârşit, nefumător
deosebesc prin obiceiul de a încerca să-şi potolească suferinţa lipsei de ţigară
în momente diferite, însă fumatul propriu-zis nu e un obicei.
Societatea se referă adesea la „obiceiul de a fuma” şi, din comoditate,
numesc şi eu în această carte fumatul un „obicei”. Totuşi, fii conştient în
permanenţă că fumatul nu e un obicei: dimpotrivă, e ADICŢIE LA DROG în
cel mai strict sens al cuvântului!
La început trebuie să ne forţăm să deprindem fumatul. Înainte să ne dăm
seama, nu numai că ne cumpărăm regulat ţigări, dar trebuie să le avem. În caz
contrar, se instalează panica, şi pe măsură ce trece timpul, avem tendinţa să
fumăm din ce în ce mai mult.
De ce se întâmplă asta? La fel ca în cazul oricărui drog, organismul are
tendinţa să se „imunizeze” la efectele nicotinei, iar cantitatea de drog necesară
are tendinţa să crească. După un timp relativ scurt de când am devenit
fumători, ţigara nu mai potoleşte complet chinul lipsei pe care ea însăşi o
creează. Când aprinzi o ţigară, te simţi mai bine ca înainte, dar eşti de fapt mai
nervos şi mai puţin relaxat decât un nefumător, chiar şi în timp ce fumezi.
Ceea ce se întâmplă e încă şi mai ridicol decât să porţi pantofi strâmţi, pentru
că, o dată cu trecerea timpului, disconfortul creşte chiar dacă îţi scoţi pantofii.
Situaţia e chiar mai neplăcută, căci, de îndată ce stingi ţigara, nicotina
începe să părăsească rapid corpul, ceea ce explică faptul că în împrejurări
stresante fumătorul are tendinţa să fumeze ţigară de la ţigară.
Aşa cum spuneam, nu este vorba de un „obicei”. Adevăratul motiv
pentru care orice fumător continuă să fumeze este acel mic monstru dinăuntrul
său. Din când în când trebuie să-l hrănească. Fumătorul hotărăşte momentul şi
se pare că o face în patru tipuri de ocazii (sau o combinaţie a lor):
PLICTISEALĂ/CONCENTRARE – două stări absolut opuse!
STRES/RELAXARE – două stări absolut opuse!
Care e drogul miraculos capabil să inverseze dintr-odată însuşi efectul
pe care l-a produs cu 20 de minute mai devreme? Şi dacă stai să te gândeşti, ce
42
Allen Carr În sfârşit, nefumător
alte tipuri de ocazii există în viaţa noastră – lăsând la o parte somnul?
Adevărul este că fumatul nu înlătură plictiseala sau stresul şi nici nu ajută la
concentrare sau relaxare. E doar o iluzie.
Nicotina nu e numai un drog, este şi o otravă puternică, folosită la
fabricarea insecticidelor (dacă nu mă crezi, consultă un dicţionar). Cantitatea
de nicotină dintr-o singură ţigară te-ar ucide pe loc dacă ţi-ar fi injectată în
venă. Tutunul conţine de fapt multe otrăvuri, inclusiv monoxid de carbon, iar
planta de tutun face parte din aceeaşi categorie ca beladona (sau mătrăguna).
Dacă te gândeşti să treci la pipă sau la trabuc, trebuie să te avertizez că
această carte se aplică oricărei forme de tutun şi oricărui preparat care conţine
nicotină, inclusiv guma de mestecat, plasture, spray nazal sau inhalaţie.
Corpul uman este cel mai sofisticat organism viu de pe planeta noastră.
Nicio specie, oricât de primitivă, de pildă amiba sau viermele, nu poate
supravieţui dacă nu ştie să deosebească hrana de otravă.
Printr-un proces de selecţie naturală care a durat mii de ani, mintea şi
corpul nostru au dezvoltat tehnici capabile să deosebească hrana de otravă şi
metode sigure de a o elimina pe ultima.
Toate fiinţele umane resping mirosul şi gustul tutunului înainte de a
deveni dependente. Dacă sufli fum de ţigară în nasul oricărui animal sau copil
care nu suferă de dependenţă, ei se vor îneca şi vor tuşi.
Când am fumat acea primă ţigară, inhalarea fumului ne-a provocat un
acces de tuse, dacă am fumat prea multe ţigări prima oară, am avut o senzaţie
de ameţeală sau ni s-a făcut de-a dreptul rău. Corpul nostru spunea: îmi dai
otravă, opreşte-te! Acesta e de obicei momentul în care hotărâm dacă devenim
sau nu fumători. E o eroare să crezi că cei slabi fizic sau lipsiţi de voinţă devin
fumători. Norocoşii sunt cei cărora prima ţigară le provoacă repulsie, plămânii
lor nu pot să reziste fizic – şi aceşti oameni sunt vindecaţi pentru toată viaţa.
Sau e posibil să nu fie pregătiţi psihic pentru chinul de a învăţa să inhaleze
fumul fără să tuşească.
43
Allen Carr În sfârşit, nefumător
Pentru mine, aceasta e partea cea mai tragică a întregii poveşti: cât ne
străduim să devenim dependenţi – şi cât este de greu, tocmai de aceea, să-i
oprim pe adolescenţi să fumeze. Pentru că învaţă încă să fumeze, pentru că
ţigara li se pare încă dezgustătoare, îşi închipuie că se pot lăsa oricând doresc.
De ce nu învaţă nimic din exemplul nostru? Şi de ce noi n-am învăţat nimic
din exemplul părinţilor noştri?
Mulţi fumători au impresia că le plac gustul şi mirosul tutunului. E o
iluzie. Când învăţăm să fumăm, nu facem decât să ne deprindem corpul să
devină imun la gustul şi mirosul neplăcut, pentru a ne primi doza. La fel ca
dependenţii de heroină, care au impresia că le place să-şi facă injecţia. Dar
chinul lipsei de heroină e relativ sever şi ceea ce le place cu adevărat este
ritualul prin care îşi calmează această suferinţă.
Ca să-şi ia „doza”, fumătorul se învaţă să nu mai fie conştient de gustul
şi de mirosul neplăcut. Întreabă un fumător care îşi închipuie că fumează doar
pentru că îi plac gustul şi mirosul tutunului: „Dacă nu poţi cumpăra marca ta
obişnuită de ţigări, ci doar una care îţi displace, te laşi de fumat?”
Nici vorbă! Decât să se abţină, fumătorul va fuma coceni de porumb –
şi n-are importanţă dacă treci la ţigări rulate cu mâna, la ţigări mentolate, la
trabuc sau la pipă. La început vor avea un gust groaznic, dar dacă perseverezi
vei învăţa să-ţi placă. Fumătorii vor încerca să fumeze şi când sunt răciţi, au
gripă, îi doare în gât, au bronşită sau emfizem pulmonar.
Plăcerea n-are nimic de-a face cu asta. Dacă ar avea, nimeni n-ar fuma
mai mult de o ţigară. Ba chiar există mii de foşti fumători dependenţi de acea
mizerabil gumă de mestecat cu nicotină pe care-o recomandă doctorii. Şi mulţi
dintre ei continuă să şi fumeze!
Unii dintre fumătorii care vin la mine la consultaţii se sperie când
realizează că sunt dependenţi de un drog şi cred că din cauza asta le va fi şi
mai greu să se lase. Însă faptul că sunt dependenţi e o veste bună din două
motive:
44
Allen Carr În sfârşit, nefumător
1. Cei mai mulţi dintre noi continuăm să fumăm, chiar dacă ştim că
dezavantajele sunt mai mari decât avantajele, pentru că ne
închipuim că există ceva în ţigară care ne place cu adevărat sau că
ţigara e un soi de sprijin. Avem impresia că după ce nu vom mai
fuma va exista un gol în viaţa noastră, că anumite lucruri nu vor
mai arăta niciodată la fel. E o iluzie. Adevărul este că ţigara nu ne
dă nimic, ea doar ne ia ceva, iar apoi reface în parte acel lucru
pentru a ne amăgi. Voi da mai multe detalii în alt capitol.
2. Deşi e vorba de cel mai puternic drog de pe lume sub aspectul
vitezei cu care devii dependent, dependenţa nu e niciodată foarte
puternică. Fiind un drog cu acţiune rapidă, este nevoie de doar
trei săptămâni pentru ca nicotina să părăsească în proporţie de
99% organismul, iar chinul lipsei de drog este atât de blând încât
majoritatea fumătorilor trăiesc şi mor fără să fi remarcat că au
suferit de aşa ceva.
Vei întreba, pe bună dreptate, de ce atâtor fumători le este aşa de greu să
se lase, de ce trec prin luni întregi de tortură şi îşi petrec restul vieţii „fumând”
din când în când câte o ţigară. Răspunsul este cel de-al doilea motiv pentru
care fumăm: spălarea creierului. Adicţia chimică este uşor de învins.
Majoritatea fumătorilor pot să nu fumeze o noapte întreagă. Chinul
lipsei de nicotină nici măcar nu-i trezeşte din somn.
Mulţi fumători vor ieşi din dormitor înainte să-şi aprindă prima ţigară,
mulţi îşi vor lua mai întâi micul dejun, mulţi nu vor fuma până nu ajung la
serviciu. Pot supravieţui lipsei de nicotină timp de zece ore şi treaba asta nu-i
deranjează. Dar dacă ar fi nevoiţi să nu fumeze ziua timp de zece ore, şi-ar
smulge părul din cap!
Mulţi fumători îşi cumpără o maşină nouă şi se abţin să fumeze
înăuntru. Mulţi merg la teatru, la supermarket, la biserică etc. şi faptul că n-au
voie să fumeze acolo nu-i deranjează. Nici interdicţia de a fuma în metrou nu a
45
Allen Carr În sfârşit, nefumător
dus la mişcări de protest. Fumătorilor aproape că le face plăcere ca cineva sau
ceva să-i oblige să nu fumeze.
În zilele noastre, mulţi fumători se vor abţine automat de la ţigară în
casa unor nefumători sau doar în compania lor, fără să simtă vreun discomfort
semnificativ. De fapt, mulţi fumători au perioade în care se abţin cu uşurinţă.
Până şi eu mă relaxam cu plăcere în câte o seară fără să fumez. Iar în ultimii
ani înainte să mă las obişnuiam să tânjesc după serile în care eram în stare să
nu mă mai sufoc singur (ce „obicei” ridicol!).
Cu adicţia chimică te poţi descurca chiar dacă eşti încă dependent,
dovadă că există nenumăraţi fumători ocazionali care rămân astfel o viaţă
întreagă. Sunt exact la fel de dependenţi ca marii fumători. Ba chiar există
mari fumători care au scăpat de „obicei”, dar continuă să fumeze din când în
când un trabuc, ceea ce le menţine dependenţa.
Aşa cum spuneam, nu adicţia propriu-zisă la nicotină este principala
problemă. Ea funcţionează doar ca un catalizator, împiedicându-ne să vedem
clar adevărata problemă: spălarea creierului.
Pentru fumătorii de-o viaţă şi pentru marii fumători poate fi o consolare
să afle că se pot lăsa la fel de uşor ca fumătorii ocazionali. Într-un anume sens,
e şi mai uşor. Cu cât mergi mai departe, cu atât „obiceiul” te trage mai tare la
fund şi cu atât câştigul e mai mare când te laşi.
Şi poate fi încă mai consolator să afli că zvonurile care circulă (de
exemplu: „Abia după şapte ani iese toată ²funinginea² din tine” sau „Fiecare
ţigară îţi scurtează viaţa cu cinci minute” ) sunt adevărate.
Să nu crezi însă că efectele nocive ale fumatului sunt supralicitate. Mai
degrabă sunt sublicitate, dar regula „celor cinci minute” este în mod evident o
simplă estimare şi se aplică doar dacă te îmbolnăveşti de o maladie letală sau
pur şi simplu „te afumi” până când nu mai mişti.
Adevărul este că „funinginea” nu iese niciodată complet din organism.
Oriunde sunt fumători, ea se află în atmosferă şi chiar nefumătorii dobândesc
46
Allen Carr În sfârşit, nefumător
un mic procentaj. Totuşi, corpul nostru e o maşinărie formidabilă şi are o
enormă forţă de refacere, cu condiţia să nu se fi declanşat deja o boală
ireversibilă. Dacă te laşi acum de fumat, corpul tău se va reface în câteva
săptămâni, aproape ca şi când n-ai fost niciodată fumător.
Aşa cum spuneam, nu e niciodată prea târziu să te laşi. I-am ajutat să se
vindece pe mulţi fumători de peste 50 şi peste 60 de ani, ba chiar pe unii care
trecuseră de 70 şi de 80 de ani. O femeie de 91 de ani a venit la clinica mea cu
fiul ei în vârstă de 66 de ani. Când am întrebat-o de ce a hotărât să se lase de
fumat, mi-a spus: „Ca să fiu un exemplu pentru băiatul meu”. A revenit peste
şase luni ca să-mi spună că se simte de parcă ar fi redevenit o fată tânără.
Cu cât ţigara te-a tras mai jos, cu atât uşurarea e mai mare. Când în
sfârşit m-am lăsat de fumat, am trecut direct de la o sută de ţigări pe zi la ZERO
şi n-am suferit deloc. Dimpotrivă, a fost o plăcere, chiar şi în perioada privării
de nicotină.
Dar trebuie să eliminăm complet spălarea creierului.
47
Allen Carr În sfârşit, nefumător
CAPITOLUL 7
SPĂLAREA CREIERULUI ŞI
PARTENERUL ADORMIT
Cum sau de ce începem de fapt să fumăm? Ca să înţelegi cu adevărat,
trebuie să ai în vedere puternicul efect al subconştientului sau al „partenerului
adormit”, cum îmi place mie să-l numesc.
Cu toţii înclinăm să credem că suntem fiinţe umane inteligente, stăpâne
pe noi însene, care ne croim propriul drum în viaţă. În realitate, suntem
modelaţi în proporţie de 99%. Suntem produsul societăţii în care creştem, în
toate privinţele: genul de haine pe care le purtăm, casele în care locuim, stilul
fundamental de viaţă, ba chiar şi tipurile de guvernare pe care le susţinem.
Faptul că suporterii guvernelor de dreapta provin în general din clasa de
mijloc şi cea de sus nu e o simplă coincidenţă. Subconştientul ne influenţează
puternic viaţa şi milioane de oameni pot fi amăgiţi nu numai în privinţa
opiniilor, ci şi a faptelor palpabile. Înainte de Columb, majoritatea oamenilor
ştiau că pământul e plat. Astăzi ştim că e rotund. Dacă aş scrie zeci de cărţi,
străduindu-mă să te conving că pământul e plat, n-aş reuşi, însă câţi dintre noi
au călătorit în spaţiu ca să-i vadă forma sferică? Şi chiar dacă ai zburat sau ai
navigat în jurul lumii, cum ştii că nu ai călătorit în cerc pe o suprafaţă plană?
Specialiştii în publicitate cunosc perfect puterea sugestiei asupra
subconştientului şi de aceea există acele postere enorme care-l agresează pe
fumător în timp ce conduce maşina – sau reclamele din orice revistă ilustrată.
Crezi că sunt bani aruncaţi pe fereastră? Te înşeli! Poţi face tu însuţi un
48
Allen Carr În sfârşit, nefumător
experiment. Data viitoare când mergi într-un bar sau un restaurant, într-o zi
friguroasă, iar cel care te însoţeşte te întreabă ce-ai vrea să bei, în loc să spui
„un coniac” (sau altă băutură, nu contează), răspunde: „Ştii ce mi-ar plăcea cel
mai mult? Căldura aceea minunată şi blândă a coniacului”. Vei descoperi că
până şi persoanele cărora le displace coniacul vor dori să-ţi ţină companie!
Încă din copilărie, subconştientul nostru e bombardat zilnic cu
informaţii care pretind că ţigările ne relaxează, ne dau încredere în noi înşine
şi curaj, sunt lucrul cel mai preţios de pe pământ. Crezi că exagerez? Care e
ultima dorinţă a personajelor care urmează să fie executate – în filme, piese de
teatru sau desene animate? O ţigară, bineînţeles. Conştientul nu înregistrează
acest lucru, dar subconştientul îl asimilează imediat. Adevăratul mesaj sună
cam aşa: „Cel mai preţios lucru din lume, ultimul meu gând şi ultimul meu
gest este să fumez o ţigară”. În orice film de război, rănitului i se oferă ca
supremă consolare o ţigară aprinsă.
Crezi că s-a schimbat ceva în ultima vreme? Nu, copiii noştri sunt încă
bombardaţi cu imaginile de pe panourile publicitare şi din reviste. Se
presupune că reclama pentru ţigări e interzisă astăzi la televiziune, şi totuşi în
orele de maximă audienţă vezi mai tot timpul mari vedete pufăind din ţigară.
Multe programe TV sunt sponsorizate de giganţii industriei tutunului şi cea
mai sinistră tendinţă din publicitatea de astăzi e corelaţia dintre ţigări şi marile
evenimente sportive. Stadioane cu afişele mărcilor de ţigări, curse de maşini
purtând numele aceloraşi mărci. Există azi până şi clipuri TV în care vezi doi
amanţi fumând din aceeaşi ţigară după ce au făcut dragoste. Implicaţiile sunt
evidente, iar subconştientul le digeră răbdător, chiar dacă avem impresia că
nici măcar nu privim reclama.
Ce-i drept, există şi publicitatea inversă – cea despre cancer, picioare
amputate, respiraţie urât mirositoare – dar toate astea nu-i împiedică de fapt pe
oameni să fumeze. Logic, ar trebui, şi totuşi nu se întâmplă aşa. Tinerii nu sunt
nicidecum împiedicaţi să se apuce de fumat. Cât timp am fost fumător, am fost
49
Allen Carr În sfârşit, nefumător
absolut convins că, dacă aş fi ştiut de corelaţia dintre cancerul de plămâni şi
fumat, n-aş fi devenit fumător. Adevărul este că asta nu schimbă nici un pic
lucrurile. Capcana e astăzi exact la fel ca pe vremea când Sir Walter Raleigh a
fost prins în ea. Toate campaniile antifumat nu reuşesc decât să sporească
deruta. Pe produsele înseşi, acele pachete frumoase şi lucitoare, care te ispitesc
să le încerci conţinutul, există un avertisment. Ce fumător îl citeşte, lăsând la o
parte faptul că nu-şi pune problema implicaţiilor?
Ba chiar am impresia că un mare fabricant de ţigări se foloseşte de
avertismentul Ministrului Sănătăţii ca să-şi vândă produsele. Avertismentul e
tipărit acum cu caractere atât de mari şi de îndrăzneţe, încât fumătorul nu-l
mai poate evita, oricât s-ar strădui. Spaima resimţită catalizează asocierea cu
pachetul lucios şi auriu.
În mod ironic, arma cea mai puternică în spălarea creierului e fumătorul
însuşi. Nu e deloc adevărat că fumătorii sunt o specie slabă din punct de
vedere fizic şi lipsită de voinţă. Trebuie să fii puternic ca să faci faţă otrăvii.
Acesta e unul dintre motivele pentru care fumătorii refuză să accepte
statisticile copleşitoare ce demonstrează că fumatul prejudiciază sănătatea.
Toţi fumătorii cunosc câte un unchi care fuma 40 de ţigări pe zi, care n-a fost
bolnav niciodată şi care a trăit până la 80 de ani. Refuză să se gândească la
ceilalţi fumători, în număr infinit mai mare, care au murit în floarea vârstei,
sau la faptul că unchiul cu pricina putea fi încă în viaţă dacă n-ar fi fumat.
Dacă ţi-ai studia un pic prietenii şi colegii de serviciu, ai descoperi că
majoritatea fumătorilor sunt de fapt persoane cu voinţă. De obicei sunt fie
liber-profesionişti, fie au funcţii de conducere, fie lucrează ca specialişti – sunt
doctori, avocaţi, poliţişti, profesori, reprezentanţi comerciali, infirmiere,
secretare etc., la care se adaugă casnicele cu copii. Cu alte cuvinte, sunt
persoane cu o viaţă stresantă, iar principala iluzie a fumătorilor este că fumatul
atenuează stresul. Fumătorul este în general un tip dominator care îşi asumă
responsabilităţi şi stresul inerent lor. Şi este, desigur, tipul pe care-l admirăm şi
50
Allen Carr În sfârşit, nefumător
prin urmare îl imităm. Alt gen de persoane cu tendinţa să devină dependente
sunt cele care au slujbe monotone, căci cealaltă motivaţie a fumătorului este
plictiseala. Însă ideea că fumatul atenuează plictiseala este, din păcate, o altă
iluzie.
Spălarea creierului atinge cote absolut incredibile. Societatea britanică e
foarte îngrijorată de soarta „aurolacilor” şi a dependenţilor de heroină.
Realitatea este că, în această ţară, în rândul aurolacilor se înregistrează sub
zece decese pe an, iar în rândul dependenţilor de heroină – sub o sută.
Există însă un alt drog, nicotina, de care devin dependenţi, într-un
moment oarecare al vieţii, 60% dintre britanici, majoritatea plătind scump
pentru asta tot restul vieţii. În fiecare an, sute de mii de oameni îşi distrug
viaţa – ca să nu mai vorbim de banii irosiţi – din cauza acestei adicţii. Este
ucigaşul numărul unu în societatea noastră, luând în considerare accidentele de
maşină, incendiile ş.a.m.d.
Cum se face că socotim atât de malefice celelalte forme de adicţie, în
vreme ce drogul pe care dăm bani cu nemiluita şi care într-adevăr ne ucide era
considerat, nu cu mulţi ani în urmă, un obicei perfect acceptabil în societate?
În ultimii ani a început să devină un obicei oarecum asocial şi dăunător
sănătăţii, dar rămâne legal, iar pachetele lucioase se vând aproape peste tot.
Guvernul nostru e cel mai mare beneficiar al acestui comerţ. Scoate pe
spinarea fumătorilor 8 miliarde de lire sterline pe an, în timp ce companiile
producătoare de ţigări cheltuiesc anual peste 100 de milioane de lire sterline
doar pentru publicitate.
Trebuie să începi să rezişti la această spălare a creierului. La fel ca
atunci când cumperi o maşină la mâna a doua: dai din cap politicos, dar nu
crezi nici o iotă din ce-ţi spune dealerul.
Începe să priveşti dincolo de pachetele lucioase, la mizeria şi otrava de
dedesubt. Nu te lăsa păcălit de scrumierele de cristal, de brichetele de aur sau
de milioanele promise ca premiu. Începe să te întrebi:
51
Allen Carr În sfârşit, nefumător
De ce fac asta?
Am într-adevăr nevoie?
Bineînţeles că nu ai nevoie.
Aspectul acesta al spălării creierului mi se pare cel mai dificil de
explicat dintre toate. Cum se face că o fiinţă umană altminteri raţională şi
inteligentă devine complet imbecilă când e vorba de propria adicţie? Nu-mi
face plăcere să mărturisesc că dintre miile de persoane pe care le-am ajutat să
se lase de fumat, cel mai mare idiot am fost eu însumi.
Nu numai că am ajuns să fumez o sută de ţigări pe zi, dar ştiam foarte
bine că şi tatăl meu fusese un mare fumător. Un bărbat viguros, secerat în
floarea vârstei din cauza fumatului. Îmi amintesc cum îl observam, când eram
copil, tuşind şi scuipând dimineaţa. Îmi dădeam seama că nu-i face plăcere să
fumeze şi mi se părea evident că era posedat de ceva malefic. Ţin minte că iam
spus mamei: „Să nu mă laşi niciodată să fumez”.
La 15 ani devenisem un fanatic al fitness-ului. Sportul era viaţa mea şi
mă simţeam plin de vigoare şi de încredere în mine însumi. Dacă mi-ar fi spus
cineva pe atunci că o să fumez cândva o sută de ţigări pe zi, aş fi pus pariu pe
orice că nu se va întâmpla aşa ceva.
La vârsta de 40 de ani devenisem dependent fizic şi mental de ţigară.
Ajunsesem în stadiul în care nu puteam face sau gândi nici cel mai banal lucru
fără să aprind mai întâi o ţigară. La majoritatea fumătorilor, nevoia de ţigară e
declanşată de actele normative ale vieţii, cum ar fi vorbitul la telefon ori o
întâlnire cu prietenii. Eu nu puteam nici să schimb canalul de televiziune sau
să înlocuiesc un bec ars fără să-mi aprind mai întâi o ţigară.
Ştiam că fumatul mă ucide. Nu mă puteam autoamăgi. Dar ce nu pot
înţelege până azi este cum de nu-mi dădeam seama ce mi se întâmplă în plan
mental. Adevărul era chiar acolo, exact sub nasul meu. Lucrul cel mai ridicol
este că majoritatea fumătorilor au iluzia, într-un moment sau altul al vieţii, că
le place ţigara. Eu n-am avut niciodată această iluzie. Fumam pentru că aveam
52
Allen Carr În sfârşit, nefumător
impresia că mă ajută să mă concentrez şi că îmi destinde nervii. Acum, când
sunt nefumător, nu-mi vine să cred că am putut trăi aşa. E ca şi cum m-am
trezit dintr-un coşmar. Nicotina e un drog, iar simţurile îţi sunt drogate –
gustul, mirosul. Partea cea mai rea a fumatului nu este prejudiciul adus
sănătăţii sau buzunarului, ci pervertirea mentală. Te foloseşti de orice scuză
plauzibilă ca să fumezi în continuare.
Ţin minte că la un moment dat, nereuşind să renunţ la ţigară, am trecut
la pipă, cu speranţa că e mai puţin nocivă şi că doza mea zilnică de nicotină se
va micşora.
Anumite tutunuri de pipă sunt infecte. Aroma lor poate fi plăcută, dar
când le fumezi e groaznic. Îmi amintesc că vreo trei luni m-a durut vârful
limbii de parcă aveam un abces. În căuşul pipei se adună o zeamă maronie.
Din când în când, ridici fără să vrei pipa deasupra orizontalei şi, înainte să-ţi
dai seama ce se întâmplă, înghiţi zeama aceea scârboasă. De regulă îţi vine să
verşi – şi nu-ţi mai pasă în compania cui te afli.
Mi-a luat trei luni ca să mă deprind cu pipa. Ce nu înţeleg însă este cum
de nu m-am întrebat, în aceste trei luni, de ce mă supuneam unei asemenea
torturi.
Fireşte, odată ce s-au deprins cu pipa, fumătorii de pipă par cei mai
mulţumiţi oameni din lume. Majoritatea sunt convinşi că fumează fiindcă le
place pipa. Dar de ce au trebuit să se străduiască atâta ca să le placă, de vreme
ce erau absolut fericiţi fără ea?
Răspunsul e următorul: odată ce ai devenit dependent de nicotină,
spălarea creierului se amplifică. Subconştientul ştie că micul monstru trebuie
hrănit – şi nimic altceva nu e lăsat să pătrundă în minte. Aşa cum am mai spus,
ceea ce-i face pe oameni să fumeze în continuare este frica, frica de senzaţia
aceea de gol şi de nesiguranţă pe care o ai când opreşti alimentarea cu
nicotină. Faptul că nu eşti conştient de frică nu înseamnă că ea nu există. Nu
trebuie s-o înţelegi – la fel cum pisica nu trebuie să înţeleagă unde se află
53
Allen Carr În sfârşit, nefumător
conductele de apă caldă de sub podea. Tot ce ştie pisica este că atunci când se
aşază într-un anumit loc are senzaţia binefăcătoare de căldură.
Pricipala dificultate a renunţării la fumat este spălarea creierului.
Spălarea creierului ca rezultat al vieţii noastre în societate, consolidată prin
spălarea creierului ca rezultat al propriei adicţii şi, mai puternică decât toate
celelalte, spălarea creierului prin intermediul prietenilor, rudelor şi colegilor.
Ai observat, poate, că am folosit de câteva ori expresia „a renunţa la
fumat”, de pildă în paragraful precedent. Iată un exemplu tipic de spălare a
creierului. Expresia aceasta sugerează un veritabil sacrificiu. Dar adevărul cel
minunat este că nu renunţi la absolut nimic. Dimpotrivă, te eliberezi de o boală
cumplită şi dobândeşti numai lucruri pozitive şi minunate. Vom începe să
înlăturăm spălarea creierului chiar acum. În continuare, nu vom mai spune că
„renunţăm”, ci că „ne lăsăm”, „ne oprim” sau, cu cel mai potrivit cuvânt,
SCĂPĂM.
Singurul lucru care ne convinge la început să fumăm este faptul că toţi
ceilalţi fac asta. Avem sentimentul că pierdem ceva. Ne străduim din răsputeri
să devenim dependenţi, şi totuşi nimeni nu descoperă vreodată ce anume avea
de pierdut. Însă, ori de câte ori vedem pe cineva fumând, ne convingem din
nou că există ceva în treaba asta, altminteri acel om n-ar fuma. Chiar şi când a
scăpat de obicei, fostul fumător se simte frustrat când un fumător îşi aprinde
ţigara la o petrecere sau cu altă ocazie. Dar e acum în siguranţă. Poate să
fumeze una – nu mai mult. Şi, înainte să-şi dea seama, a devenit din nou
dependent.
Spălarea creierului e foarte eficientă şi trebuie să fii conştient de
efectele ei. Mulţi fumători mai în vârstă îşi amintesc probabil de istorioarele
poliţiste cu Paul Temple difuzate la radio, foarte populare în Anglia după
război. Unul din cicluri era pe tema adicţiei la marijuana, aşa-numita „iarbă”.
Nişte ticăloşi vindeau fumătorilor ţigări care conţineau „iarbă”, fără ca ultimii
să ştie. Nu existau efecte nocive, dar oamenii deveneau dependenţi şi astfel
54
Allen Carr În sfârşit, nefumător
cumpărau în continuare ţigări (sute de fumători dintre cei veniţi la consultaţiile
mele mi-au mărturisit că au încercat „iarba”. Nici unul n-a spus că a devenit
dependent). Aveam cam şapte ani când ascultam acel program de radio. A fost
primul meu contact cu problema adicţiei. Ideea de adicţie – imboldul de a lua
fără încetare drogul – m-a îngrozit. Şi până astăzi, deşi sunt ferm convins că
„iarba” nu produce dependenţă, n-aş îndrăzni să trag nici măcar un fum de
marijuana. Ce ironic – să sfârşesc prin a deveni dependent de cel mai adictiv
drog din lume! Păcat ca Paul Temple n-a suflat o vorbă despre ţigară. Ce
ironie, de asemenea, că, după peste 40 de ani, omenirea cheltuieşte averi
pentru cercetarea în domeniul cancerului, în timp ce se cheltuiesc averi mult
mai mari pentru a-i convinge pe tineri să devină dependenţi de ţigară, propriul
nostru guvern având câştiguri grase din treaba asta.
Suntem pe cale să eliminăm spălarea creierului. Nu nefumătorul este
frustrat, ci bietul fumător, care e lipsit de dreptul la o viaţă de
SĂNĂTATE
VIGOARE
BOGĂŢIE
CALM
ÎNCREDERE
CURAJ
RESPECT DE SINE
FERICIRE
LIBERTATE
Şi ce câştigă în schimbul tuturor acestor sacrificii?
ABSOLUT NIMIC – cu excepţia iluziei că revine la starea de pace, de
linişte, de încredere în sine de care nefumătorul se bucură tot timpul.
55
Allen Carr În sfârşit, nefumător
CAPITOLUL 8
CHINUL LIPSEI DE NICOTINĂ
Aşa cum explicam mai devreme, fumătorii cred că fumează de plăcere,
ca să se relaxeze sau ca să aibă un soi de stimulare. În realitate, se iluzionează.
Fumează de fapt ca să-şi calmeze chinul lipsei de nicotină.
La începutul vieţii noastre de fumători, folosim ţigara când suntem în
societate, ca pe un sprijin. Putem să ne servim de ea ori s-o abandonăm. Şi
totuşi, ciclul subtil a fost declanşat. Subconştientul nostru începe să înveţe că a
fuma din când în când o ţigară este ceva plăcut.
Cu cât devenim mai dependenţi de drog, cu atât nevoia de a ne calma
chinul lipsei lui este mai mare, şi cu cât ţigara ne trage mai tare în jos, cu atât
ne amăgim mai mult că se întâmplă contrariul. Totul se petrece atât de lent,
atât de gradat, încât nici măcar nu ne dăm seama. Nu ne simţim într-o zi altfel
decât în ziua precedentă. Majoritatea fumătorilor nici nu realizează că sunt
dependenţi până când nu încearcă să se lase – şi, chiar atunci, mulţi nu-şi
recunosc dependenţa. Un mic procent de viteji îţi ţin capul în nisip toată viaţa,
încercând să-i convingă pe alţii şi pe ei înşişi că le place ţigara.
Am avut conversaţia următoare cu sute de adolescenţi:
EU: Cred că-ţi dai seama că nicotina e un drog şi că singurul motiv
pentru care fumezi este că nu te poţi lăsa.
A: Nu-i adevărat! Îmi place. Dacă nu mi-ar plăcea, m-aş lăsa.
EU: Lasă-te doar o săptămână ca să-mi dovedeşti că, dacă vrei, poţi.
A: Nu e nevoie. Îmi place. Dacă aş vrea să mă las, m-aş lăsa.
56
Allen Carr În sfârşit, nefumător
EU: Lasă-te doar o săptămână ca să-ţi dovedeşti ţie însuţi că nu eşti
dependent.
A: Ce rost are? Îmi place.
Aşa cum am mai spus, fumătorii au tendinţa să-şi calmeze chinul lipsei
de nicotină în momentele de stres, de plictiseală, de concentrare, de relaxare
sau când există o combinaţie oarecare a acestor stări. Chestiunea e explicată în
detaliu în următoarele capitole.
57
Allen Carr În sfârşit, nefumător
CAPITOLUL 9
STRESUL
Nu mă refer doar la marile tragedii ale vieţii, ci şi la stresul mărunt –
socializarea, apelurile telefonice, anxietăţile căsniciei cu copii mici şi gălăgioşi
etc.
Să luăm ca exemplu conversaţia telefonică. Pentru majoritatea
oamenilor, telefonul e uşor stresant – şi cu atât mai mult pentru cineva
implicat în afaceri. Cele mai multe apeluri nu provin de la clienţi mulţumiţi
sau de la patronul dornic să te felicite. De obicei, eşti întrucâtva agresat: ceva
merge prost sau cineva are vreo pretenţie. În acest moment, fumătorul, dacă nu
cumva fumează deja, îşi aprinde o ţigară. Nu ştie de ce o face, dar ştie că,
dintr-un motiv sau altul, ţigara pare să-l ajute.
Ce se întâmplă de fapt? Fără să-şi dea seama, omul respectiv a devenit
nerăbdător (adică suferă chinul lipsei de nicotină). Calmându-şi în parte acea
nerăbdare simultan cu stresul firesc, stresul total este diminuat, iar fumătorul
primeşte o doză de energie. În această fază, stimularea nu e deloc o iluzie.
Fumătorul se va simţi mai bine decât înainte să-şi aprindă ţigara. Totuşi, chiar
în timp ce fumează acea ţigară, fumătorul este mai tensionat decât un
nefumător, deoarece, cu cât perseverezi în adicţie, cu atât drogul te secătuieşte
mai tare de energie şi cu atât actul fumatului te reface în mai mică măsură.
Am promis să nu-ţi fac un tratament de şoc. Şi nu încerc să te şochez cu
exemplul care urmează. Vreau pur şi simplu să-ţi atrag atenţia că ţigările mai
degrabă îţi distrug nervii decât îi relaxează.
58
Allen Carr În sfârşit, nefumător
Încearcă să-ţi imaginezi că ai ajuns în stadiul când doctorul îţi spune că
va fi nevoit să-ţi amputeze picioarele dacă nu te laşi de fumat. Încearcă doar o
clipă să-ţi închipui cum e să trăieşti fără picioare. Încearcă să-ţi imaginezi
starea sufletească a unui om care, deşi a fost avertizat, continuă să fumeze şi în
cele din urmă i se amputează picioarele.
Auzeam pe vremuri poveşti de felul acesta şi le consideram nişte
ciudăţenii. Însă doream să-mi spună şi mie un doctor aşa ceva – atunci m-aş fi
lăsat de fumat. Cu toate astea, mă aşteptam să fac în orice moment o
hemoragie cerebrală şi să-mi pierd nu doar picioarele, ci însăşi viaţa. Şi nu mă
socoteam vreun ciudat, ci numai un mare fumător.
Poveştile astea nu sunt nişte ciudăţenii. Ele ilustrează ce face din tine
acest drog cumplit. Pe măsură ce înaintezi în viaţă, te deposedează de
îndrăzneală şi de curaj. Cu cât te deposedează de curaj, cu atât te adânceşti în
iluzia că ţigara are exact efectul contrar. Am auzit cu toţii de panica
fumătorilor care rămân fără ţigări noaptea târziu, când magazinele sunt
închise. Nefumătorii nu suferă de panica asta. Ceea ce o provoacă e ţigara. Şi
în acelaşi timp, pe măsură ce înaintezi în viaţă, ţigara nu te distruge numai
psihic, ci, fiind o otravă puternică, te distruge fizic, încetul cu încetul. Dar
când fumătorul atinge stadiul în care ţigara îl ucide de-a dreptul, el crede că
ţigara îi dă curaj şi că nu mai poate înfrunta viaţa fără ea.
Bagă-ţi bine în cap: ţigara nu-ţi destinde nervii – îi distruge încet, dar
sigur. Unul din marile câştiguri ale eliberării de fumat este recăpătarea
încrederii şi siguranţei de sine.
59
Allen Carr În sfârşit, nefumător
CAPITOLUL 10
PLICTISEALA
Dacă în clipa asta fumezi, probabil că uitaseşi deja ce faci – până când
ţi-am reamintit eu.
O altă idee aberantă despre fumat este că te ajută să scapi de plictiseală.
Plictiseala e o stare de spirit. Când fumezi o ţigară, mintea ta nu spune:
„Fumez o ţigară, fumez o ţigară!” Asta se întâmplă doar când ai fost lipsit
multă vreme de ţigară, când te străduieşti să fumezi mai puţin sau când aprinzi
primele câteva ţigări după ce ai încercat, fără succes, să te laşi.
Lucrurile stau de fapt astfel: dacă eşti dependent de nicotină şi nu
fumezi, ceva îţi lipseşte. Când mintea îţi este ocupată cu ceva nestresant, poţi
rezista vreme îndelungată fără ca absenţa drogului să te deranjeze. În schimb,
dacă te plictiseşti, nu există nimic care să-ţi distragă mintea de la fumat, aşa că
hrăneşti monstrul. Când devii delăsător (adică nu încerci să te laşi de fumat ori
să reduci numărul de ţigări), până şi gestul de a aprinde ţigara devine
înconştient. Chiar fumătorii de pipă sau cei care-şi rulează singuri ţigările pot
parcurge ritualul în mod automat. Dacă încearcă să-şi amintească ţigările
fumate de-a lungul unei zile, fumătorul nu-şi poate aminti decât o mică parte –
prima ţigară de dimineaţă sau cea de după o masă.
Adevărul este că ţigările mai curând sporesc, indirect, plictiseala, căci te
fac să te simţi fără vlagă, şi în loc să fie activi, fumătorii au tendinţa să
lenevească, plictisiţi, calmându-şi chinul lipsit de nicotină.
Iată de ce este atât de important să contracarezi spălarea creierului. Cum
fumătorii au într-adevăr tendinţa să fumeze când sunt plictisiţi şi cum ni s-a
60
Allen Carr În sfârşit, nefumător
spus dintotdeauna că fumatul înlătură plictiseala, nu ne trece prin minte să ne
îndoim de acest lucru. La fel, o altă formă de spălare a creierului, ne-a inoculat
convingerea că guma de mestecat relaxează. Într-adevăr, oamenii tensionaţi au
tendinţa să scrâşnească din dinţi. Tot ce face guma de mestecat este să-ţi dea o
motivaţie logică pentru scrâşnitul din dinţi. Data viitoare când vezi pe cineva
mestecând gumă, observă-l cu atenţie şi gândeşte-te dacă arată relaxat sau
tensionat. Şi observă-i pe fumătorii care fumează de plictiseală. Tot plictisiţi
arată! Ţigara nu înlătură plictiseala.
Ca fost fumător ţigară de la ţigară, te pot asigura că nu există în viaţă o
activitate mai plictisitoare decât să aprinzi nişte ţigări mizerabile una după
alta, zi de zi, an de an.
61
Allen Carr În sfârşit, nefumător
CAPITOLUL 11
CONCENTRAREA
Ţigările nu te ajută să te concentrezi. Asta e încă o iluzie adăugată
celorlalte.
Când te străduieşti să te concentrezi, încerci în mod automat să nu fii
distras de nimic – de pildă, de faptul că ţi-e frig sau cald. Fumătorul este de la
bun început dezavantajat: micul monstru îşi vrea doza. Prin urmare, atunci
când vrea să se concentreze, nu trebuie nici măcar să se gândească la fumat.
Aprinde ţigara automat, potolindu-şi parţial dorinţa, şi continuă să facă ce are
de făcut, uitând instantaneu că fumează.
Ţigările nu te ajută să te concentrezi. Dimpotrivă, prejudiciază
concentrarea, pentru că, după o vreme, chinul lipsei de nicotină nu mai este
complet înlăturat nici măcar cât timp fumezi. Atunci fumătorul îşi măreşte
doza, iar problema se amplifică.
Concentrarea este afectată şi din alt motiv. Blocarea treptată a arterelor
şi venelor cu otravă privează creierul de oxigen. Adevărul este că atât
capacitatea de concentrare, cât şi inspiraţia se ameliorează considerabil când
procesul e inversat.
Tocmai acest aspect al concentrării m-a împiedicat să mă las de fumat
când am folosit „Metoda voinţei”. Puteam să lupt cu nervozitatea şi proasta
dispoziţie, dar, când voiam realmente să mă concentrez asupra unei chestiuni
dificile, trebuia neapărat să aprind o ţigară. Îmi amintesc cum m-a cuprins
panica în clipa când am aflat că nu puteam să fumez la examenele de
contabilitate. Fumam deja ţigară de la ţigară şi eram sigur că îmi va fi
62
Allen Carr În sfârşit, nefumător
imposibil să mă concentrez timp de trei ore fără ţigări. Dar am trecut
examenele şi nici măcar nu m-am gândit la fumat în sala de examen, ceea ce
dovedeşte că puterea mea de concentrare n-a fost afectată.
Incapacitatea de a se concentra a celor care încearcă să se lase de fumat
nu se datorează de fapt privării fizice de nicotină. Dacă eşti fumător, suferi de
blocaje mentale. Şi când te confrunţi cu un asemenea blocaj, ce faci? Dacă nu
fumezi deja, îţi aprinzi o ţigară. Asta nu elimină blocajul, şi atunci ce faci?
Faci ceea ce trebuie: încerci să-l depăşeşti, întocmai ca nefumătorii. Dacă eşti
fumător, ţigara nu e niciodată de vină. Fumătorii n-au niciodată tuse tabagică –
sunt doar încontinuu răciţi. În clipa când te laşi de fumat, treaba asta e de vină
pentru tot ce nu merge cum trebuie în viaţa ta. La fel e cu blocajele mentale. În
loc să faci efortul de a le depăşi , începi să-ţi spui: „Dacă aş putea să-mi aprind
acum o ţigară, problema s-ar rezolva”. Şi începi să te întrebi dacă e bine că teai
lăsat!
Când eşti convins că fumatul ajută cu adevărat la concentrare, grijile pe
care ţi le faci în legătură cu asta te vor determina, în mod sigur, să nu te poţi
concentra. Îndoielile, nu suferinţa fizică a lipsei de nicotină, sunt cauza
problemei. Nu uita asta niciodată: cei care suferă de lipsa nicotinei sunt
fumătorii, nu nefumătorii.
Am trecut dintr-odată de la o sută de ţigări pe zi la zero fără să-mi pierd
sub nici o formă puterea de concentrare.
63
Allen Carr În sfârşit, nefumător
CAPITOLUL 12
RELAXAREA
Majoritatea fumătorilor cred că o ţigară îi ajută să se relaxeze. De fapt,
nicotina e un compus chimic cu efect stimulator. După ce fumezi două ţigări
una după alta, vei constata că pulsul ţi s-a accelerat.
Una dintre ţigările favorite pentru cei mai mulţi fumători este aceea de
după masă. Masa înseamnă un moment din zi când ne oprim din lucru, ne
aşezăm, ne odihnim, ne potolim foamea şi setea şi ne simţim apoi mulţumiţi.
Totuşi, bietul fumător nu se poate relaxa, căci mai are o foame de potolit. Se
gândeşte la ţigară ca la o apoteoză, însă e vorba doar de micul monstru care
trebuie hrănit.
Adevărul este că dependentul de nicotină nu se poate relaxa complet
niciodată, şi pe măsură ce înaintează în viaţă, este din ce în ce mai rău.
Cei mai nerelaxaţi oameni de pe planetă nu sunt nefumătorii, ci acele
persoane de 50 de ani, cu responsabilităţi serioase la serviciu, care fumează
ţigară după ţigară, tuşesc şi expectorează tot timpul, au hipertensiune şi se
enervează din orice nimic. În această fază, ţigara nu mai uşurează nici măcar
parţial simptomele pe care ea însăşi le produce.
Îmi amintesc de vremurile când eram contabil şi tânăr tată de familie.
Dacă unul dintre copii făcea vreo năzbâtie cât de mică, îmi pierdeam complet
cumpătul. Mi se părea că eram posedat de un duh rău. Şi ştiu acum că întradevăr
ceva mă poseda, numai că vinovatul nu era vreun defect de caracter, ci
micul monstru – nicotina. Credeam pe atunci că duc povara tuturor grijilor din
lume, însă privind în urmă mă întreb unde era acel stres uriaş. Eram stăpân pe
64
Allen Carr În sfârşit, nefumător
viaţa mea în toate privinţele, mai puţin una: ţigara era stăpână pe mine. Partea
cea mai tristă este că nici astăzi nu-i pot convinge pe copiii mei că numai
fumatul mă făcea nervos. Ori de câte ori aud un fumător care încearcă să-şi
justifice adicţia, copiii mei primesc un mesaj de genul: „Ţigările calmează – te
ajută să te relaxezi”.
Cu câţiva ani în urmă, organismele de adopţie britanice au afirmat că se
vor opune adopţiei copiilor de către fumători. Cineva i-a sunat, plin de
indignare: „Greşiţi total, le-a spus. Când eram copil, dacă trebuia să discut cu
mama o problemă spinoasă, aşteptam până aprindea o ţigară, pentru că
devenea mai relaxată”. De ce nu putea să discute cu ea când nu fuma? De ce
sunt fumătorii atât de tensionaţi când nu fumează, chiar şi după o masă luată la
restaurant? De ce nefumătorii sunt complet relaxaţi atunci? De ce nu sunt
fumătorii capabili să se relaxeze fără ţigară? Data viitoare când te afli într-un
supermarket şi vezi o tânără mamă ţipând la copilul ei, observ-o când iese din
magazin. Primul lucru pe care-l va face este să-şi aprindă o ţigară. Începe să
observi fumătorii, mai ales când nu li se permite să fumeze. Vei vedea că îşi
ţin mâinile pe lângă gură, că bat darabana cu degetele, că îşi bâţâie piciorul, că
îşi răsucesc şuviţe de păr sau strâng din dinţi. Fumătorii nu sunt relaxaţi. Au
uitat ce înseamnă să fii complet relaxat. Iată una dintre multele bucurii care te
aşteaptă.
Povestea asta cu fumatul e cam ca atunci când o muscă e prinsă de o
floare carnivoră. La început musca înghite nectar. Şi deodată, nu se ştie cum,
floarea înghite musca.
N-a venit oare vremea să ieşi din floarea aceea?
65
Allen Carr În sfârşit, nefumător
CAPITOLUL 13
ŢIGĂRI COMBINATE
Nu, ţigara combinată nu înseamnă să fumezi două sau mai multe ţigări
deodată. Când ţi se întâmplă aşa ceva, începi să te întrebi de ce o fumai pe
prima. O dată mi-am ars mâna încercând să-mi pun în gură o ţigară, deşi mai
aveam acolo una! De fapt, nu e un gest atât de stupid pe cât crezi. Aşa cum am
mai spus, până la urmă ţigara nu mai calmează chinul lipsei de nicotină şi ai
senzaţia că îţi lipseşte ceva chiar dacă fumezi. Este frustrarea cea mai cumplită
a fumătorului ţigară de la ţigară. De fiecare dată când ai nevoie de doza de
nicotină, fumezi deja – şi de aceea marii fumători se apucă adesea de băutură
sau de alte droguri. Dar mă îndepărtez de subiect.
Ţigara combinată este cea prilejuită de două sau mai multe dintre
motivele obişnuite de a fuma, ceea ce se întâmplă, de pildă, la recepţii,
petreceri, nunţi, mese la restaurant. Toate acestea sunt exemple de împrejurări
deopotrivă stresante şi relaxante. Poate părea o contradicţie, dar nu este. Orice
tip de socializare, chiar între prieteni, poate fi stresantă, dar în acelaşi timp ai
vrea să te distrezi şi să fii complet relaxat.
Există împrejurări în care toate cele patru motive sunt prezente
concomitent. Condusul maşinii poate fi una dintre ele. Dacă tocmai ai ieşit
dintr-o situaţie neplăcută – o vizită la doctor sau la dentist de exemplu – poţi
acum să te relaxezi. În acelaşi timp, condusul maşinii presupune întotdeauna
un pic de stres – trebuie să fii atent, să nu-ţi pui în pericol viaţa. Pe deasupra, e
necesar să te concentrezi. E posibil să nu fii conştient de ultimii doi factori,
66
Allen Carr În sfârşit, nefumător
dar asta nu înseamnă că ei nu există la nivel subconştient. Iar dacă eşti blocat
în trafic sau mergi mult pe autostradă, s-ar putea să te şi plictiseşti.
Alt exemplu clasic este jocul de cârţi. Dacă e vorba de bridge sau
pocher, trebuie să te concentrezi. Dacă pierzi mai mult decât îţi poţi permite,
eşti stresat. Dacă nu primeşti o carte cumsecade multă vreme, începi să te
plictiseşti. Şi, în tot acest timp, se presupune că te distrezi, că eşti relaxat.
Oricât de puţin i-ar chinui lipsa de nicotină, toţi fumătorii vor fuma ţigară de la
ţigară în timpul jocului de cărţi – chiar şi fumătorii ocazionali. Scrumierele se
vor umple imediat de chiştoace. Deasupra jucătorilor va pluti un fum să-l tai
cu cuţitul. Presupunând că l-ai bate pe umăr pe oricare din fumătorii prezenţi
şi l-ai întreba dacă savurează ţigara, răspunsul ar fi: „Îţi baţi joc de mine?!” Se
întâmplă adesea ca după asemenea nopţi, trezindu-ne dimineaţa cu gura
coclită, să hotărâm că ne lăsăm de fumat.
Aceste ţigări combinate sunt de obicei „cele speciale”, cele care ne vor
lipsi, credem noi, cel mai tare când ne vom lăsa. Ne închipuim că viaţa nu va
mai fi niciodată atât de plăcută. De fapt, acţionează acelaşi principiu: aceste
ţigări nu fac decât să ne calmeze chinul lipsei de nicotină, iar în anumite
momente avem o nevoie mai presantă să calmăm acest chin.
Să clarificăm ceva. Nu ţigara este specială – ci ocazia. În clipa când
vom scăpa de nevoia de ţigară, aceste ocazii vor deveni şi mai plăcute, iar
situaţiile generatoare de stres vor deveni mai puţin stresante. Voi explica acest
lucru mai în detaliu în capitolul următor.
67
Allen Carr În sfârşit, nefumător
CAPITOLUL 14
LA CE RENUNŢ?
La absolut nimic! Ne e greu să renunţăm la fumat dintr-un singur motiv:
teama. Teama că suntem privaţi de o plăcere sau de un sprijin. Teama că
anumite situaţii plăcute nu vor mai fi niciodată la fel. Teama că nu vom fi în
stare să facem faţă situaţiilor stresante.
Cu alte cuvinte, sub efectul spălării creierului, ne amăgim că avem în
noi o slăbiciune sau că există ceva în ţigară care ne trebuie negreşit, iar când
ne vom lăsa de fumat va apărea un gol.
Un lucru trebuie să-ţi fie clar: ţigările nu umplu niciun gol.
Dimpotrivă, chiar ele îl produc!
Corpul nostru este cel mai sofisticat sistem de pe pământ. Indiferent în
ce crezi – în Dumnezeu, într-un proces de selecţie naturală sau într-o
combinaţie a lor – creatorul ori mecanismul care a proiectat corpul nostru este
de o mie de ori mai eficient decât omul! Omul nu poate crea nici măcar o
celulă vie, ce să mai vorbim de miracolul văzului, al reproducerii, de sistemul
circulator sau de creier. Dacă Dumnezeu sau procesul ar fi vrut să fumăm, near
fi echipat cu un dispozitiv de filtrare, astfel ca otrăvurile să nu intre în corp,
şi cu un coş prin care să iasă fumul.
Corpul nostru este prevăzut de fapt cu dispozitive de alarmă – tuse,
ameţeală, greaţă etc. – pe care le ignorăm, punându-ne în pericol.
Adevărul cel minunat este că nu există nimic la care să renunţăm. O
dată ce ai expulzat acel mic monstru din organism şi ai scăpat de spălarea
creierului, nu vei mai vrea ţigara şi nici nu vei mai avea nevoie de ea.
68
Allen Carr În sfârşit, nefumător
Ţigara nu sporeşte savoarea unei mese. O distruge. Îţi distruge simţul
gustului şi al mirosului. Observă, într-un restaurant, cum fumează fumătorii
între feluri. Nu masa le face plăcere, nu pot aştepta să se termine, căci ea se
pune în calea ţigării. Mulţi dintre ei îşi aprind ţigara deşi ştiu că îi deranjează
pe nefumători. Nu e vorba de impoliteţe, pur şi simplu, se simt groaznic fără
ţigară. Sunt între ciocan şi nicovală. Ori se abţin şi se simt mizerabil fiindcă nu
fumează, ori fumează şi se simt mizerabil fiindcă îi agresează pe ceilalţi, îi
cuprinde vinovăţia şi se autodispreţuiesc pentru ceea ce fac.
Observă-i pe fumători la o recepţie oficială, când trebuie să aştepte
momentul toastului. Mulţi par să aibă vezica urinară suspect de slabă – şi se
strecoară afară, ca să tragă câteva fumuri. Abia atunci vezi fumatul drept ceea
ce este: o adicţie în toată puterea cuvântului. Fumătorii nu fumează de plăcere.
Fumează pentru că se simt mizerabil dacă n-o fac.
Cum mulţi dintre noi începem să fumăm când ne aflăm în societate şi
suntem încă tineri şi timizi, dobândim convingerea că nu ne putem bucura de
asemenea ocazii în lipsa ţigării. E o prostie. Ţigara îţi distruge încrederea în
tine însuţi. Cea mai evidentă dovadă a fricii pe care ţigara o inoculează
fumătorului este efectul ei asupra femeilor. Practic toate femeile îşi îngrijesc
minuţios înfăţişarea. Nu le-ar trece prin minte să vină la o petrecere cu haine
murdare şi mirosind urât. Şi totuşi, faptul că respiraţia lor are un iz de
scrumieră nespălată nu pare să le împiedice defel să fumeze. Ştiu că le
deranjează foarte tare – multe femei îşi detestă mirosul părului şi al hainelor –
şi totuşi nu le împiedică. Aşa de mare e frica pe care acest drog cumplit i-o
inoculează fumătorului.
Ţigările nu te ajută când eşti în societate – dimpotrivă. Nu e nicio
bucurie să te străduieşti să ţii paharul într-o mână şi ţigara în cealaltă, să te
ocupi de scrumieră şi să faci dispărute chiştoacele, să nu sufli fumul în nasul
persoanei cu care stai de vorbă, să te întrebi dacă ceilalţi îţi simt mirosul gurii
sau îţi observă dinţii pătaţi.
69
Allen Carr În sfârşit, nefumător
Nu numai că nu renunţi la nimic, dar ai de câştigat lucruri minunate.
Când fumătorii îşi pun problema să se lase, ei tind să se gândească la sănătate,
la bani şi la stigmatul social. Evident, sunt chestiuni serioase şi importante, dar
eu personal cred că cele mai mari avantaje sunt de ordin psihologic. Şi printre
ele se numără:
1. revenirea curajului şi a încrederii în tine însuţi
2. eliberarea din sclavie
3. risipirea acelor umbre cumplite cuibărite în minte, a căror sursă e
conştiinţa faptului că 50 dintre oameni te dispreţuiesc şi, încă mai rău,
tu însuţi te dispreţuieşti.
Viaţa nu e doar mai bună când eşti nefumător, ci şi infinit mai plăcută.
Nu vreau să spun numai că vei fi mai sănătos şi mai bogat. Vreau să spun că
vei fi mai fericit şi că te vei bucura mult mai mult de viaţă.
Minunatele avantaje de a fi nefumător sunt discutate în capitolele
următoare.
Există fumători cărora le e greu să înţeleagă noţiunea de „gol”. Analogia
de mai jos îi poate ajuta.
Închipuie-ţi că ai un herpes pe faţă. Iar eu am un unguent miraculos şi
îţi spun: „Încearcă-l”. Îţi pui unguent şi herpesul dispare imediat. Dar reapare
peste o săptămână. Mă întrebi: „Mai ai unguentul acela?” Iar eu îţi răspund:
„Ia tubul. S-ar putea să ai nevoie şi altă dată”. Aplici unguentul. Şi, ca prin
farmec, herpesul dispare din nou. De fiecare dată când reapare, e tot mai mare
şi mai dureros, iar intervalele în care unguentul are efect se tot scurtează. Până
la urmă, herpesul îţi acoperă toată faţa şi durerea devine chinuitoare. Acum
reapare din jumătate în jumătate de oră. Ştii că unguentul îl va face să dispară
temporar, dar ai început să fii foarte îngrijorat. Dacă herpesul se va întinde pe
tot corpul? Dacă nu va mai dispărea deloc? Aşa că mergi la doctor. Însă
doctorul nu te poate vindeca. Încerci tot felul de remedii, dar nimic nu are
efect cu excepţia acelui unguent miraculos.
70
Allen Carr În sfârşit, nefumător
Acum eşti complet dependent de substanţa cu pricina. Nu ieşi niciodată
din casă înainte de a te asigura că ai la tine un tub. Dacă mergi în străinătate,
iei în bagaj mai multe tuburi. Acum, pe lângă grijile legate de sănătate, eşti
nevoit să-mi plăteşti şi 100 de lire sterline pe tub. N-ai de ales, aşa că-mi dai
banii.
Într-o bună zi, citeşti în ziar că nu eşti singurul cu această suferinţă. Iar
farmaciştii au descoperit că unguentul nu vindecă de fapt herpesul. Doar îl
împinge sub piele. Mai mult, unguentul îl agravează. Ca să scapi de herpes nu
trebuie decât să nu mai foloseşti unguentul. Şi, dacă ai răbdare, până la urmă
herpesul va dispărea.
Te-ai simţi mizerabil? Bineînţeles că nu. Ai avut o problemă gravă, pe
care ai crezut-o fără soluţie. Dar acum ai găsit soluţia. Chiar dacă herpesului iar
lua un an întreg ca să dispară complet, în fiecare zi, văzându-l cum se
vindecă, ţi-ai spune: „Ce miracol! Nu mai sunt condamnat la moarte…”.
Aceasta a fost miracolul pe care l-am trăit când am stins ultima ţigară.
Dar să clarificăm ceva în povestea cu herpesul şi unguentul. Herpesul nu e o
metaforă pentru cancerul de plămâni, pentru ateroscleroză, emfizem pulmonar,
anghină pectorală, astm cronic, bronşită sau boală coronariană. Nu e o
metaforă pentru banii duşi pe apa sâmbetei, pentru respiraţia urât mirositoare
şi dinţii pătaţi, pentru starea letargică, pentru hârâiala din piept şi tuse, pentru
anii în care ne sufocăm singuri întrebându-ne de ce o facem, pentru
momentele în care suntem pedepsiţi, căci nu ni se permite să fumăm. Şi nu e
vorba nici de dispreţul nefumătorilor sau, şi mai grav, de faptul că noi înşine
ne dispreţuim. Toate acestea sunt doar un „supliment” la herpes. Herpesul este
ceea ce ne face să fim opaci la tot ce-am înşirat înainte. Este senzaţia de
panică a acelui: „Vreau o ţigară!” Nefumătorii nu au o asemenea senzaţie.
Boala cea mai gravă de care suferim e frica, iar câştigul cel mai mare pe care-l
vom dobândi este eliberarea de frică.
71
Allen Carr În sfârşit, nefumător
Parcă se ridicase, dintr-odată, stratul gros de ceaţă care-mi învăluia
mintea. Vedeam cât se poate de limpede că senzaţia de panică a dorinţei de
ţigară nu era vreo slăbiciune a mea sau vreun atribut magic, propriu al ţigării.
Era provocată de prima ţigară, iar fiecare din următoarele, în loc să atenueze
senzaţia, o declanşa din nou. Şi în acelaşi timp vedeam cum toţi ceilalţi
„fericiţi” fumători trec prin acelaşi coşmar ca mine. Toţi născocind false
argumente ca să-şi justifice cât de cât prostia.
E atât de plăcut să fii liber!
72
Allen Carr În sfârşit, nefumător
CAPITOLUL 15
SCLAVIA AUTOIMPUSĂ
De obicei, principalele motive ale fumătorilor care încearcă să se lase
sunt sănătatea, banii şi stigmatul social. Dar în spălarea creierului corelată cu
acest drog cumplit intră sclavia în formă pură.
Omul s-a străduit din răsputeri în secolul trecut să abolească sclavia, şi
totuşi fumătorul trăieşte într-o sclavie autoimpusă. Pare să uite că, atunci când
i se permite să fumeze, ar vrea să nu fie fumător. Nu numai că pe cele mai
multe ţigări nu le savurăm, dar nici măcar nu ne dăm seama că le fumăm. Doar
după o perioadă de abstinenţă ne iluzionăm că ne place ţigara (prima pe care o
fumăm dimineaţa, cea de după o masă etc.).
Ţigara devine preţioasă doar când încercăm să fumăm mai puţin ori să
ne abţinem, sau când societatea ne constrânge să nu fumăm (când mergem la
biserică, la spital, la supermarket, la teatru ş.a.m.d.).
Fumătorul învederat nu trebuie să uite că această tendinţă se va
accentua. Azi ni se interzice să fumăm în metrou. Mâine nu vom mai avea
voie în niciun loc public.
S-au dus timpurile în care un fumător putea să intre în casa unui prieten
sau a unui necunoscut şi să-şi scoată cu nonşalanţă pachetul de ţigări. În ziua
de azi, când păşeşte într-o casă, bietul fumător va inspecta locul, căutând cu
disperare o scrumieră în care să fie chiştoace. Dacă nu există scrumieră, va
încerca de obicei să amâne momentul ţigării, iar dacă nu poate va cere
permisiunea gazdelor, riscând să i se răspundă: „Fumează dacă vrei neapărat”
sau „Te rugăm să n-o faci, mirosul nu se duce uşor”.
73
Allen Carr În sfârşit, nefumător
Sărmanul fumător, care deja se simţea prost, ar vrea să-l înghită
pământul.
Îmi amintesc ce chin era pentru mine să merg la biserică în vremurile
când fumam. Până şi la nunta fiicei mele, când ar fi trebuit să stau în biserică
solemn şi mândru ca un tată adevărat, ce-mi trecea mie prin cap? „De s-ar
termina mai repede, ca să pot ieşi afară şi să trag un fum!”
Observă-i pe fumători în astfel de situaţii – e instructiv. Ai să vezi că se
adună laolaltă. Şi nu apare doar un pachet de ţigări, apar douăzeci. Iar
conversaţia este mereu la fel:
„Fumezi?”
„Da, însă ia de la mine”.
„Mulţumesc, o să încerc una de-ale tale mai încolo”.
Îşi aprind ţigările şi trag adânc în piept, spunându-şi: „Ce norocoşi
suntem! Avem mica noastră recompensă. Nefumătorul, săracul, n-are aşa
ceva”.
„Săracul” nefumător n-are nevoie de recompensă. Organismul nostru
n-a fost conceput să vieţuiască otrăvindu-se sistematic. Cel mai trist lucru este
că, atunci când fumează, fumătorul nu obţine senzaţia de pace, de încredere şi
de seninătate pe care nefumătorul o are de-a lungul întregii sale vieţi fără
ţigară. Nefumătorul nu stă în biserică, simţind cum îl cuprinde agitaţia şi
dorind să fie în altă parte. El se poate bucura de fiecare minut al vieţii.
Îmi mai aduc aminte cum jucam iarna biliard acasă şi pretindeam că
trebuie să merg la toaletă – ca să trag o ţigară. Nu, nu era vorba de un băiat de
14 ani, ci de un contabil serios, de 40. Ce tristeţe! Şi când reveneam la masa
de joc, nici măcar nu mă distram. Abia aşteptam să se termine ca să pot fuma
din nou, deşi biliardul era hobby-ul meu, modul meu favorit de relaxare şi
distracţie.
Una dintre cele mai extraordinare bucurii ale mele ca fumător este de a
mă fi eliberat de sclavie, de a putea să gust viaţa în întregime, nu petrecându-
74
Allen Carr În sfârşit, nefumător
mi jumătate din ea tânjind după o ţigară pentru ca, o dată ce am aprins-o, sămi
doresc să n-o fi făcut.
Fumătorii trebuie să fie conştienţi că, în casele nefumătorilor sau doar în
compania acestora, cel care-i frustrează nu este nefumătorul cel mulţumit de
sine, ci „micul monstru”.
75
Allen Carr În sfârşit, nefumător
CAPITOLUL 16
O SĂ ECONOMISESC
SĂPTĂMÂNAL SUMA X
N-am să repet niciodată îndeajuns că ne este greu să ne lăsăm de fumat
din cauza spălării creierului, şi cu cât vom contracara în mai mare măsură
spălarea creierului, cu atât ne va fi mai uşor să ne atingem scopul.
Din când în când, îi atac pe aşa-numiţii fumători învederaţi. După
definiţia mea, un fumător învederat este cineva care îşi poate permite să
fumeze, nu crede că îşi pune în pericol sănătatea şi nu-i pasă că e stigmatizat
de societate. (În zilele noastre nu există prea mulţi).
Dacă e vorba de un tânăr, îi spun: „Nu pot să cred că nu-ţi pasă cât
cheltuieşti!”.
De obicei, se luminează la faţă. Dacă l-aş fi atacat în privinţa sănătăţii
sau a stigmatului social, s-ar fi simţit prins pe picior greşit, dar dacă e vorba de
bani… ”Păi pot să-mi permit. Nu înseamnă decât suma X pe săptămână şi cred
că merită. E singurul meu viciu, singura mea plăcere” ş.a.m.d.
Dacă fumează 20 de ţigări pe zi, îi spun: „Totuşi nu-mi vine să cred că
nu-ţi pasă de bani. Pe toată durata vieţii dumitale, ai să cheltuieşti peste 40 000
de lire sterline. Şi ce faci cu banii ăştia? Nici măcar nu le dai foc sau nu-i
arunci la gunoi. Îi foloseşti de fapt ca să-ţi ruinezi sănătatea fizică, să-ţi
distrugi nervii şi încrederea în sine, să înduri o viaţă întreagă de sclavie, de
respiraţie urât mirositoare şi dinţi pătaţi. Asta te cam îngrijorează, nu-i aşa?”
76
Allen Carr În sfârşit, nefumător
În acest moment devine clar, mai ales dacă fumătorul e un tânăr, că nu
s-a gândit niciodată la suma plătită într-o viaţă. Pentru majoritatea fumătorilor,
nici preţul unui pachet nu e prea mic. Câteodată calculăm cât cheltuim pe
săptămână şi suma ne alarmează. Foarte rar (şi numai când ne gândim să ne
lăsăm) estimăm suma anuală – iar rezultatul ne înspăimântă – dar cât cheltuim
într-o viaţă… asta pare de necrezut.
Totuşi, pentru că se simte atacat, fumătorul va replica: „Pot să-mi
permit. Pe săptămână e doar atât”. Recurge la trucurile oricărui agent de
vânzări – însă o face pe spinarea lui.
Atunci îi spun: „Îţi fac o ofertă pe care nu poţi s-o refuzi. Dă-mi 1 000
de lire acum şi eu o să-ţi dau gratis ţigări tot restul vieţii”.
Dacă i-aş fi propus să-i preiau o datorie de 40 000 de lire pentru 1 000
de lire, fumătorul m-ar fi pus să semnez contractul imediat. Cu toate astea,
absolut nici un fumător învederat – şi ţine cont că nu vorbesc de cei ca tine,
care vor să se lase, ci de fumătorii care n-au deloc intenţia asta – nu mi-a
acceptat vreodată oferta. De ce?
Adesea, ajunşi în acest punct al conversaţiei, fumătorul spune:
„Adevărul este că nu-mi prea pasă de treaba asta cu banii”. Dacă gândeşti la
fel, întreabă-te de ce. Cum se face că în alte situaţii din viaţă te străduieşti din
răsputeri să economiseşti câteva lire, şi totuşi cheltuieşti fără să-ţi pese mii de
lire otrăvindu-te singur?
Iată care este răspunsul. Orice altă decizie pe care o iei în viaţă e
consecinţa unei analize în care cântăreşti argumentele pro şi contra ca să
ajungi la o soluţie raţională. E posibil să fie o soluţie greşită, dar cel puţin
ajungi la ea prin deducţii logice. Ori de câte ori fumătorul pune în balanţă
argumentele pro şi contra ţigării, rezultatul e invariabil acelaşi: Nu mai fuma!
Eşti un cretin! Prin urmare, toţi fumătorii fumează nu pentru că vor sau
pentru că au hotărât să fumeze, ci pentru că îşi închipuie că nu pot înceta.
Trebuie să-şi ţină capul în nisip.
77
Allen Carr În sfârşit, nefumător
Partea ciudată este că fumătorii fac între ei pariuri – de pildă: „Cine
cedează primul îi plăteşte celuilalt 50 de lire” – însă miile de lire pe care le-ar
economisi nemaifumând nu par să-i tulbure. Şi se întâmplă aşa pentru că încă
gândesc cu creierul „spălat” al fumătorului.
Scoate-ţi doar pentru o clipă nisipul din ochi. Fumatul e o reacţie în lanţ
şi lanţul e veşnic. Dacă nu-l sfărâmi, vei rămâne fumător toată viaţa. Acum
calculează cât crezi că vei cheltui pe ţigări tot restul vieţii. Evident, suma
variază de la o persoană la alta, dar să presupunem, pentru exerciţiu, că se
ridică la 10 000 de lire sterline.
În scurtă vreme vei lua decizia să fumezi ultima ta ţigară (te rog, nu încă
– aminteşte-ţi de instrucţiunile de la începutul căţii). Tot ce trebuie să faci ca
să rămâi nefumător este să nu cazi din nou în capcană. Altfel spus, să nu
fumezi acea primă ţigară. În caz contrar, deşi e una singură, te va costa 10 000
de lire sterline.
Dacă îţi spui că recurg la un truc, continui să te amăgeşti. Pur şi simplu
calculează câţi bani ai fi economisit dacă n-ai fi fumat prima ta ţigară.
Dacă socoteşti că argumentul e realist, întreabă-te cum ar fi să câştigi
mâine la loterie 10 000 de lire sterline. Ai dansa de bucurie! Aşa că hai,
dansează! Eşti pe cale să câştigi acel premiu – şi e doar unul dintre cele câteva
câştiguri miraculoase pe care le vei avea.
În perioada privării de nicotină, e posibil să fii tentat să fumezi doar o
ţigară. Dacă îţi reaminteşti că te costă 10 000 de lire (sau suma pe care ai
estimat-o), vei rezista mai uşor tentaţiei.
Am făcut ani în şir oferta dinainte în emisiuni TV şi radio. Şi încă mi se
pare de necrezut că nici un fumător învederat n-a acceptat-o. Pe membrii
clubului meu de golf îi tachinez ori de câte ori îi aud plângându-se că s-au
scumpit ţigările. Drept să spun, mi-e teamă că dacă-i întărât prea tare, unul
dintre ei va accepta târgul, iar eu voi pierde o avere!
78
Allen Carr În sfârşit, nefumător
Când te vei afla în compania unor fumători veseli şi mulţumiţi, care
susţin că le place ţigara, spune-le că ai întâlnit un idiot dispus, în schimbul
sumei pe care o cheltuiesc într-un an pentru fumat, să le dea gratis ţigări tot
restul vieţii. Crezi că vei găsi pe cineva care să-mi accepte oferta?
79
Allen Carr În sfârşit, nefumător
CAPITOLUL 17
SĂNĂTATEA
Acesta e domeniul în care spălarea creierului atinge cote maxime.
Fumătorii cred că sunt conştienţi de riscurile pentru sănătate. Nu sunt.
Eu însumi, când mă aşteptam să-mi explodeze capul din clipă-n clipă şi
credeam din răsputeri că sunt gata să accept consecinţele, mă amăgeam singur.
Dacă aş fi scos o ţigară din pachet şi în acel moment ar fi început să
pulseze o lumină roşie şi să sune o sirenă, urmată de o voce tunătoare:
„Atenţie, Allen, aceasta e ţigara fatală! Din fericire pentru tine, primeşti un
ultim avertisment. Până acum ai scăpat, dar dacă fumezi ţigara asta îţi va
exploda capul!” – crezi că aş mai fi aprins-o?
Dacă te îndoieşti, mergi într-un loc cu trafic intens, stai cu ochii închişi
la o curbă a drumului şi încearcă să-ţi imaginezi că ai de ales: fie te laşi de
fumat, fie traversezi drumul legat la ochi, înainte să-ţi aprinzi următoarea
ţigară.
Nu există nicio îndoială în privinţa variantei pe care o vei alege. M-am
comportat aşa cum se comportă orice fumător toată viaţa: m-am prefăcut că
nu-mi pasă şi am ţinut capul în nisip, sperând că într-o bună dimineaţă mă voi
trezi nemaidorind, pur şi simplu, să fumez. Fumătorii nu-şi pot permite să se
gândească la riscurile pentru sănătate. Dacă ar face-o, până şi iluzia că le place
„obiceiul” lor s-ar spulbera.
De aceea e atât de ineficient tratamentul de şoc folosit în mass-media cu
ocazia zilei naţionale împotriva fumatului; doar nefumătorii vor fi dispuşi să
urmărească emisiunile. Şi de aceea fumătorii, amintindu-şi de unchiul George
80
Allen Carr În sfârşit, nefumător
care fuma două pachete pe zi şi a trăit până la 80 de ani, vor ignora miile de
oameni doborâţi în floarea vârstei de buruiana otrăvitoare.
Cam de şase ori pe săptămână, am cu fumătorii (de obicei mai tineri)
conversaţia următoare:
EU: De ce vrei să te laşi?
FUMĂTORUL: E scump, nu-mi pot permite.
EU: Problema sănătăţii nu te îngrijorează?
FUMĂTORUL: Nu. Aş putea ajunge şi mâine sub roţile unei
maşini.
EU: Te-ai arunca singur sub roţile unei maşini?
FUMĂTORUL: Sigur că nu m-aş arunca!
EU: Nu te oboseşti să te uiţi în stânga şi în dreapta când treci
drumul?
FUMĂTORUL: Sigur că mă uit!
Exact. Fumătorul are mare grijă sub roţile unei maşini, iar probabilitatea
să i se întâmple aşa ceva este de unu la sute de mii. În schimb, fumătorul are
şanse de aproape 100% să fie îmbolnăvit de ţigară, şi totuşi pare să uite
complet riscurile. Atât de eficientă este spălarea creierului.
Îmi amintesc de un celebru jucător de golf britanic care nu voia să
participe la Circuitul American pentru că îi era frică să zboare cu avionul. Cu
toate astea, fuma ţigară de la ţigară în timpul jocului. Ciudat lucru: dacă am
intui că avionul are o defecţiune cât de mică, nu ne-am urca în el, deşi riscul
de a muri când călătoreşti cu avionul este de unu la sute de mii, acelaşi risc, în
cazul fumatului, este de unu la patru, şi totuşi îl ignorăm. Şi ce câştigă
fumătorul luându-şi acest risc? Absolut nimic!
Alt mit foarte răspândit legat de fumat se referă la tusea tabagică. Mulţi
dintre oamenii mai tineri care vin la consultaţiile mele nu-şi fac griji în
privinţa sănătăţii pentru că nu tuşesc. Dar lucrurile ar trebui să stea exact pe
dos. Tusea este o metodă cu scop profilactic a naturii de a înlătura substanţele
81
Allen Carr În sfârşit, nefumător
străine din plămâni. Tusea în sine nu e o boală, ci un simptom. Fumătorii
tuşesc pentru că plămânii lor încearcă să scape de gudroanele şi otrăvurile
capabile să declanşeze un cancer. Când nu tuşesc, acele gudroane şi otrăvuri
rămân în plămâni – şi atunci pot să provoace cancerul. Fumătorii evită de
regulă exerciţiul fizic şi obişnuiesc să nu respire adânc ca să nu tuşească. Eu
însumi eram convins că tusea mea tabagică permanentă mă va ucide. Însă,
eliminând o parte din mizeria pe care o aveam în plămâni, este posibil să-mi fi
salvat viaţa.
Gândeşte-te la problema asta în felul următor. Ar fi o prostie să ai o
maşină frumoasă şi s-o laşi să ruginească fără să mişti un deget, căci maşina se
va transforma curând într-un morman de rugină şi nu te va mai duce nicăieri.
Pe de altă parte, n-ar fi sfârşitul lumii, totul e o chestiune de bani – dacă ai
destui, poţi oricând să-ţi cumperi o maşină nouă. Corpul tău e vehiculul cu
care călătoreşti prin viaţă. Cu toţii spunem că sănătatea e tot ce avem mai de
preţ – este un adevăr pe care ţi-l vor mărturisi toţi milionarii bolnavi. Cei mai
mulţi dintre noi ne amintim de o împrejurare a vieţii – o boală sau un accident
– când ne-am rugat să ne însănătoşim (cât de repede uităm aceste lucruri!).
Fumând, nu numai că lăsăm rugina să pătrundă în noi fără să mişcăm un
deget, ci distrugem sistematic vehiculul de care avem nevoie ca să înaintăm în
viaţă. Şi nu ni s-a dat decât unul.
Fii inteligent. N-ai nevoie de ţigară: nu-ţi oferă absolut nimic.
Scoate-ţi, doar o clipă, capul din nisip şi întreabă-te: dacă ai şti absolut
sigur că următoarea ţigară va declanşa în organismul tău un cancer, ai mai
fuma-o? E dificil să-ţi imaginezi boala, dar gândeşte-te că va trebui să mergi
în spital pentru tratamentele acelea cumplite – iradieri, citostatice etc. În clipa
aceea nu-ţi mai faci planuri de viaţă, ci de moarte. Ce se va alege de familia ta
şi de cei dragi, de proiectele şi visele tale?
Văd adesea oameni cărora li se întâmplă această tragedie. Nici ei n-au
crezut că li se va întâmpla, iar partea cea mai rea nu e boala în sine, ci
82
Allen Carr În sfârşit, nefumător
conştiinţa faptului că şi-au provocat-o singuri. Ne spunem toată viaţa: „O să
mă las de fumat mâine”. Încearcă să-ţi imaginezi ce simt acei oameni care „au
apăsat pe buton”. S-a terminat acum cu spălarea creierului. Ei văd „obiceiul”
exact aşa cum este şi îşi petrec restul vieţii spunându-şi: „Cum am putut să
cred că am nevoie de ţigară? Doamne, cât aş vrea să întorc timpul înapoi!”.
Nu te mai amăgi singur. Poţi face ceea ce trebuie acum. Adu-ţi aminte, e
vorba de o reacţie în lanţ. Dacă fumezi următoarea ţigară, ajungi la următoarea
şi tot aşa. Deja ţi se întâmplă şi ţie.
Ţi-am promis la începutul cărţii că nu vei fi supus unui tratament de
şoc. Dacă ai hotărât deja să te laşi, restul capitolului nu va fi pentru tine un
tratament de şoc. Dacă nu eşti sigur încă, sari peste ceea ce urmează şi revino
aici după ce ai citit toată cartea.
Există nenumărate statistici despre cum poate periclita ţigara sănătatea
fumătorului. Problema este că, înainte de a decide să se lase, fumătorul nu
vrea să ştie despre ele. Chiar şi avertismentul de pe pachetele de ţigări e inutil,
căci fumătorul îl ignoră, iar dacă se întâmplă să-l citească, se grăbeşte să-şi
aprindă o ţigară.
Fumătorii cred de regulă că riscul ţigării pentru sănătate este ceva de
genul lovit/ratat, ca atunci când păşeşti pe o mină. Ei bine, trebuie odată să
pricepi: deja ţi se întâmplă. Ori de câte ori tragi din ţigară, inhalezi gudroane
cancerigene în plămâni. Iar cancerul nici măcar nu e cea mai rea boală fatală
cauzată total sau parţial de ţigări. Fumatul are o contribuţie hotărâtoare în
bolile de inimă, în ateroscleroză, emfizem pulmonar, anghină pectorală,
tromboză, bronşită cronică şi astm.
Pe vremea când fumam, nu auzisem niciodată de ateroscleroză sau
emfizem. Ştiam că permanenta hârâială din piept, tusea cronică, crizele de
astm şi de bronşită tot mai frecvente erau urmarea directă a fumatului. Dar,
deşi mă supărau, nu reprezentau chiar o suferinţă şi puteam ţine sub control
disconfortul.
83
Allen Carr În sfârşit, nefumător
Mărturisesc că ideea cancerului pulmonar mă îngrozea, aşa că pesemne
pur şi simplu am reprimat-o. Este uluitor cum teama faţă de pericolele pentru
sănătate ale fumatului este umbrită de teama cealaltă, de a te lăsa. Şi nu atât
pentru că ultima e mai mare, ci pentru că, dacă ne lăsăm azi, teama e imediată,
în timp ce teama de cancer pulmonar este proiectată în viitor. De ce să fii
pesimist? Poate că n-o să se întâmple. Oricum, până atunci o să mă las, îţi
spui.
Avem tendinţa să ne gândim la fumat ca la o recompensă de război. Pe
de-o parte, frica: e nesănătos, e scump, e mizerabil, e înrobitor. Pe de alta,
plusurile: este plăcerea mea, este prietenul, sprijinul meu. Nu ne trece prin cap
că şi această parte înseamnă tot frică. Nu ne place chiar aşa mult ţigara, dar ne
simţim mizerabil fără ea.
Gândeşte-te la dependenţii de heroină lipsiţi de drog, la suferinţa abjectă
prin care trec. Acum imaginează-ţi fantastica lor bucurie când îşi înfig acul în
venă şi pun capăt cumplitei dorinţe. Încearcă să înţelegi cum ar putea cineva
să creadă că obţine plăcere înfigându-şi un ac în venă.
Nedependenţii de heroină nu au senzaţia aceea de panică. Heroina nu
înlătură senzaţia, dimpotrivă, o provoacă. Nefumătorii nu se simt nefericiţi
dacă nu li se permite să fumeze după masă. Doar fumătorii au această senzaţie
de frustrare. Nicotina nu o înlătură, dimpotrivă, o provoacă.
Frica de cancer pulmonar nu m-a făcut să mă las de ţigară pentru că
imaginea mea era de genul mersului pe un teren minat. Dacă scapi – bine,
dacă păşeşti pe o mină – înseamnă că n-ai avut noroc. Eşti conştient de riscuri
şi, de vreme ce eşti gata să rişti, asta e treaba ta!
Prin urmare, dacă un nefumător încerca vreodată să-mi atragă atenţia
asupra riscurilor, foloseam tactica de elucidare tipică pe care o adoptă toţi
dependenţii.
„Trebuie să mori de ceva”.
84
Allen Carr În sfârşit, nefumător
Fireşte, dar este acesta un motiv logic ca să-ţi scurtezi în mod
deliberat viaţa?
„Calitatea vieţii e mai importantă decât lungimea ei”.
Adevărat, însă vrei cumva să spui că un alcoolic sau un dependent de
heroină are o calitate a vieţii mai bună decât cineva nedependent de aceste
droguri? Chiar crezi că un fumător are o calitate a vieţii mai bună decât un
nefumător? Cu siguranţă fumătorul pierde de două ori – viaţa lui e şi mai
scurtă, şi mai nefericită.
„Plămânii mei sunt mai periclitaţi de gazele de eşapament decât de
ţigări”.
Chiar dacă aşa ar fi, este acesta un motiv logic ca să-ţi pedepseşti
plămânii şi mai mult? Îţi poţi imagina pe cineva atât de prost încât să-şi
pună la gură ţeava de eşapament a maşinii şi să inhaleze gazele?
Exact aşa fac fumătorii! Gândeşte-te la asta data viitoare când vezi un
biet fumător trăgând cu sete dintr-o ţigară!
Înţeleg de ce inflamaţia plămânilor şi riscul de a face cancer pulmonar
nu m-au ajutat să mă las. Cu prima puteam să mă descurc, iar gândul
cancerului îl reprimasem. Aşa cum ştii deja, metoda mea nu mizează pe lăsatul
de fumat din frică, din contră, vreau să te fac să realizezi cât de plăcută va
deveni viaţa când vei fi liber.
Totuşi sunt convins că, dacă aş fi putut vedea ce se petrece în corpul
meu, asta m-ar fi ajutat să mă las. Nu mă refer la tehnica de şoc – să-i arăţi
fumătorului culoarea plămânilor lui. Judecând după dinţii şi degetele mele
pătate de nicotină, îmi era clar că nici plămânii nu arătau bine. Cu condiţia să
funcţioneze în continuare, nu mă deranjau atâta ca dinţii şi degetele – cel puţin
nu-i putea vedea nimeni.
Mă refer la îmbâcsirea progresivă a arterelor şi venelor şi la privarea
treptată a fiecărui muşchi şi organ al corpului de oxigen şi nutrienţi, înlocuite
85
Allen Carr În sfârşit, nefumător
cu otrăvuri şi monoxid de carbon (provenite nu numai din gazele de
eşapament, ci şi de la fumat).
La fel ca majoritatea conducătorilor auto, nu-mi place ideea că în
motorul maşinii mele se află ulei murdar sau un filtru îmbâcsit. Îţi poţi
imagina că ai o maşină nou-nouţă căreia nu-i vei schimba niciodată uleiul sau
filtrul de ulei? Exact aşa ne purtăm cu corpul nostru când devenim fumători.
Mulţi medici corelează astăzi tot felul de boli cu fumatul, inclusiv
diabetul, cancerul de col uterin şi cancerul de sân. Lucrul acesta nu mă
surprinde. Industria tutunului insistă că profesia medicală n-a demonstrat
ştiinţific niciodată că fumatul este cauza directă a cancerului pulmonar.
Dar statisticile sunt atât de copleşitoare, încât nu e nevoie de nici o
dovadă. Nimeni nu mi-a demonstrat ştiinţific motivul exact pentru care, când
îmi lovesc un deget cu ciocanul, mă doare. Şi totuşi am priceput imediat care e
cauza.
Deşi nu sunt doctor, la fel ca în exemplul cu ciocanul şi degetul, mi-am
dat seama curând că inflamaţia, tusea permanentă, crizele frecvente de astm şi
bronşită erau în directă legătură cu ţigara. Totuşi, cred că pericolul cel mai
mare al fumatului este deteriorarea treptată şi progresivă a sistemului nostru
imunitar.
Toate plantele şi animalele de pe această planetă sunt atacate de-a
lungul vieţii de microbi, virusuri, paraziţi etc. Sistemul nostru imunitar e cea
mai puternică barieră în calea bolilor. Cu toţii avem, cât timp trăim, diverse
maladii şi infecţii. Pesemne că suferim şi de o formă oarecare de cancer de-a
lungul vieţii. Cu toate astea, nu cred că organismul uman a fost astfel conceput
încât să fie răpus de boală şi, dacă suntem puternici şi sănătoşi, sistemul nostru
imunitar va lupta şi va învinge. Dar cum ar putea funcţiona eficient sistemul
tău imunitar de vreme ce privezi fiecare muşchi şi fiecare organ de oxigen şi
de nutrienţi, înlocuindu-le cu monoxid de carbon şi otrăvuri? Problema nu e
86
Allen Carr În sfârşit, nefumător
atât că fumatul provoacă boala, ci că îţi distruge treptat sistemul imunitar, cam
în acelaşi fel ca SIDA.
De o serie de efecte adverse pe care le-a avut fumatul asupra sănătăţii
mele, unele manifestându-se ani în şir, nu mi-am dat seama decât târziu, după
ce m-am lăsat de fumat.
Pe când îi dispreţuiam pe acei idioţi şi nebuni care preferau să li se
amputeze picioarele în loc să se lase de fumat, nu-mi trecea prin cap că eu
însumi sufeream de ateroscleroză. Presupuneam că tenul meu cenuşiu se
datorează pigmenţilor sau lipsei de exerciţiu fizic. Nu m-am gândit că
adevăratul motiv este blocarea vaselor capilare. Pe la 30 de ani începusem să
am vene varicoase – care au dispărut ca prin farmec când m-am lăsat de fumat.
Ajunsesem în stadiul – cam cinci ani înainte să mă las – în care aveam în
fiecare noapte senzaţie ciudată în picioare. Nu erau dureri ascuţite, nici
furnicături, doar un fel de senzaţie de nerăbdare. O rugam pe Joyce în fiecare
seară să-mi maseze picioarele. Abia la vreun an după ce m-am lăsat de fumat
mi-am dat seama că nu mai am nevoie de masaj.
Cu vreo doi ani înainte să mă las, aveam uneori dureri violente în piept.
Îmi era teamă că e vorba de cancer pulmonar, dar acum cred că era anghină
pectorală. N-am mai avut nici o criză de când m-am lăsat de fumat.
Pe când eram copil, obişnuiam să sângerez din abundenţă când mă
tăiam. Eram foarte speriat. Nimeni nu-mi explicase că sângerarea este de fapt
un proces natural, fundamental de vindecare şi că sângele se coagulează când
scopul său vindecător se încheie. Credeam că am hemofilie şi-mi era teamă că
voi sângera atât de mult încât o să mor. Adult, mi s-a întâmplat să mă tai destul
de adânc şi totuşi să nu sângerez aproape deloc. Din rană ieşea o mâzgă roşiemaronie.
Culoarea aceea mă îngrijora. Ştiam că sângele trebuie să fie roşu aprins
şi am crezut că am vreo boală de sânge. Pe de altă parte, consistenţa nu-mi
displăcea, căci se terminase cu sângerările abundente. Abia după ce m-am
87
Allen Carr În sfârşit, nefumător
lăsat de ţigară am aflat că fumatul îngroaşă sângele şi că nuanţa maronie se
datora lipsei de oxigen. Habar n-aveam înainte de acest efect al fumatului, însă
acum este ceea ce, retrospectiv, mă îngrozeşte cel mai tare.
Când mă gândesc la biata mea inimă, chinuindu-se să pompeze mâzga
aceea prin vasele îngustate, zi şi noapte, la absolut fiecare bătaie, faptul că nam
făcut atac de cord sau cerebral mi se pare un miracol. Am realizat nu cât e
de fragil corpul nostru, ci cât de puternică şi de ingenioasă e maşinăria care-l
ţine în funcţiune!
Pe la 40 de ani îmi apăruseră pe mâini pete de la ficat. Dacă nu ştii, e
vorba de petele acelea maronii sau albicioase pe care le au persoanele foarte în
vârstă pe mâini şi pe fată. Am încercat să le ignor, presupunând că se
datorează îmbătrânirii precoce provocate de stilul meu de viaţă dezordonat. La
cinci ani după ce am scăpat de ţigară, un fumător de la clinica Raynes Park
mi-a spus că petele lui dispăruseră când se lăsase, la o dată ulterioară, de
fumat. Uitasem de ale mele, dar am observat cu uimire că nu le mai aveam.
Ori de câte ori mă ridicam brusc, mai ales din baie, vedeam în faţa
ochilor pete luminoase. Mă simţeam ameţit, de parcă eram gata să leşin. N-am
corelat niciodată treaba asta cu fumatul. Credeam că e ceva absolut normal şi
că i se întâmplă oricui. Doar acum cinci ani, când un fost fumător mi-a spus că
nu mai are senzaţia asta, mi-am dat seama că n-o mai am nici eu.
Ai putea trage concluzia că sunt cam ipohondru. Şi cred că într-adevăr
am fost pe când fumam. Unul dintre efectele cele mai nocive ale fumatului
este că ne inoculează falsa convingere că nicotina ne dă curaj, când de fapt ni-l
ia – treptat şi pe nesimţite. Am fost şocat când l-am auzit pe tatăl meu spunând
că nu vrea să ajungă la 50 de ani. Nu-mi trecea prin minte că peste 20 de ani o
să am exact aceeaşi lipsă de joie de vivre. Când eram copil, îmi era frică de
moarte. Mi-am închipuit că fumatul mă va elibera de această frică. Poate că a
făcut-o. Dar a înlocuit-o cu ceva infinit mai rău: frica de a trăi!
88
Allen Carr În sfârşit, nefumător
Acum îmi este iar frică de moarte. Şi nu mă deranjează. Ştiu care este
motivul: faptul că acum mă bucur atâta de viaţă. Nu mă preocupă prea tare
frica de moarte, aşa cum nu mă preocupa când eram copil. Sunt prea ocupat
să-mi trăiesc din plin viaţa. N-am mari şanse să trăiesc până la o sută de ani,
dar o să încerc. Şi voi încerca să mă bucur de fiecare clipă!
Au existat încă două avantaje în privinţa sănătăţii, la care nici nu m-am
gândit înainte să mă las de fumat. Primul se referă la faptul că obişnuiam să
am coşmaruri repetate în fiecare noapte. Visam că cineva mă urmăreşte.
Bănuiesc că era rezultatul privării de nicotină a organismului în timpul nopţii,
de unde senzaţia de pericol. Acum n-am decât un coşmar – că fumez iarăşi. E
un vis destul de răspândit printre foştii fumători. Unora le e teamă că înseamnă
dorinţa subconştientă de a fuma. Nu trebuie să te temi. Faptul că e un coşmar
înseamnă că-ţi face mare plăcere să nu fii fumător. Fireşte, după orice coşmar
apare zona aceea de semiconştienţă, când te trezeşti şi nu ştii sigur dacă s-a
petrecut cu adevărat o catastrofă, dar nu e minunat să-ţi dai apoi seama că a
fost doar un vis?
Acum, al doilea avantaj. La clinicile mele, când discut efectul fumatului
asupra concentrării, uneori spun: „Ce organ din corpul nostru trebuie să fie, în
primul rând, bine alimentat cu sânge?”. Zâmbetele ambigue de pe chipurile
bărbaţilor, mai ales, par să indice că nu se gândesc la răspunsul corect. De
fapt, au perfectă dreptate. Fiind englez şi destul de timid, subiectul mi se pare
cam jenant şi nu vreau să redactez un mic „raport Kinsey”, intrând în detalii
privind efectele adverse ale fumatului asupra propriei mele activităţi şi plăceri
sexuale – sau asupra celor ale altor foşti fumători cu care am discutat. Din
nou, n-am fost conştient de acest efect decât la o vreme după ce m-am lăsat şi
atribuiam performanţa mea sexuală, sau mai bine zis lipsa ei, înaintării în
vârstă.
Dacă urmăreşti filme documentare de ştiinţe naturale, vei vedea că
prima regulă a naturii e supravieţuirea, iar a doua e supravieţuirea speciilor,
89
Allen Carr În sfârşit, nefumător
adică reproducerea. Natura se asigură că reproducerea nu are loc decât dacă
partenerii se simt sănătoşi fizic şi dispun de un „cămin” sigur, de un teritoriu,
de hrană şi de o pereche adecvată. Ingeniozitatea umană a reuşit să încalce
într-o oarecare măsură aceste reguli. Şi totuşi, am certitudinea că fumatul
poate duce la impotenţă, după cum te pot asigura că atunci când te simţi
sănătos şi în formă te vei bucura de actul sexual mai mult şi mai frecvent.
Fumătorii mai au iluzia că efectele nocive ale fumatului sunt
supralicitate. De fapt este exact pe dos. Nu există niciun dubiu că fumatul este
cauza numărul unu de deces în societatea noastră. Problema este că în
majoritatea cazurilor în care ţigara duce (sau contribuie) la deces, lucrul acesta
nu e consemnat în statistici.
S-a estimat că 44% din incendiile domestice sunt provocate de ţigară –
şi mă întreb câte accidente de maşină se produc în acea fracţiune de secundă
când şoferul, aprinzându-şi ţigara, nu mai este atent la drum. În general sunt
un şofer prudent, dar nu-mi place să-mi aduc aminte de câte ori mi-a zburat
ţigara din gură, când mă apuca un acces de tuse, aterizând de preferinţă în
spaţiul dintre scaune. Sunt sigur că mulţi alţi şoferi fumători ştiu ce înseamnă
să bâjbâi cu o mână după ţigara fumegândă, în timp ce încerci să conduci cu
mâna cealaltă.
Efectul spălării creierului este că ne comportăm ca în bancul bine
cunoscut: ne prăbuşim de pe un bloc cu o sută de etaje şi, când ajungem la al
cincizecilea, ne spunem: „Deocamdată e bine!”… Ne imaginăm că, dacă am
scăpat până acum, o ţigară în plus n-are cum să schimbe ceva.
Încearcă să vezi lucrurile altfel: „obiceiul” e un lanţ veşnic, fiecare
ţigară te face să ai nevoie de următoarea. Când „te obişnuieşti”, aprinzi un
fitil. Din păcate, nu ştii cât de lung e fitilul. Ori de câte ori iei o ţigară, faci un
pas către bombă. De unde ştii că la următorul pas nu va exploda?
90
Allen Carr În sfârşit, nefumător
CAPITOLUL 18
ENERGIA
Cei mai mulţi fumători îşi dau seama ce efect are asupra plămânilor
procesul progresiv de îmbâcsire şi de privare de oxigen şi nutrienţi. Dar nu
sunt conştienţi în aceeaşi măsură de efectul asupra nivelului lor de energie.
Una dintre perfidiile capcanei fumatului este că efectele, deopotrivă
fizice şi mentale, se produc imperceptibil şi atât de gradat încât nu suntem
conştienţi de ele şi le socotim fireşti.
Efectele proastelor obişnuinţe alimentare sunt cam la fel. Burta
bărbaţilor apare încetul cu încetul, aşa că nu îi alarmeze pe posesori. Îi privim
pe obezi şi ne întrebăm uimiţi cum s-au lăsat să ajungă în această stare.
Dar să presupunem că totul s-ar petrece peste noapte. Când te bagi seara
în pat, corpul tău e zvelt, musculos, fără un gram de grăsime în plus. Când te
trezeşti dimineaţa, ai o sută de kilograme, eşti burtos şi greoi. Şi în loc să te
trezeşti complet odihnit şi plin de energie, abia poţi să-ţi ţii ochii deschişi, eşti
apatic, te simţi mizerabil. Ai fi cu siguranţă cuprins de panică şi te-ai întreba
ce boală a dat peste tine. Însă boala este aceeaşi. Faptul că ţi-au trebuit 20 de
ani ca să ajungi în starea asta n-are nici o importanţă.
La fel se întâmplă cu fumatul. Dacă aş putea să te transfer instantaneu în
corpul şi în mintea pe care le-ai avea după doar trei săptămâni de lăsat de
fumat, nu mi-ar mai trebui nimic ca să te conving. Ţi-ai spune: „O să mă simt
într-adevăr atât de jos?”. Şi insist: nu numai că ai să te simţi mai sănătos şi cu
mai multă energie, dar vei avea mai multă încredere în tine însuţi, vei fi mai
relaxat şi te vei concentra mai bine.
91
Allen Carr În sfârşit, nefumător
Îmi amintesc că în adolescenţă mă agitam doar ca să-mi consum
energia. Pe la 30 şi ceva de ani, eram în permanenţă obosit şi apatic. Abia
reuşeam să mă trezesc dimineaţa la nouă. După masa de seară, zăceam pe
canapea în faţa televizorului şi cam în cinci minute începeam să moţăi. Cum
tatăl meu se comporta la fel, credeam că aşa e normal. Îmi închipuiam că
energia e privilegiul exclusiv al copilăriei şi adolescenţei şi că bătrâneţea
începe la 20 şi ceva de ani.
La scurtă vreme după ce am stins ultima ţigară, mi s-a luat o piatră de
pe inimă văzând că inflamaţia şi tusea au dispărut şi că nu mai am deloc crize
de astm. Dar s-a mai întâmplat şi altceva – ceva cu adevărat miraculos şi
neaşteptat. Am început să mă trezesc dimineaţa la şapte, simţindu-mă complet
odihnit şi plin de energie, tentat să fac gimnastică, jogging, înot.
La 48 de ani eram incapabil să fug zece metri sau să înot un sfert de
bazin. Activităţile mele sportive se limitau la atât de dinamicul biliard – „joc
de oameni în vârstă” – şi la golf, caz în care mă deplasam cu maşinuţa.
La 64 de ani fac jogging două-trei mile pe zi, fac gimnastică jumătate de
oră şi înot douăzeci de bazine. E minunat să ai energie, iar când te simţi
puternic fizic şi mental e minunat să trăieşti.
Problema este că refacerea sănătăţii fizice şi mentale după ce te-ai lăsat
de fumat este şi ea treptată. Dar nimic nu e atât de lent ca scufundarea în
prăpastie, iar dacă treci prin trauma „Metodei voinţei” de a te lăsa de fumat,
toate avantajele privind sănătatea şi banii vor fi umbrite de depresie.
Din păcate, nu te pot transfera în corpul şi mintea de peste trei
săptămâni. Tu însă poţi! Ştii din instinct că tot ce îţi spun e adevărat. Nu
trebuie decât să-ţi foloseşti imaginaţia!
92
Allen Carr În sfârşit, nefumător
CAPITOLUL 19
„MĂ RELAXEAZĂ ŞI ÎMI DĂ
ÎNCREDERE ÎN MINE ÎNSUMI”
Iată cea mai nocivă aberaţie privind fumatul. Din contră, fumătorii
suferă de o senzaţie de nesiguranţă! Iar să nu mai trăieşti cu această senzaţie
perpetuă înseamnă, cred eu, sfârşitul sclaviei, cel mai extraordinar beneficiu al
lăsatului de fumat.
Fumătorilor le pare greu de crezut că tocmai ţigara e cauza senzaţiei de
nesiguranţă care îi cuprinde noaptea târziu, pe stradă, când constată că
pachetul e gol. Nefumătorii nu sunt chinuiţi de această senzaţie. Ţigara e cea
care o provoacă.
Am devenit conştient de multe dintre avantajele lăsatului de fumat luni
mai târziu, în urma discuţiilor cu alţi fumători, la consultaţiile mele.
Vreme de 25 de ani am refuzat examenele medicale. Când mi-am făcut
asigurarea pe viaţă, am insistat să fie „fără examen medical” şi ca urmare am
plătit rate mai mari. Nu suportam spitalele, medicii sau dentiştii. Nu puteam
înfrunta ideea bătrâneţii, a pensiei ş.a.m.d.
N-am făcut nicio legătură între aceste lucruri şi „obiceiul” de a fuma,
însă când m-am eliberat parcă m-aş fi trezit dintr-un coşmar.
Acum aştept cu bucurie fiecare zi nouă. Sigur, mi se întâmplă şi lucruri
rele în viaţă, sunt supus stresului şi neplăcerilor la fel ca toată lumea, dar le
înfrunt plin de încredere în mine însumi. Şi pentru că sunt mai sănătos, pentru
că am mai multă energie şi încredere, lucrurile bune din viaţă sunt şi ele mai
plăcute.
93
Allen Carr În sfârşit, nefumător
CAPITOLUL 20
ACELE UMBRE SINISTRE
O altă mare bucurie a lăsatului de fumat este că scapi de umbrele acelea
sinistre, furişate într-un cotlon al minţii.
Toţi fumătorii ştiu că sunt nişte idioţi şi că eludează efectele nocive ale
ţigării. Mai tot timpul, fumatul e un act automat, dar umbrele acelea subzistă
în subconştient, gata să iasă la suprafaţă.
Ai câteva avantaje extraordinare când te laşi de fumat. De unele am fost
conştient tot timpul pe când eram fumător: faptul că nu-mi va mai fi periclitată
sănătatea, că n-o să mai arunc banii pe apa sâmbetei, că o să scap, pur şi
simplu, de stupiditatea fumatului. Şi totuşi, îmi era atât de frică să mă las,
eram atât de ocupat să mă opun bine intenţiilor şi tuturor celor care încercau să
mă convingă, încât îmi foloseam toată imaginaţia şi energia pentru a-mi găsi
scuze, oricât de şubrede, ca să fumez în continuare.
Surprinzător, cele mai ingenioase idei mi-au venit chiar când încercam
să mă las. Erau cu siguranţă inspirate de teama şi nefericirea care mă
cuprinseseră când foloseam „Metoda voinţei”.
Nu puteam cu niciun chip să nu mă gândesc la sănătate şi la aspectul
financiar. Dar abia acum, când am devenit liber, mi-am dat seama, cu uimire,
cât de bine reuşisem să-mi alung din minte avantajele şi mai mari ale lăsatului
de fumat.
Am menţionat deja sclavia – să-ţi petreci jumătate din viaţă având
permisiunea să fumezi, făcând-o automat şi dorindu-ţi să n-o fi început
niciodată, iar cealaltă jumătate din viaţă simţindu-te nefericit şi frustrat pentru
94
Allen Carr În sfârşit, nefumător
că societatea nu-ţi dă voie să fumezi. Într-un capitol precedent am pomenit
bucuria extraordinară de a-ţi recăpăta energia. În cazul meu însă, cea mai mare
bucurie, odată eliberat, n-a fost sănătatea, banii, energia sau sfârşitul sclaviei –
a fost dispariţia sentimentului că sunt dispreţuit de nefumători şi a ideii că sunt
vinovat faţă de ei. Şi mai presus de orice, redobândirea respectului faţă de
mine însumi.
Majoritatea fumătorilor nu sunt persoane lipsite de voinţă şi de coloană
vertebrală, aşa cum îşi închipuie şi ei, şi societatea. Eram stăpân pe toate
celelalte aspecte ale vieţii mele. Îmi era silă de mine că sunt dependent de o
mahorcă blestemată, despre care ştiam că-mi distruge viaţa. E greu de descris
plăcerea de a-i privi pe ceilalţi fumători – tineri sau bătrâni, ocazionali sau
învederaţi – fără pic de invidie, ci cu un sentiment de milă în ce-i priveşte şi de
uşurare în ce te priveşte – pentru că nu mai eşti sclavul ţigării blestemate.
Ultimele două capitole s-au ocupat de marile avantaje de a fi nefumător.
Cred că e necesar să fac o prezentare echilibrată, aşa că următorul capitol
enumeră avantajele de a fi fumător.
95
Allen Carr În sfârşit, nefumător
CAPITOLUL 21
AVANTAJELE DE A FI FUMĂTOR
96
Allen Carr În sfârşit, nefumător
CAPITOLUL 22
LĂSATUL DE FUMAT PRIN
„METODA VOINŢEI”
În societatea noastră s-a ajuns la concluzia că e foarte greu să te laşi de
fumat. Până şi cărţile care te învaţă cum să te laşi încep de obicei prin a-ţi
spune cât este de dificil. În realitate, este ridicol de uşor. Da, înţeleg că te
îndoieşti, dar hai să ne gândim puţin.
Dacă ţelul tău este să alergi o milă în mai puţin de patru minute, treaba
asta e dificilă. Poţi avea nevoie de ani întregi de antrenament dur şi e posibil
să nu reuşeşti nici atunci (multe din reuşitele noastre sunt de ordin mental. Nu
e ciudat cât a fost de dificil până când Bannister a atins recordul, pentru că
astăzi să fie ceva banal?).
Ca să termini cu fumatul, tot ce ai de făcut este să nu mai fumezi.
Nimeni nu te obligă să fumezi (în afară de tine însuţi) şi, spre deosebire de
mâncare şi băutură, n-ai nevoie de fumat ca să supravieţuieşti. Deci, dacă vrei
să nu mai fumezi, de ce să fie greu? De fapt nu e. Fumătorii sunt cei care
complică lucrurile, recurgând la „Metoda voinţei”. Eu definesc „Metoda
voinţei” drept acea metodă care-l obligă pe fumător să simtă că, într-un fel, se
sacrifică. Să analizăm un pic „Metoda voinţei”.
Nu noi hotărâm să devenim fumători. Pur şi simplu facem un
experiment cu primele ţigări şi, pentru că au un gust groaznic, suntem convinşi
că ne putem opri oricând dorim. De regulă fumăm acele prime câteva ţigări
97
Allen Carr În sfârşit, nefumător
doar când vrem – şi asta se petrece de obicei în societate, în compania altor
fumători.
Înainte să ne dăm seama, nu numai că ne cumpărăm ţigări în mod
regulat şi le fumăm când vrem, dar fumăm în fiecare zi. Fumatul a devenit o
parte a vieţii noastre. Ne asigurăm că avem întotdeauna ţigări la noi. Suntem
încredinţaţi că fumatul îmbunătăţeşte mesele şi întâlnirile cu prietenii – şi ne
ajută să scăpăm de stres. Se pare că nu ne trece prin cap că aceeaşi ţigară,
scoasă din acelaşi pachet, va avea după masă exact acelaşi gust ca dimineaţa,
la sculare. Realitatea este că fumatul nu îmbunătăţeşte mesele şi nici altceva,
însă fumătorii îşi închipuie că nu se pot bucura de o masă ori nu pot învinge
stresul fără o ţigară.
De obicei durează până realizăm că suntem dependenţi, deoarece ne
amăgim că fumăm fiindcă ne place ţigara, nu fiindcă trebuie s-o fumăm. Şi
pentru că nu ne place (niciodată nu ne place), ne amăgim că ne putem lăsa
oricând vrem.
De regulă, până nu încercăm cu adevărat să ne lăsăm, nu ne dăm seama
că există o problemă. Primele tentative au loc adesea când abia am început să
fumăm, determinate de obicei de lipsa de bani (băiatul se îndrăgosteşte de o
fată şi amândoi încearcă să strângă bani pentru o casă, nu să-i irosească pe
ţigări) sau de probleme de sănătate (adolescentul care face sport descoperă că
începe să gâfâie). Indiferent de motiv, fumătorul aşteaptă întotdeauna o
situaţie stresantă, fie că este vorba de sănătate sau de bani. De îndată ce nu mai
fumează, micul monstru lăuntric are nevoie de hrană. Fumătorul vrea atunci o
ţigară, iar faptul că n-o poate avea îl face şi mai nefericit. Ceea ce lua
împotriva stresului nu-i mai este acum la îndemână, astfel că suferă o triplă
lovitură. Rezultatul probabil, după o perioadă de chin, este compromisul: „O
să fumez mai puţin”. Sau „Am ales prost momentul”. Sau „O să aştept până
când n-o să mai fiu stresat”. Însă când stresul a trecut nu mai are nevoie să se
lase, aşa că nu mai încearcă până la următorul moment stresant. Bineînţeles,
98
Allen Carr În sfârşit, nefumător
momentul nu e niciodată potrivit, deoarece, pentru majoritatea oamenilor,
viaţa devine mai stresantă, nu mai puţin stresantă. Ieşim de sub aripa
protectoare a părinţilor şi înfruntăm viaţa – ne cumpărăm o casă, plătim rate,
facem copii, ne luăm slujbe tot mai grele ş.a.m.d. Evident, viaţa fumătorului
nu poate deveni niciodată mai puţin stresantă pentru că ceea ce produce stresul
e tocmai ţigara. Pe măsură ce doza de nicotină creşte, fumătorul devine tot mai
nefericit şi iluzia lui în ce priveşte dependenţa se amplifică.
De fapt, e o iluzie că viaţa devine tot mai stresantă, iar ceea ce
generează iluzia e tocmai fumatul sau o adicţie similară. Vom discuta asta în
amănunt în capitolul 28.
După primele eşecuri, fumătorul începe de obicei să viseze că într-o
bună zi o să se trezească şi pur şi simplu n-o să mai vrea să fumeze. Speranţa
asta e aţâţată în general de poveştile auzite de la alţi foşti fumători („Am avut
o gripă şi după aia n-am mai putut să fumez”).
Nu te amăgi. Am verificat asemenea zvonuri şi nu sunt niciodată atât de
simple pe cât par. De obicei fumătorul se pregătea să se lase şi s-a folosit de
gripă ca de o trambulină. Eu însumi am petrecut 30 şi ceva de ani aşteptând să
mă trezesc într-o bună dimineaţă cu dorinţa de a nu mai fuma niciodată. Dar,
ori de câte ori eram răcit şi mă supăra pieptul, abia aşteptam să se termine
odată ca să pot fuma cumsecade.
Oamenii care se lasă de fumat „dintr-odată” au suferit de obicei un şoc.
Le-a murit o rudă apropiată de o boală corelată cu fumatul sau le-a fost foarte
frică pentru propria lor sănătate. Dar e mult mai frumos să spui: „Într-o
dimineaţă, am hotărât să nu mai fumez. Uite de ce sunt în stare!”. Nu te mai
păcăli singur! Nu se va întâmpla decât cu contribuţia ta directă.
Să vedem mai în detaliu de ce „Metoda voinţei” este atât de dificilă.
De cele mai multe ori adoptăm în viaţă stilul „las treaba asta pe mâine”,
adică ne băgăm, ca struţul, capul în nisip. Câteodată ceva declanşează totuşi o
tentativă de a ne lăsa. Grija pentru sănătate, bani, stigmatul social, sau recenta
99
Allen Carr În sfârşit, nefumător
criză de tuse cu sufocare, în urma căreia ne-am dat seama nu prea ne place
treaba asta.
Indiferent de motiv, ne scoatem capul din nisip şi începem să cântărim
argumentele pro şi contra fumat. După care descoperim ceea ce am ştiut toată
viaţa: la o evaluare raţională, concluzia este NU MAI FUMA – de o mie de
ori!
Dacă faci socoteala ce avantaje ai dacă fumezi şi ce avantaje ai dacă te
laşi, diferenţa de puncte este copleşitoare în favoarea lăsatului de fumat. Însă
deşi fumătorul ştie că i-ar fi mai bine dacă n-ar fuma, el crede totuşi că
sacrifică ceva. E o iluzie, dar e o iluzie puternică. Fără să ştie de ce, fumătorul
crede că ţigara îl ajută în momentele bune şi în momentele proaste ale vieţii.
Înainte să facă tentativa, a fost supus la două forme de spălare a
creierului: cea a societăţii, consolidată de cea a propriei adicţii. Lor li se
adaugă încă o formă de spălare a creierului, şi mai puternică: „E foarte greu să
te laşi!”.
A auzit poveşti despre fumători care s-au lăsat de mai multe luni şi încă
au o poftă disperată de ţigară. E vorba de acei foşti fumători veşnic
nemulţumiţi – s-au lăsat, dar îşi petrec restul vieţii văicărindu-se cât le-ar
plăcea să fumeze o ţigară. A auzit de fumători care n-au mai fumat ani în şir,
părând să ducă o existenţă fericită, dar care au aprins la un moment dat o
ţigară şi au redevenit dependenţi. Cunoaşte probabil şi câţiva fumători în stadii
avansate de boală, care în mod clar se autodistrug şi cărora, în mod evident, nu
le place ţigara, însă continuă să fumeze. Peste toate, a avut probabil el însuşi
una sau mai multe experienţe de acest tip.
Aşa că, în loc să pornească entuziasmat – „ce minune, am hotărât să nu
mai fumez!” – porneşte cu un sentiment prost, de sfârşit de lume, de parcă
trebuie să urce Everestul, şi cu credinţa fermă că odată ce micul monstru şi-a
înfipt ghearele în tine eşti captiv pe viaţă. Mulţi fumători pornesc asta
cerându-şi scuze prietenilor şi rudelor: „Uite, eu o să încerc să mă las de fumat
100
Allen Carr În sfârşit, nefumător
şi o să fiu probabil nervos în săptămânile următoare. Încearcă să mă suporţi”.
Nenumărate tentative sunt sortite eşecului mai înainte să înceapă.
Să presupunem că fumătorul supravieţuieşte fără ţigară câteva zile.
Congestia din piept dispare destul de repede. N-a cumpărat ţigări, aşa că are
mai mulţi bani în buzunar. Deci motivele pentru care s-a hotărât să se lase i se
evaporă rapid din minte. E ca şi cum ai vedea un accident grav de circulaţie în
timp ce eşti la volan. Încetineşti un pic, dar te gândeşti că întârzii, aşa că uiţi
totul şi apeşi pe accelerator.
Pe de altă parte, acel mic monstru dinăuntrul tău nu şi-a primit doza. Nu
ai nici o durere fizică: dacă o răceală ţi-ar produce aceeaşi senzaţie, nu te-ai
opri din lucru şi n-ai fi deprimat. Ai trece peste treaba asta cu uşurinţă. Tot ce
ştie fumătorul este că vrea o ţigară. De ce o vrea nu ştie. Micul monstru din
viscere îl trezeşte apoi pe monstrul cel mare, din cap, aşa că persoana care, cu
câteva ore sau zile mai devreme, făcea lista tuturor motivelor de a se lăsa de
fumat, caută acum cu disperare o scuză să se reapuce. Îşi spune chestii de
genul:
1. Viaţa e scurtă. Poate veni un cutremur. Se prea poate ca mâine să mă
calce un autobuz. Oricum m-am lăsat prea târziu. În ziua de azi se spune
că totul e cancerigen.
2. Am ales un moment prost. Trebuia să aştept până după Crăciun/după
vacanţă/după cutare eveniment stresant.
3. Nu mă pot concentra. Sunt tot mai enervat şi mai furios. Nu pot să-mi
fac treburile cumsecade. Familia şi prietenii n-or să mă mai iubească. E
clar, de dragul tuturor, trebuie să reîncep să fumez. Sunt un fumător
învederat şi n-am să mai fiu niciodată fericit dacă n-o să mai fumez o
ţigară. Acest lucru m-a făcut să fumez timp de 33 de ani!
În acest moment, de obicei fumătorul cedează. Aprinde o ţigară – şi
schizofrenia se amplifică. Pe de-o parte, imensa uşurare de a-ţi satisface, în
sfârşit, dorinţa, în clipa când micul monstru îşi primeşte doza. Pe de altă parte,
101
Allen Carr În sfârşit, nefumător
dacă ai supravieţuit fără să fumezi un timp mai îndelungat, ţigara are un gust
groaznic şi nu poţi pricepe de ce o fumezi. De aceea crede fumătorul că n-are
voinţă. De fapt, nu e vorba de lipsă de voinţă. Tot ce-a făcut a fost să se
răzgândească şi să ia o hotărâre absolut raţională, în lumina ultimelor
informaţii. Ce sens are să fii sănătos dacă eşti nefericit? Ce sens are să fii
bogat dacă eşti nefericit? Absolut nici unul. E infinit mai bine să ai o viaţă mai
scurtă, dar fericită, decât una lungă şi nefericită.
Numai că nu e adevărat – este exact pe dos! Viaţa de nefumător este
infinit mai plăcută, dar amăgirea de care spuneam m-a făcut să fumez 33 de
ani şi, trebuie să mărturisesc, dacă ar fi conţinut un strop de adevăr, încă aş
mai fuma (corecţie: n-aş mai fi pe lumea asta).
Suferinţa fumătorului n-are nimic de-a face cu chinul lipsei de nicotină.
Sigur, ultimul are un rol declanşator, însă agonia este de fapt mentală şi e
provocată de îndoială şi de incertitudine. Cum fumătorul a avut din start
sentimentul că face un sacrificiu, el începe să se simtă frustrat, ceea ce este o
formă de stres. Momentele în care creierul îi spune „Ia o ţigară!” sunt cele de
stres. Prin urmare, de îndată ce se lasă, vrea o ţigară. Dar acum n-o poate avea
pentru că s-a lăsat de fumat. Treaba asta îl deprimă şi mai tare, ceea ce
redeclanşează procesul.
Alt lucru care face „Metoda voinţei” atât de dificilă e faptul că aştepţi să
se întâmple ceva. Dacă scopul tău este să treci o probă de conducere auto,
când ai trecut proba e sigur că ţi-ai atins scopul. În cazul Metodei voinţei, îţi
spui: „Dacă pot să rezist suficient fără ţigară, până la urmă nevoia de a fuma
va dispărea”.
Când ştii că ţi-ai realizat scopul? Nu ştii niciodată, acesta e răspunsul,
pentru că aştepţi să se întâmple ceva şi nu se întâmplă nimic. Te-ai lăsat de
102
Allen Carr În sfârşit, nefumător
fumat când ai stins ultima ţigară, iar acum nu faci decât să aştepţi, ca să vezi
cât va dura până când cedezi.
Aşa cum spuneam mai sus, agonia prin care trece fumătorul e mentală,
provocată de incertitudine. Deşi nu există durere fizică, efectul e totuşi
puternic. Fumătorul este nefericit şi se simte nesigur pe sine. Nu uită deloc de
fumat, dimpotrivă, fumatul îl obsedează.
Pot fi zile, sau chiar săptămâni de depresie neagră. Mintea fumătorului e
asaltată de îndoieli şi temeri:
„Cât va dura dorinţa?”
„O să mai fiu vreodată fericit?”
„O să mai doresc vreodată să mă trezesc dimineaţa?”
„O să mă mai bucur vreodată de o masă?”
„Cum o să fac faţă stresului pe viitor?”
„O să-mi mai placă vreodată să merg la petreceri?”
Fumătorul aşteaptă ca lucrurile să se îmbunătăţească, însă atâta vreme
cât se lamentează, ţigara devine tot mai preţioasă.
De fapt, ceva se întâmplă, dar fumătorul nu-şi dă seama. Dacă poate
supravieţui trei săptămâni fără să inhaleze deloc nicotină, dorinţa fizică de
nicotină dispare. Pe de altă parte, cum spuneam înainte, chinul privării de
nicotină este atât de discret, încât fumătorul practic nu-l percepe. Totuşi, cam
în trei săptămâni, mulţi fumători simt că „au învins”. Aşa că îşi aprind o ţigară
ca să şi-o demonstreze! Are un gust groaznic, dar fostul fumător a livrat acum
corpului o doză de nicotină, iar în clipa când stinge ţigara nicotina începe să-i
părăsească organismul. Şi iată că vocea aceea mititică, dintr-un cotlon al
103
Allen Carr În sfârşit, nefumător
minţii, îi spune: ”Vrei încă una”. Învinsese, dar a redevenit dependent chiar
acum.
De obicei, fumătorul nu-şi va aprinde pe loc o altă ţigară. Îşi spune: „Nu
vreau să devin din nou dependent”. Aşa că lasă să treacă o vreme – ore, zile,
chiar săptămâni. Acum fostul fumător s-a convins: „N-am devenit dependent,
deci nu risc nimic dacă-mi mai aprind una”. A căzut în aceeaşi capcană ca la
început şi deja alunecă pe pantă în jos.
Fumătorii care reuşesc să se lase cu „Metoda voinţei” înclină să creadă
că metoda durează prea mult şi e dificilă. Motivul este că principala problemă
e spălarea creierului şi, când dependenţa fizică a dispărut, fumătorul continuă
să fie obsedat de ţigară. Până la urmă, dacă reuşeşte să supravieţuiască destul
de mult timp, începe să priceapă că n-o să moară. Nu se mai lamentează şi
acceptă că viaţa merge înainte şi e plăcută fără ţigară.
Mulţi fumători reuşesc cu această metodă, dar ea e anevoioasă, iar
eşecurile sunt mult mai numeroase decât succesele. Chiar şi cei care reuşesc,
rămân tot restul vieţii vulnerabili. Îşi păstrează o oarecare spălare a creierului
şi sunt încredinţaţi că în momentele bune sau în cele rele ţigara poate să ajute.
(Foarte mulţi nefumători suferă şi ei de această iluzie. Sunt supuşi la rândul lor
spălării creierului, dar fie nu pot învăţa să le „placă” ţigara, fie refuză partea
nocivă – „nu, mulţumesc!”). Iată de ce mulţi fumători care se lasă pe perioade
îndelungate reîncep să fumeze.
Mulţi foşti fumători îşi aprind o ţigară sau ca „premiu”, sau ca să se
autoconvingă cât de oribilă este. Şi chiar este, dar, de îndată ce omul stinge
ţigara, nicotina începe să-i părăsească organismul şi vocea mititică din
cotlonul minţii spune: „Vrei încă una”. Dacă aprinde încă una, continuă să
aibă un gust oribil, aşa că-şi spune: „Minunat! Atâta timp cât nu-mi place, nu
devin dependent. După Crăciun/vacanţă/necazul ăsta, o să mă las definitiv”.
104
Allen Carr În sfârşit, nefumător
Prea târziu. Este deja dependent. Capcana în care căzuse cândva l-a
capturat încă o dată.
Aşa cum spun tot timpul, plăcerea n-are niciun rol. Şi niciodată n-a
avut! Dacă ar fi vorba de plăcere, nimeni n-ar fuma mai mult de o ţigară. Ne
închipuim că ne plac ţigările doar fiindcă nu putem admite că suntem atât de
proşti încât să le fumăm fără să ne placă. Tocmai de aceea fumatul e în mare
parte subconştient. Dacă, în timp ce fumezi fiecare ţigară, ai fi conştient de
ceea ce-ţi intră în plămâni şi ţi-ai spune: ”Chestia asta mă costă, într-o viaţă,
40 000 de lire sterline, iar ţigara din care trag acum poate să-mi declanşeze
cancerul ăla de plămâni” – atunci, până şi iluzia plăcerii ar dispărea. N-am
suporta să înfruntăm acest gând! Dacă observi fumătorii, mai ales în societate,
vei vedea că sunt fericiţi doar când nu-şi dau seama că fumează. De îndată ce
îşi dau seama, încep să se simtă stânjeniţi şi culpabili. Fumăm ca să hrănim
micul monstru… şi, odată ce ai expulzat micul monstru din corp şi marele
monstru din cap, nu vei mai avea nici nevoia, nici dorinţa să fumezi.
105
Allen Carr În sfârşit, nefumător
CAPITOLUL 23
FEREŞTE-TE DE REDUCEREA
NUMĂRULUI DE ŢIGĂRI
Mulţi fumători recurg la reducerea numărului de ţigări fie ca etapă către
lăsatul complet de fumat, fie ca tentativă de a ţine sub control micul monstru,
iar mulţi doctori şi consilieri recomandă călduros acest lucru.
Evident, cu cât fumezi mai puţin, cu atât e mai bine, dar, ca prim pas
către lăsatul de fumat, reducerea ţigărilor e o greşeală fatală. Dacă rămânem
prinşi toată viţa în capcană, asta se întâmplă tocmai din cauza tentativelor de a
rări ţigările.
De obicei, reducerea numărului de ţigări este urmarea unei tentative
eşuate de a te lăsa. După câteva ore sau câteva zile de abstinenţă, fumătorul
însuşi îşi spune ceva de genul: „Nu pot fără ţigară, aşa că de-acum înainte o să
fumez doar ţigările alea speciale – sau n-o să fumez decât zece pe zi. Dacă mă
obişnuiesc aşa, sau rămân la zece, sau le mai reduc un pic”.
Numai că acum i se întâmplă nişte lucruri cumplite.
1. Are parte de cea mai rea dintre lumile posibile. E încă dependent de
nicotină şi menţine în viaţă monstrul nu numai în corp, ci şi în cap.
2. Îşi petrece viaţa aşteptând următoarea ţigară.
3. Înainte să reducă ţigările, ori de câte ori voia una şi-o aprindea şi îşi
alina, măcar parţial, chinul lipsei de nicotină. Acum, peste stresul şi
tensiunile fireşti ale vieţii, se supune singur chinului privării de nicotină
mai tot timpul. E responsabil de propria sa nefericire şi proastă
dispoziţie.
106
Allen Carr În sfârşit, nefumător
4. Când nu se controla, majoritatea ţigărilor nu-i plăceau şi nu-şi dădea
seama că fumează. Gestul era automat. Singurele ţigări care, credea el,
îi plăceau, erau cele de după o perioadă de abstinenţă (prima ţigară de
dimineaţă, cea de după masă etc.).
Acum, când aşteaptă să treacă o oră înainte să fumeze, „îi place” fiecare
ţigară. Cu cât aşteaptă mai mult, cu atât fiecare ţigară pare mai plăcută, căci
„plăcerea” unei ţigări nu e ţigara însăşi, ci calmarea agitaţiei provocate de
dorinţă, fie că e vorba de uşoara dorinţă fizică de nicotină sau de obsesia
mentală. Cu cât suferi mai multă vreme, cu atât ţigara devine mai „plăcută”.
Principala dificultate când te laşi de fumat nu este adicţia chimică.
Adicţia chimică nu pune probleme. Fumătorii pot să se lipsească o noapte
întreagă de ţigări, pofta de nicotină nici măcar nu-i trezeşte. Mulţi fumători se
abţin în prezenţa nefumătorilor. Fumătorilor aproape că le face plăcere ca
cineva să nu le permită să fumeze. De fapt, fumătorii sunt, în secret, încântaţi
să se lipsească vreme îndelungată de ţigară. Au astfel speranţa că într-o bună
zi se vor lipsi de ea de-a binelea.
Adevărata problemă când nu mai fumezi este spălarea creierului – iluzia
că ţigara este un soi de sprijin sau de recompensă, iar viaţa nu va mai fi tocmai
la fel fără ea. Reducerea numărului de ţigări nu te face nici pe departe să te
laşi, îţi dă numai un sentiment de nesiguranţă şi de nemulţumire şi te convinge
că lucrul cel mai preţios de pe pământ e următoarea ţigară şi că nu vei mai fi
niciodată fericit dacă n-o ai.
Nimic nu e mai trist decât un fumător care se străduieşte să reducă
ţigările. Se amăgeşte că, pe măsură ce va fuma mai puţin, va dori mai puţin să
fumeze. Dar adevărul este exact pe dos. Cu cât fumează mai puţin, cu atât va
suferi mai mult timp chinul abstinenţei, cu cât îi va plăcea mai mult ţigara, cu
atât ţigara va avea un gust mai rău. Dar asta nu-l va opri să fumeze. Gustul n-a
jucat niciodată vreun rol. Dacă fumătorii ar fuma pentru că le place gustul,
nimeni n-ar fuma niciodată mai mult de o ţigară. Ţi se pare greu de crezut?
107
Allen Carr În sfârşit, nefumător
Hai să vedem. Care e ţigara cu cel mai rău gust? Da, prima ţigară de
dimineaţă, aceea care iarna ne face să tuşim şi să expectorăm. Şi care e ţigara
cea mai valoroasă pentru majoritatea fumătorilor? Da, prima ţigară de
dimineaţă! Şi acum, crezi cu adevărat că o fumezi pentru că-ţi place gustul şi
mirosul ei sau crezi că există o explicaţie mai raţională – alinarea suferinţei
produse de cele opt-nouă ore de abstinenţă?
Este esenţial să spulberăm toate iluziile despre fumat înainte să stingi
acea ultimă ţigară. Dacă înainte să stingi ultima ţigară n-ai înlăturat iluzia că
îţi place gustul anumitor ţigări, vei vrea după aceea să ţi-o dovedeşti şi vei
deveni din nou dependent. Prin urmare, dacă în clipa asta nu fumezi, aprinde o
ţigară. Trage în piept adânc, de şase ori, fumul acela magnific şi întreabă-te ce
anume e atât de magnific în gustul pe care-l simţi. Poate crezi că doar unele
ţigări au gust bun, de pildă cea de după masă. Atunci de ce te osteneşti să le
fumezi pe celelalte? Pentru că aşa te-ai obişnuit? Păi cum să capete cineva
obişnuinţa de a fuma, dacă i se pare că ţigările au un gust oribil? Şi de ce
aceeaşi ţigară, scoasă din acelaşi pachet, ar avea alt gust după o masă decât
fumată dimineaţa, la trezire? Mâncarea nu are alt gust după ţigară, atunci de ce
ţigara să aibă alt gust după mâncare?
Nu mă crede pe cuvânt, verifică singur: fumează conştient o ţigară după
masă, ca să-ţi demonstrezi că n-are alt gust. Fumătorii cred că ţigările au gust
mai bun după masă ori când sunt în societate şi beau un pahar pentru că în
ambele situaţii atât nefumătorii, cât şi fumătorii, se simt oricum mulţumiţi.
Dar cineva dependent de nicotină nu poate fi realmente fericit câtă vreme
micul nostru monstru rămâne nesatisfăcut. Problema nu e atât plăcerea
gustului tutunului după masă, la urma-urmei nu mâncăm tutun, aşa că de unde
până unde gust? Problema e că fumătorii sunt nefericiţi dacă nu li se permite
să-şi aline simptomele de abstinenţă în astfel de momente. Aşa că diferenţa
între a fuma şi a nu fuma este diferenţa între a fi fericit şi a fi nefericit. De
108
Allen Carr În sfârşit, nefumător
aceea pare să aibă ţigara gust mai bun. Pe când fumătorii care îşi aprind ţigara
de cum se trezesc dimineaţa sunt nefericiţi indiferent dacă fumează sau nu.
Reducerea numărului de ţigări nu numai că n-are efect, dar e cea mai
rea formă de tortură. N-are efect pentru că fumătorul speră la început că
obiceiul de a fuma din ce în ce mai puţin îi va micşora dorinţa de a fuma. Dar
nu e vorba de un obicei. E o adicţie, iar adicţia înseamnă, prin natura ei, să
vrei din ce în ce mai mult, nu din ce în ce mai puţin. Prin urmare, ca să reducă
ţigările, fumătorul va avea nevoie de voinţă şi de disciplină tot restul vieţii.
Principala problemă a lăsatului de fumat nu e dependenţa chimică de
nicotină. Cu asta te descurci uşor. Este credinţa greşită că fumatul îţi oferă o
plăcere. Această credinţă greşită se formează iniţial prin spălarea creierului,
înainte să ne apucăm de fumat, după care e consolidată de adicţia însăşi. Dacă
reduci numărul de ţigări nu faci decât să consolidezi în continuare eroarea,
astfel încât fumatul ajunge să-ţi domine complet viaţa şi să te convingă că
lucrul cel mai preţios de pe pământ este următoarea ţigară.
Cum am mai spus, reducerea ţigărilor n-are oricum efect pentru că ar
trebui să faci uz de voinţă şi de disciplină tot restul vieţii. Dacă n-ai avut
destulă voinţă ca să te laşi complet, atunci cu siguranţă n-ai destulă ca să
fumezi mai puţin. Să te laşi e incompatibil mai uşor şi mai puţin chinuitor.
Am auzit de mii de cazuri, fără exagerare, în care reducerea ţigărilor a
fost un eşec. Cele câteva succese de care ştiu au fost obţinute după o perioadă
relativ scurtă de reducere, urmată de soluţia radicală. Fumătorii pur şi simplu
s-au lăsat deşi, nu pentru că, reduseseră ţigările. Altminteri doar prelungeşti
agonia. O tentativă eşuată de a fuma mai puţin este un şoc pentru fumător, care
se convinge o dată mai mult că e dependent pe viaţă. De ajuns ca să fumeze
încă vreo cinci ani până la tentativa următoare!
Pe de altă parte, reducerea ţigărilor ilustrează de minune absurditatea
fumatului, căci demonstrează clar că o ţigară pare plăcută doar după o
109
Allen Carr În sfârşit, nefumător
perioadă de abstinenţă. Trebuie să te dai cu capul de pereţi (adică să suferi
chinurile abstinenţei) ca să devii bun cu tine şi să te laşi.
Prin urmare, opţiunile sunt:
1. Să reduci numărul de ţigări pentru toată viaţa. E o tortură autoimpusă şi
oricum nu vei fi capabil de aşa ceva.
2. Să te sufoci definitiv, fumând tot mai mult. Ce sens are?
3. Să fii bun cu tine însuţi. Să te laşi definitiv.
Celălalt lucru important pe care-l demonstrează reducerea ţigărilor este
că nu există ţigară „specială” sau „ocazională”. Fumatul e o reacţie în lanţ care
durează toată viaţa dacă nu faci un gest hotărât ca să rupi lanţul.
Nu uita: reducerea ţigărilor îţi dăunează grav.
110
Allen Carr În sfârşit, nefumător
CAPITOLUL 24
DOAR O ŢIGARĂ
„Doar o ţigară” este un mit pe care trebuie să ţi-l scoţi definitiv din
minte.
Cu doar o ţigară am început atunci, demult, să fumăm.
E de ajuns doar o ţigară, într-o situaţie dificilă sau la o ocazie specială,
ca să ne dea peste cap tentativa de a ne lăsa de fumat. E de ajuns o ţigară,
atunci când un fumător a reuşit să se lase de fumat, să-l trimită înapoi. Uneori,
doar ca să îşi confirme că nu mai are nevoie de ţigări, şi acea unică ţigară face
acest lucru. Are gust oribil şi îl convinge pe fumător că nu va mai redeveni
niciodată dependent, dar deja este.
Deseori ideea acelei singure ţigări este cea care împiedică un fumător să
se lase de fumat. Acea unică ţigară de dimineaţă sau de după-masă.
Să îţi intre bine în minte că nu există asemenea lucru ca şi o unică
ţigară. Este o reacţie în lanţ care va ţine toată viaţa dacă nu îl vei rupe tu.
Este un mit despre o unică ţigară, specială, care îi ţine pe fumători în
jurul ţigării atunci când se lasă de fumat. Să îţi intre în obicei să nu vezi
niciodată o unică ţigară sau un unic pachet de ţigări – este o fantezie. De câte
ori te gândeşti asupra fumatului, trebuie să vezi întreaga viaţă murdară de a
cheltui o mică avere doar pentru privilegiul de a te distruge psihic şi fizic, o
viaţă de sclavie, o viaţă cu respiraţie proastă.
Este păcat că nu există ceva asemănător ţigărilor care, pe parcursul
timpurilor bune şi rele, să poată fi folosit pentru sprijin ocazional sau pentru
plăcere. Dar trebuie să îţi intre bine în minte: ţigările nu sunt soluţia. Rămâi
111
Allen Carr În sfârşit, nefumător
ori cu o viaţă de suferinţă ori fără viaţă! Nu visezi să iei cianură pentru că îţi
place gustul migdalelor, aşa că nu te mai pedepsi cu gândul la ţigări
ocazionale.
Întreabă un fumător: „Dacă ai avea posibilitatea de a te întoarce în timp
la momentul dinainte de dependenţa de ţigări, ai mai deveni fumător?”.
Răspunsul este inevitabil: „Trebuie să glumeşti!”. Şi totuşi, fiecare fumător are
această alternativă în fiecare zi din viaţa lui. De ce nu optează pentru asta?
Răspunsul este frica. Frica de a nu se putea opri sau că viaţa nu ar mai fi la fel
fără ţigări.
Nu te mai păcăli singur. Poţi să o faci! Oricine poate. Este ridicol de
simplu.
Pentru a face să fie simplu să te laşi de fumat, sunt câteva fundamente
pe care trebuie să ţi le pui în ordine în minte. Ne-am întâlnit deja cu trei dintre
ele până acum:
1. Nu trebuie să renunţi. Sunt doar lucruri pozitive de câştigat.
2. Nu te uita niciodată la acea unică ţigară. Nu există. Există doar o viaţă
plină de mizerie şi boală.
3. Nu este nimic diferit în jurul tău. Orice fumător poate uşor să se
oprească.
Mulţi fumători cred că sunt fumători confirmaţi sau au personalitate
dependentă. Îţi promit că nu există aşa ceva. Nimeni nu are nevoie să fumeze
înainte de a deveni dependent de drog. Drogul este cel care dă dependenţa şi
nu natura caracterului, respectiv personalităţii tale. Acesta este un efect al
acestor droguri, ele te fac să crezi că ai o personalitate dependentă. Cu toate
acestea, este esenţial să îndepărtezi această credinţă, pentru că, dacă crezi că
eşti dependent de nicotină, vei fi, chiar şi după ce micul monstru, nicotina din
corpul tău, este mort. Este esenţial să îndepărtăm orice spălare de creier.
112
Allen Carr În sfârşit, nefumător
CAPITOLUL 25
FUMĂTORII OCAZIONALI,
ADOLESCENŢII, NEFUMĂTORII
Fumătorii înrăiţi tind să îi invidieze pe fumătorii ocazionali. Noi toţi am
întâlnit aceşti indivizi: „Of, pot rezista o săptămână întreagă fără ţigări, chiar
nu mă deranjează”. „Doamne, cât aş vrea să fiu şi eu aşa!” – ne gândim. Ştiu
că pare greu de crezut, dar niciun fumător nu e încântat că este fumător. Nu
uita niciodată:
· Niciun fumător n-a hotărât să devină fumător – ocazional sau nu; prin
urmare:
· Toţi fumătorii se cred nişte proşti; prin urmare:
· Toţi fumătorii trebuie să se mintă pe ei înşişi şi să-i mintă pe ceilalţi, în
încercarea iluzorie de a-şi justifica prostia.
Pe vremuri, eram un jucător de golf fanatic. Mă făleam că joc foarte des
şi doream să joc şi mai mult. De ce se fălesc fumătorii cu cât de puţin
fumează? Dacă acesta e adevăratul criteriu, atunci corolarul este să nu mai
fumezi deloc!
Dacă ţi-aş spune: „Ştii, pot să nu mănânc morcovi o săptămână întreagă,
nu mi-e greu deloc”, ai crede că am luat-o razna. Dacă îmi plac, de ce să nu
mănânc morcovi o săptămână? Iar dacă nu-mi plac, de ce să fac o asemenea
declaraţie? Prin urmare, când un fumător declară ceva de genul: „Pot să nu
fumez o săptămână întreagă, nu mi-e greu deloc”, el încearcă să se convingă şi
pe el, şi pe tine că, fumatul, în cazul lui, nu e o problemă. Dar dacă n-ar fi o
113
Allen Carr În sfârşit, nefumător
problemă, n-ar fi nevoie să facă declaraţia cu pricina. Ceea ce spune el de fapt
este: „Am reuşit să supravieţuiesc o săptămână întreagă fără să fumez”. Ca
orice fumător, spera ca după aceea să poată supravieţui fără ţigară o viaţă
întreagă. Dar n-a putut supravieţui decât o săptămână – şi gândeşte-te cât de
preţioasă a fost ţigara fumată după ce s-a simţit privat de nicotină o săptămână
întreagă!
Iată de ce fumătorii ocazionali sunt dependenţi într-un mod mai eficace
decât marii fumători. Nu numai că, în cazul lor, iluzia plăcerii e mai mare, dar
motivaţia de a se lăsa e mai slabă, căci cheltuiesc mai puţini bani şi nu sunt
atât de vulnerabili la riscurile pentru sănătate.
Nu uita, singura plăcere pe care o obţin fumătorii este alinarea suferinţei
produse de abstinenţă şi, aşa cum am explicat, chiar şi această plăcere e
iluzorie. Imaginează-ţi micul monstru al nicotinei din interiorul corpului tău ca
pe o mâncărime permanentă, dar atât de uşoară încât în cea mai mare parte a
timpului nici măcar n-o percepi.
Când ai o mâncărime continuă, tendinţa naturală e să te scarpini. Şi
pentru că organismul devine tot mai imun la nicotină, tendinţa naturală e să
fumezi ţigară de la ţigară.
Există trei factori principali care-i împiedică pe fumători să fumeze
ţigară de la ţigară:
1. BANII. Foarte mulţi nu-şi pot permite.
2. SĂNĂTATEA. Ca să ne alinăm suferinţa abstinenţei, suntem nevoiţi să
luăm o otravă. Rezistenţa la această otravă variază în funcţie de
persoană, de moment şi de împrejurările vieţii. Lucrul acesta acţionează
ca o frână naturală.
3. DISCIPLINA. Aceasta e impusă de societate, de slujba fumătorului, de
prieteni şi rude sau de fumătorul însuşi, torturat de gândurile negre care
îi trec prin minte.
114
Allen Carr În sfârşit, nefumător
În ce mă priveşte, consideram faptul că fumam ţigară de la ţigară o
slăbiciune. Nu puteam înţelege cum reuşeau prietenii mei să-şi limiteze doza
la 10, 15 sau 20 de ţigări pe zi. Ştiam că sunt o persoană cu voinţă de fier. Nu
mi-a trecut prin cap că majoritatea fumătorilor sunt incapabili să fumeze ţigară
de la ţigară – pentru că ai nevoie de nişte plămâni foarte viguroşi ca s-o faci.
Unii dintre acei fumători de cinci ţigări pe zi, pe care de obicei marii fumători
îi invidiază, fumează cinci pe zi deoarece constituţia lor fizică nu le permite
mai mult sau pentru că n-au bani să fumeze mai mult, sau pentru că slujba,
societatea ori dezgustul pentru propria dependenţă nu le permit să fumeze mai
mult.
Poate că e bine, odată ajunşi aici, să dăm câteva definiţii.
NEFUMĂTORUL. Cineva care n-a căzut niciodată în capcană, dar nu
trebuie să se umfle în pene. Este nefumător doar prin graţia lui Dumnezeu.
Toţi fumătorii au fost convinşi la început că nu vor deveni niciodată
dependenţi, iar unii nefumători continuă să încerce, din când în când, să
fumeze o ţigară.
FUMĂTORUL OCAZIONAL. Există două categorii de bază de
asemenea fumători:
1. Fumătorii care au căzut în capcană, dar nu-şi dau seama. Nu
invidia astfel de fumători. Nu fac decât să guste câte puţin nectar
la doi paşi de gura plantei carnivore şi, foarte probabil, vor deveni
în curând mari fumători. Reţine: toţi alcoolicii au început prin a fi
băutori ocazionali – şi la fel au fost la început toţi fumătorii.
2. Fumătorii care au fost mai înainte mari fumători şi care cred că
nu se pot lăsa. Aceştia sunt cei mai jalnici dintre toţi. Se împart în
mai multe categorii – fiecare cu caracteristicile ei:
· FUMĂTORUL DE CINCI ŢIGĂRI PE ZI. Dacă îi place
ţigara, de ce fumează doar cinci pe zi? Dacă îi e indiferent
că fumează sau nu, de ce o mai face? Fumătorul de cinci pe
115
Allen Carr În sfârşit, nefumător
zi îşi alină zilnic suferinţa abstinenţei timp de circa o oră.
În restul timpului, deşi nu-şi dă seama, se dă cu capul de
pereţi – şi face asta cam toată viaţa. Fumează doar cinci pe
zi pentru că nu-şi pune în pericol sănătatea. E uşor să
convingi un mare fumător că nu-i place ţigara, dar ia
încearcă să convingi un fumător ocazional! Oricine a făcut
tentativa de a reduce numărul de ţigări ştie că este tortura
supremă, care te va menţine, aproape sigur, dependent de
ţigară tot restul vieţii.
· FUMĂTORUL DE DIMINEAŢĂ SAU DE SEARĂ. Se
pedepseşte suferind chinul abstinenţei jumătate de zi, ca săşi
aline chinul în jumătatea cealaltă. Din nou, întreabă-l de
ce, dacă îi place ţigara, nu fumează toată ziua, sau, dacă
nu-i place, de ce mai fumează.
· FUMĂTORUL „ŞASE LUNI DA, ŞASE LUNI NU”.
(Sau: „Pot să mă las când vreau. Am făcut-o de o mie de
ori”). Dacă îi place să fumeze, de ce se opreşte şase luni?
Dacă nu-i place, de ce se apucă din nou? În realitate, încă
e dependent! Deşi scapă de adicţia fizică, rămâne cu
problema principală – spălarea creierului. Speră de fiecare
dată că se va lăsa de-a binelea, dar recade curând în
capcană. Mulţi fumători îi invidiază pe aceşti oameni. Îşi
spun: „Ce fericire să poţi controla lucrurile aşa, să fumezi
când vrei, să te laşi când vrei!”. Ceea ce nu văd ei este că
fumătorii de acest gen nu controlează nimic. Când
fumează, doresc să nu fumeze. Se străduiesc să se lase,
după care se simt din nou frustraţi, cad iar în capcană, apoi
doresc să n-o fi făcut. Se află în cea mai rea dintre lumi.
Când sunt fumători, doresc să nu fie; când sunt nefumători,
116
Allen Carr În sfârşit, nefumător
doresc să poată fuma. Şi dacă ne gândim bine, acelaşi lucru
e valabil de-a lungul întregii vieţi de fumător. Când ni se
permite să fumăm, fie ni se pare de la sine înţeles, fie ne
dorim să nu ni se fi permis. Numai când nu putem fuma
devin ţigările într-adevăr preţioase. Iată cumplita dilemă a
fumătorilor. Nu pot câştiga niciodată, căci sunt obsedaţi de
un mit, de o iluzie. Există un singur mod de a câştiga: să nu
mai fumezi şi totodată să nu te mai iluzionezi.
· FUMĂTORUL „EU FUMEZ DOAR LA OCAZII
SPECIALE”. Da, la început toţi facem aşa, dar e uluitor cât
de rapid creşte numărul de ocazii şi cum, înainte să ne dăm
seama, fumăm în toate ocaziile!
· FUMĂTORUL „M-AM LĂSAT, DAR DIN CÂND ÎN
CÂND FUMEZ O ŢIGARĂ”. Într-un fel, aceştia sunt
fumătorii cei mai jalnici dintre toţi. Fie trec prin viaţă
simţindu-se frustraţi, fie, mai des, ţigara ocazională se
înmulţeşte. Se află pe o pantă alunecoasă care duce într-o
singură direcţie – ÎN JOS. Mai devreme sau mai târziu,
redevin mari fumători. Recad în aceeaşi capcană în care
căzuseră la început.
Există şi alte două categorii de fumători ocazionali. În prima intră tipul
care fumează ţigara ocazională doar când e în societate. Astfel de oameni sunt
de fapt nefumători. Nici măcar nu au impresia că le place să fumeze. Dar nu
vor să rămână pe dinafară. Vor să fie şi ei „în rândul lumii”. Cu toţii începem
de fapt aşa.
A doua categorie se întâlneşte extrem de rar. Între miile de persoane pe
care le-am consiliat, nu am decât vreo zece exemple din această categorie.
Tipul poate fi cel mai bine descris dacă vă povestesc un caz recent.
117
Allen Carr În sfârşit, nefumător
M-a sunat o femeie, solicitându-mi o şedinţă de consiliere privată. Era
avocată şi fumase cam 12 ani, dar niciodată peste sau sub două ţigări pe zi.
Era, din întâmplare, o cucoană cu multă voinţă. I-am explicat că rata de succes
a şedinţelor de grup este la fel de mare ca a celor individuale şi că, oricum, nu
fac terapie individuală decât dacă persoana e atât de celebră încât riscă să
strice coeziunea grupului. A început să plângă – şi n-am fost în stare să rezist
lacrimilor.
Şedinţa a costat-o mult, adevărul este că mulţi fumători s-ar întreba de
ce ţinea atâta să se lase. Ei ar plăti imediat cât i-am cerut doamnei în cauză
tocmai ca să poată fuma doar două ţigări pe zi! Greşeala lor este că îşi
imaginează că fumătorii ocazionali sunt mai fericiţi şi mai stăpâni pe sine.
Stăpâni pot fi, dar fericiţi nu. În cazul de care vorbesc, ambii părinţi ai femeii
muriseră de cancer pulmonar înainte ca ea să devină dependentă. Exact ca
mine, îi fusese foarte teamă de fumat până să fumeze prima ţigară. Exact ca
mine, a cedat până la urmă presiunilor şi a încercat prima ţigară. Exact ca
mine, îşi amintea gustul oribil. Spre deosebire de mine, care am capitulat,
devenind foarte repede fumător ţigară de la ţigară, ea n-a alunecat pe pantă în
jos, a rezistat.
Tot ce îţi place la o ţigară este sfârşitul dorinţei de ţigară; fie dorinţa
fizică, aproape imperceptibilă, de nicotină, fie tortura mentală provocată de
neputinţa de a-ţi alina „mâncărimea” de care vorbeam mai devreme. Ţigările
în sine sunt mizerie şi otravă. De aceea, nu ai iluzia că îţi plac decât după o
perioadă de abstinenţă. La fel ca atunci când ţi-e foame sau sete, cu cât suferi
mai multă vreme, cu atât îţi creşte plăcerea când, în sfârşit, îţi ostoieşti
suferinţa. Fumătorii cred, în mod eronat, că fumatul e doar „un obicei”. Ei îţi
spun: „Dacă pot menţine lucrurile la un nivel suficient de coborât sau dacă pot
fuma doar la ocazii speciale, creierul şi corpul meu o vor accepta. După care
pot menţine fumatul la acel nivel sau, dacă vreau, pot coborî şi mai jos”. Să-ţi
fie clar: „obiceiul” nu există. Fumatul înseamnă dependenţă de drog. Tendinţa
118
Allen Carr În sfârşit, nefumător
naturală este să-ţi uşurezi suferinţa abstinenţei, nu s-o suporţi. Ca să menţii
nivelul actual, vei avea nevoie de disciplină şi voinţă toată viaţa, pentru că, pe
măsură ce organismul devine imun la drog, el vrea tot mai mult, nu tot mai
puţin. Pe măsură ce drogul te distruge fizic şi mental, pe măsură ce îţi
anihilează sistemul nervos, curajul şi încrederea în sine, nu mai eşti capabil să
te opui scurtării intervalului dintre ţigări. Iată de ce, la început, putem să
fumăm ori să nu fumăm, după plac. Când răcim, pur şi simplu nu mai fumăm.
Şi iată de ce un om ca mine, care n-a avut niciodată iluzia că îi plac ţigările, a
continuat să fumeze ţigară de la ţigară, deşi fiecare devenise o formă de tortură
fizică.
Nu invidia femeia despre care vorbeam mai sus. Când fumezi doar o
ţigară la 24 de ore, acea ţigară e cel mai preţios lucru din lume. Timp de 12
ani, biata femeie s-a aflat în miezul unei lupte crâncene. N-a fost capabilă să
se lase de fumat, dar s-a temut să crească doza ca nu cumva să facă, asemenea
părinţilor ei, cancer pulmonar. Însă vreme de 23 de ore şi zece minute, în
fiecare zi, a trebuit să reziste tentaţiei. A avut nevoie de o imensă voinţă şi, aşa
cum am spus, astfel de cazuri sunt rare. Hai să privim lucrurile pur logic: fie
există un sprijin sau o plăcere autentică în actul de a fuma, fie nu. Dacă există,
cine ar vrea să aştepte o oră, o zi sau o săptămână? De ce să fii lipsit de sprijin
ori de plăcere în acest interval? Dacă nu există, atunci de ce să te mai osteneşti
să fumezi?
Îmi aduc aminte de alt caz, un fumător de cinci ţigări pe zi. A început
conversaţia la telefon, cu o voce spartă: „Domnule Carr, vreau doar un lucru –
să mă las de fumat înainte să mor”. Iată cum şi-a descris acel om viaţa:
„Am 61 de ani. Am făcut cancer în gât din cauza fumatului. Acum nu
mai rezist fizic decât cinci ţigări pe zi, pe care mi le rulez singur.
Mai demult, dormeam toată noaptea, neîntors. Acum mă trezesc din oră
în oră şi gândul meu e doar la ţigări. Iar când dorm… visez că fumez.
119
Allen Carr În sfârşit, nefumător
Nu pot fuma prima ţigară decât la ora 10. Mă trezesc la 5 şi-mi fac
nenumărate ceşti de ceai. Nevastă-mea se trezeşte la 8 şi, pentru că sunt atât de
prost-dispus, nu vrea să mă vadă în casă. Cobor în seră şi încerc să-mi fac de
lucru, dar sunt obsedat de ţigară. La ora 9 încep să-mi rulez prima ţigară – o
fac şi o refac până iese perfectă. Nu pentru că aş vrea să fie perfectă, dar aşa
am o treabă. După aceea aştept să se facă 10. Când vine momentul, mâinile
îmi tremură incontrolabil. Dar nu-mi aprind imediat ţigara. Dacă o fac, trebuie
să aştept încă trei ore până la următoarea. Până la urmă aprind ţigara, trag un
fum şi o sting. Făcând tot aşa, ţigara durează o oră. O fumez până ce are mai
puţin de un centimetru şi apoi aştept să vină momentul următoarei”.
Pe lângă toate celelalte necazuri, acest biet om are arsuri pe buze pentru
că fumează ţigările aproape complet. Îţi imaginezi probabil un trist imbecil.
Nici vorbă! E un bărbat înalt de aproape doi metri, fost sergent în marină. A
făcut mai înainte sport şi n-a vrut să devină fumător. Numai că, pe vremea
războiului trecut, se credea că ţigara dă curaj, iar cei din armată primeau raţii
de ţigări pe gratis. Acestui bărbat practic i s-a ordonat să devină fumător. Şi-a
petrecut viaţa plătind bani grei şi distrugându-se fizic şi mental. Dacă ar fi fost
un animal, societatea l-ar fi salvat. Dar nu, noi continuăm să-i lăsăm pe tinerii
sănătoşi fizic şi mental să devină dependenţi.
Poate crezi că e vorba de un caz extrem. Este extrem, însă nu unic.
Există literalmente mii de istorii similare. Omul acela şi-a deschis înaintea
mea sufletul, dar poţi fi sigur că mulţi dintre prietenii şi cunoştinţele lui îl
invidiază pentru raţia de cinci ţigări pe zi. Dacă îţi închipui că ţie nu ţi se poate
întâmpla aşa ceva, nu te mai amăgi. Deja ţi se întâmplă.
În orice caz, fumătorii sunt nişte mincinoşi notorii – se mint chiar şi pe
ei înşişi. Majoritatea fumătorilor ocazionali fumează mult mai multe ţigări, şi
în mult mai multe ocazii, decât admit. Am avut nenumărate conversaţii cu aşanumiţii
„fumători de cinci pe zi”, în cursul cărora au fumat, în prezenţa mea,
120
Allen Carr În sfârşit, nefumător
peste cinci ţigări. Observă fumătorii ocazionali la nunţi şi la petreceri.
Fumează ţigară de la ţigară, ca toţi ceilalţi fumători.
Nu e nevoie să-i invidiezi pe fumătorii ocazionali. Nu e nevoie să
fumezi. Viaţa e infinit mai frumoasă fără ţigări.
Adolescenţii sunt mai greu de vindecat, nu pentru că le-ar fi greu să se
lase, ci pentru că fie nu cred că sunt dependenţi, fie sunt în stadiul primar al
bolii şi suferă de iluzia că se vor lăsa automat înainte de stadiul al doilea.
Vreau să avertizez în mod special pe părinţii copiilor care detestă
fumatul, să nu aibă un fals sentiment de securitate. Toţi copiii detestă mirosul
şi gustul ţigării până când devin dependenţi. Şi tu le-ai detestat cândva. De
asemenea, nu te lăsa amăgit de campaniile guvernamentale de înfricoşare.
Capcana e aceeaşi ca întotdeauna. Copiii ştiu că ţigările ucid, dar mai ştiu şi că
o singură ţigară nu ucide. Pot suferi, la un moment dat, influenţa unei prietene,
a unui prieten, a unui coleg de şcoală.
Găsesc că eşecul societăţii de a împiedica adicţia copiilor la nicotină sau
la alte droguri este cel mai grav dintre multele aspecte grave ale adicţiei la
drog. M-am gândit mult la chestiunea asta şi am scris o carte, publicată de
Penguin, care arată cum să-ţi împiedici copiii să devină dependenţi şi cum să-i
ajuţi să se elibereze dacă au devenit deja. Se ştie că marea majoritate a
tinerilor care devin dependenţi de droguri mai puternice încep prin a cădea în
capcana nicotinei. Dacă îi ajuţi să evite capcana nicotinei, le vei reduce drastic
riscul adicţiei la droguri mai puternice. Te rog din răsputeri, nu fi complezent
în această chestiune. Tinerii au nevoie să fie protejaţi de la cea mai fragedă
vârstă şi, dacă ai un copil, trebuie neapărat să citeşti cartea sus-menţionată.
Chiar dacă bănuieşti că este deja dependent de un drog, poţi să-l ajuţi să se
elibereze folosindu-te de îndrumările din carte.
121
Allen Carr În sfârşit, nefumător
CAPITOLUL 26
FUMATUL PE ASCUNS
Cei care fumează pe ascuns ar trebui trecuţi în categoria fumătorilor
ocazionali, însă efectele fumatului pe ascuns sunt atât de perfide încât merită
un capitol aparte. Unul dintre ele poate fi distrugerea relaţiilor personale. Eu
unul am ajuns aproape la divorţ.
Era în timpul uneia dintre încercările mele eşuate de a mă lăsa de fumat.
Încercarea cu pricina fusese provocată de faptul că soţia mea era îngrijorată de
permanenta mea tuse şi hârâială din piept. I-am spus că eu nu-mi fac griji în
privinţa sănătăţii. Mi-a răspuns: „Ştiu, dar cum ţi-ar fi dacă ar trebui să vezi pe
cineva la care ţii cum se distruge în mod sistematic?”. Argumentul mi s-a
părut imbatabil, aşa că am încercat să mă las. Încercarea a eşuat peste trei
săptămâni, după o ceartă serioasă cu un vechi prieten. Mi-am dat seama abia
după câţiva ani că eu, cu mintea mea cea vicleană, declanşasem în mod
deliberat cearta. Micul monstru intrase în acţiune – era clar. Oricum, aveam o
scuză. Îmi trebuia cu disperare o ţigară şi aşa am reînceput să fumez.
Nu suportam să mă gândesc la dezamăgirea soţiei mele, prin urmare nu
i-am spus. Fumam doar când eram singur. Apoi, treptat, am început să fumez
în compania prietenilor, până când toată lumea a ajuns să ştie că fumez, mai
puţin soţia mea. Îmi amintesc că eram destul de mulţumit. Mă gândeam:
„Măcar am micşorat doza”. Până la urmă, Joyce m-a acuzat că fumez pe
ascuns. Mi-a amintit de momentele în care stârnisem o ceartă doar ca să ies ca
o furtună din casă. Ori de faptul că îmi lua două ceasuri să cumpăr vreun
122
Allen Carr În sfârşit, nefumător
mărunţiş, ori de ocaziile în care în mod normal ea ar fi trebuit să mă
însoţească, iar eu recursesem la o scuză firavă ca să ies singur.
Pe măsură ce prăpastia de ordin social dintre fumători şi nefumători se
adânceşte, apar literalmente mii de cazuri în care compania prietenilor sau a
rudelor e evitată din cauza ţigării. Dar partea cea mai rea a fumatului pe
ascuns este că întreţine, în mintea fumătorului, iluzia că e privat de ceva. În
acelaşi timp, duce la o diminuare drastică a respectului de sine, un om
altminteri cinstit ajunge să-şi înşele familia şi prietenii.
Probabil că ţi s-a întâmplat sau ţi se întâmplă şi ţie, sub o formă sau alta.
Mie mi s-a întâmplat de câteva ori. Ştii serialul TV Columbo? Toate
episoadele au teme similare. Ticălosul, de obicei un om de afaceri bogat şi
respectat, a comis, crede el, crima perfectă, iar convingerea că va rămâne
nedescoperită i se întăreşte când vede că cel care se ocupă de caz e Columbo,
un tip cam jerpelit şi arătând modest.
Columbo are obiceiul acela frustrant de a închide uşa după ce şi-a
terminat interogatoriul şi l-a asigurat pe suspect că n-are probleme, pentru ca,
înainte ca expresia satisfăcută să se şteargă de pe chipul ucigaşului, să revină
spunând: „Ar mai fi ceva, domnule, un lucru pe care sunt sigur că-l puteţi
explica…”. Suspectul se bâlbâie şi din acest moment ştim şi noi, ştie şi el că
locotenentul Columbo îl va face, încetul cu încetul, bucăţi-bucăţele.
Oricât de atroce era crima, din acest punct încolo simpatia mea se
îndrepta spre ucigaş. De parcă eu eram criminalul – şi chiar aşa mă făceau să
mă simt acele episoade de fumat pe ascuns. Orele în care nu puteam fuma, pe
urmă furişatul în garaj ca să trag nişte fumuri, cele zece minute de tremurat în
frig, întrebându-mă ce plăcere e asta. Frica de a fi prins asupra faptei. O să
descopere nevastă-mea unde am ascuns ţigările, bricheta şi chiştoacele?
Uşurarea de a reveni în casă fără să fi fost descoperit, apoi teama că va simţi
mirosul ţigării în respiraţia şi în hainele mele. Cu cât riscam mai mult –
certitudinea că mai devreme sau mai târziu mă va descoperi. Umilinţa finală,
123
Allen Carr În sfârşit, nefumător
când certitudinea devine realitate, urmată de revenirea imediată la fumatul
ţigară de la ţigară.
O, bucuriile pe care ţi le aduce fumatul!
124
Allen Carr În sfârşit, nefumător
CAPITOLUL 27
UN OBICEI SOCIAL?
Principalul motiv pentru care există peste 15 milioane de foşti fumători
în Marea Britanie începând din anii ’60 este revoluţia socială la care asistăm.
Da, ştiu: sănătatea şi apoi banii sunt principalele motive pentru care ar
trebui să vrem să nu mai fumăm, însă ele au existat dintotdeauna. Nu e nevoie
ca teama de cancer să ne spună că ţigările ne distrug viaţa. Corpul nostru este
cel mai sofisticat obiect de pe planetă şi orice fumător ştie imediat, de la
primul fum, că ţigara e otrăvitoare.
Singurul motiv pentru care fumăm este presiunea socială din partea
prietenilor. Singurul „avantaj” real pe care l-a avut vreodată fumatul este acela
de a fi fost considerat cândva un obicei social perfect acceptabil.
Astăzi este considerat de toată lumea, chiar şi de fumători, un obicei
antisocial.
În alte vremuri, bărbatul puternic fuma. Dacă nu fumai, erai socotit un
slăbănog, aşa că ne străduiam cu toţii, din răsputeri, să devenim dependenţi. În
orice cârciumă sau bar, majoritatea bărbaţilor inspirau şi expirau mândri fum
de ţigară. Deasupra plutea în permanenţă un nor de fum şi tavanele lipsite de
decoraţie deveneau curând galbene sau maronii.
Astăzi, atitudinea s-a schimbat radical. Bărbatul puternic al zilelor
noastre nu trebuie să fumeze. Bărbatul puternic al zilelor noastre nu e
dependent de un drog.
Din cauza acestei revoluţii sociale toţi fumătorii de azi se gândesc serios
să se lase. Fumătorii sunt în general consideraţi astăzi nişte oameni slabi.
125
Allen Carr În sfârşit, nefumător
Tendinţa cea mai semnificativă pe care am observat-o în timpul scurs de
la prima ediţie a acestei cărţi, din 1985, este accentul tot mai puternic pus pe
aspectul antisocial al fumatului. Zilele în care ţigara era mândra emblemă a
femeii sofisticate sau a bărbatului dur s-au dus pentru totdeauna. Toată lumea
ştie astăzi că singurul motiv pentru care cineva continuă să fumeze este că n-a
reuşit să se lase ori că e prea înfricoşat ca să încerce. Fumătorul e pus zilnic la
stâlpul infamiei prin interdicţiile de a fuma la birou şi în locuri publice sau
prin atacurile foştilor fumători „mai virtuoşi decât tine”, astfel încât
comportamentul lui se schimbă. Am observat recent lucruri pe care nu le-am
mai văzut de când eram copil – de pildă, fumători scuturându-şi scrumul în
palmă sau în buzunar pentru că le este jenă să ceară o scrumieră.
Mă aflam acum câţiva ani într-un restaurant. Se făcuse miezul nopţii.
Toată lumea terminase de mâncat. La o oră când se aprind în mod normal
ţigările şi trabucurile, nimeni nu fuma. Plin de vanitate, mi-am spus: „A!
Eforturile mele încep să aibă efect!”. L-am întrebat pe chelner: „V-aţi
transformat într-un restaurant pentru nefumători?”. Răspunsul a fost negativ.
M-am gândit: „Ciudat. Ştiu că o mulţime de oameni se lasă de fumat, dar e
imposibil să nu fie nici un fumător aici”. Până la urmă, într-un colţ, cineva şi-a
aprins ţigara – şi parcă a dat semnalul tuturor. Toţi ceilalţi fumători stătuseră,
pesemne, spunându-şi: „Nu se poate să fiu singurul care fumează!”
Mulţi fumători, când mănâncă, nu mai fumează acum între feluri pentru
că prea se simt cu musca pe căciulă. Mulţi nu numai că se scuză faţă de cei cu
care stau la masă, dar se uită şi în jur, ca nu cumva să primească admonestări
din altă parte. Cum zi de zi tot mai mulţi fumători părăsesc corabia care se
scufundă, cei rămaşi sunt îngroziţi că vor fi cei din urmă.
Ai grijă să nu te numeri printre ei!
126
Allen Carr În sfârşit, nefumător
CAPITOLUL 28
MOMENTUL POTRIVIT
Dincolo de faptul evident că fumatul nu-ţi face bine şi deci acum e
timpul să te laşi, cred că alegerea momentului este importantă. Societatea
tratează fumatul cu frivolitate, socotindu-l un obicei cam dezgustător care îţi
poate afecta sănătatea. Nu e adevărat. Fumatul este o adicţie, o boală şi
ucigaşul numărul unu în societatea noastră. Dacă fumătorii rămân dependenţi,
se petrec lucruri cumplite. Alegerea momentului în care să te laşi e importantă
pentru că îţi dă dreptul la o vindecare adecvată.
Mai întâi, identifică momentele sau ocaziile în care ţi se pare absolut
necesar să fumezi. Dacă eşti om de afaceri şi nutreşti iluzia că fumatul te
eliberează de stres, alege o perioadă mai lejeră – cel mai bine, vacanţa. Dacă
fumezi mai ales în perioadele plictisitoare sau de relaxare, procedează pe dos.
Oricum, ia lucrurile în serios şi transformă acest eveniment în momentul cel
mai important al vieţii tale.
Pregăteşte-te pentru un interval de circa trei săptămâni şi încearcă să
anticipezi orice întâmplare care te-ar putea face să eşuezi. Evenimente precum
Crăciunul sau o nuntă n-ar trebui să te descurajeze, cu condiţia să le anticipezi
şi să n-ai sentimentul că vei fi privat de ceva. Nu încerca să reduci numărul de
ţigări între timp, căci asta nu-ţi va crea decât iluzia că ţigara e plăcută.
Dimpotrivă, bagă-ţi pe gât cât mai multe porcării, o să te ajute. În timp ce
fumezi ultima ţigară, conştientizează mirosul şi gustul rău şi gândeşte-te ce
minunat o să fie când îţi vei îngădui să nu mai fumezi.
Orice ai face însă, nu cădea în capcana de a-ţi spune: „Nu acum. Altă
dată” – şi de a-ţi scoate povestea asta din cap. Programează acum ce vei face
127
Allen Carr În sfârşit, nefumător
şi anticipează. Aminteşte-ţi că nu renunţi la nimic. Dimpotrivă: eşti pe cale să
dobândeşti lucruri minunate.
Ani la rând am spus că ştiu mai multe decât oricine despre secretele
fumatului. Cel mai mare secret e următorul: deşi orice fumător fumează ca săşi
potolească pofta chimică de nicotină, nu adicţia propriu-zisă la nicotină te
face să fii fumător, ci spălarea creierului provocată de această adicţie. O
persoană inteligentă poate fi indusă în eroare. Dar numai un prost va mai fi
indus în eroare odată ce ştie despre ce e vorba. Din fericire, majoritatea
fumătorilor nu sunt proşti, îşi închipuie doar că sunt. Fiecare fumător are
propria sa variantă de spălare pe creier. De aceea pare să existe un spectru atât
de larg de tipuri de fumători.
Beneficiind de mulţi ani de feedback de la prima ediţie a acestei cărţi şi
ţinând cont că învăţ zilnic câte ceva nou despre fumat, am fost plăcut surprins
să realizez că filozofia propusă când am publicat cartea rămâne valabilă şi azi.
N-am aflat în toţi aceşti ani decât cum să transmit ceea ce ştiam fiecărui
fumător în parte. Ştiu că orice fumător nu numai că se poate lăsa uşor, dar
poate chiar să găsească procesul acesta foarte agreabil. Dar, dacă nu reuşesc
să-l fac pe fumător să realizeze asta, totul e inutil şi îngrozitor de frustrant.
Multă lume mi-a spus: „Sfătuieşti oamenii să fumeze în continuare atâta
vreme cât citesc cartea. Asta îl face pe fumător să tărăgăneze la nesfârşit
lectura sau pur şi simplu să nu termine cartea. Ar trebui să schimbi această
instrucţiune”. Pare logic, dar ştiu că o instrucţiune de genul „Lasă-te acum!” iar
face pe unii fumători să nici nu deschidă cartea.
Pe vremuri, un fumător venit să mă consulte mi-a spus: „Îmi displace
profund să vă cer ajutorul. Ştiu că am o voinţă puternică. În orice altă zonă a
vieţii mele am lucrurile sub control. Cum se face că alţi fumători se lasă prin
propria lor voinţă, iar eu sunt nevoit să vin la dumneavoastră?”. Şi a continuat:
„Cred că aş putea s-o fac eu însumi, cu condiţia să pot fuma între timp!”.
128
Allen Carr În sfârşit, nefumător
Pare o contradicţie, dar îl înţeleg perfect pe acel om. Credem că e foarte
dificil să te laşi de fumat. De ce anume avem nevoie când trebuie să facem
ceva dificil? De micul nostru prieten. Prin urmare, a te lăsa de fumat e o dublă
povară. Nu numai că avem de făcut ceva dificil, dar cârja de care ne sprijinim
în astfel de ocazii nu mai e disponibilă.
Doar după multă vreme mi-am dat seama că în instrucţiunea de a
continua să fumezi stă toată frumuseţea metodei mele. În timp ce te laşi, poţi
să fumezi. Mai întâi scapi de toate îndoielile şi fricile, iar când stingi ultima
ţigară ai devenit deja nefumător – şi îţi place.
Singurul capitol care m-a făcut să mă îndoiesc serios de sfatul meu
iniţial a fost acesta, referitor la momentul potrivit. Spuneam mai devreme că
dacă legi fumatul în primul rând de situaţiile stresante de la serviciu, atunci
trebuie să alegi o vacanţă ca să încerci să te laşi – şi viceversa. De fapt, nu asta
e calea cea mai uşoară. Calea cea mai uşoară e să alegi momentul cel mai
dificil – fie el social, de stres, de concentrare sau de plictiseală. Odată ce ai
dovedit că poţi înfrunta viaţa, bucurându-te de ea, în situaţia cea mai rea cu
putinţă, orice altă situaţie devine uşoară. Însă dacă ţi-aş da o asemenea
instrucţiune, ai mai încerca măcar să te laşi de fumat?
Dă-mi voie să folosesc o analogie. Soţia mea şi cu mine vrem să înotăm
împreună. Ajungem la bazin deodată, dar înotăm rareori împreună. Ea îşi
afundă în apă un picior şi abia peste jumătate de oră înoată. Eu nu suport
această tortură lentă. Ştiu dinainte că la un moment dat, indiferent cât de rece e
apa, va trebui să-mi iau inima-n dinţi. Aşa că am învăţat să aleg calea uşoară:
mă bag dintr-o dată în apă. Ei bine, dacă mi-ar veni ideea să-i spun soţiei mele
că dacă nu se bagă dintr-o dată în apă n-o să mai înoate deloc, ştiu că întradevăr
nu va mai înota deloc. Ai înţeles cum stau lucrurile!
Din feedbackul pe care l-am primit, ştiu că mulţi fumători folosesc
sfatul privind momentul potrivit ca să amâne ziua pe care ei şi-o imaginează
nefastă. M-am gândit cândva să folosesc trucul din capitolul despre avantajele
129
Allen Carr În sfârşit, nefumător
fumatului. Ceva de genul: „Momentul e foarte important, aşa că în capitolul
următor o să-ţi spun când este cel mai bine să-ţi programezi încercarea de a te
lăsa de fumat”. Dai pagina şi găseşti un singur cuvânt uriaş: ACUM. Este, întradevăr,
cel mai bun sfat, dar o să-l urmezi?
Acesta e aspectul cel mai subtil al capcanei fumatului. Când există un
stres veritabil în viaţa noastră, nu e momentul să ne lăsăm, iar când n-avem
niciun stres, n-avem chef să ne lăsăm.
Pune-ţi următoarele întrebări:
Când ai fumat prima ţigară, ai hotărât oare că vei continua să fumezi tot
restul vieţii, zi de zi, tot timpul, fără să te poţi opri niciodată?
Bineînţeles că nu!
Şi atunci când te opreşti? Mâine? La anul? Peste doi ani?
Nu cumva exact asta te-ai întrebat când ţi-ai dat seama pentru prima
oară că eşti dependent? Speri oare că într-o bună zi te vei trezi dimineaţa şi pur
şi simplu n-o să mai vrei să fumezi? Nu te mai amăgi! Eu am aşteptat 33 de
ani să se întâmple treaba asta. Când eşti dependent de un drog, devii din ce în
ce mai dependent, nu mai puţin dependent. Crezi că-ţi va fi uşor mâine? Te
amăgeşti în continuare. Dacă n-o poţi face azi, de ce crezi că o să-ţi fie mai
uşor mâine? Ai de gând să aştepţi până faci o boală fatală? N-ar mai avea nici
un rost.
Adevărata capcană este credinţa că momentul potrivit nu e acum – că va
fi mai uşor mâine, întotdeauna mâine.
Credem că ducem o viaţă stresantă. Nu e adevărat. Am eliminat stresul
veritabil din viaţa noastră. Când pleci de acasă nu ţi-e teamă că vei fi atacat de
animale sălbatice. Cei mai mulţi dintre noi nu avem grija următoarei mese sau
a unui acoperiş deasupra capului. Dar ia gândeşte-te la viaţa unui animal
sălbatic. Ori de câte ori iese din vizuină, iepurele are de înfruntat un întreg
Vietnam. Şi se descurcă. Are adrenalină şi alţi hormoni – ceea ce avem şi noi,
oamenii.
130
Allen Carr În sfârşit, nefumător
În urmă cu câţiva ani, mi se părea că am pe cap toate grijile din lume.
Aveam gânduri de sinucidere – nu în sensul că îmi venea să mă arunc de la
etaj, ci că eram convins că fumatul mă va ucide curând. Îmi spuneam că fără
ţigară, fără această cârjă, viaţa nu merită trăită. Nu-mi dădeam seama că
absolut orice te doboară atunci când eşti deprimat. Azi mă simt din nou ca un
adolescent. Şi un singur lucru mi-a schimbat viaţa: am ieşit din infernul
fumatului.
Ştiu, e un clişeu să spui: „Dacă n-ai sănătate, n-ai nimic”, dar este
adevărul-adevărat. Credeam mai demult că fanaticii fitness-ului sunt nişte
proşti. Obişnuiam să spun că mai există şi altceva pe lume decât să fii în
formă: există băutura şi ţigara. E o absurditate. Când te simţi puternic fizic şi
mental, poţi să te bucuri de suişurile vieţii şi să-i înfrunţi coborâşurile.
Confundăm responsabilitatea cu stresul. Responsabilitatea devine stresantă
numai când nu te simţi îndeajuns de puternic ca s-o înfrunţi. Richard Burton-ii
acestei lumi sunt oameni puternici fizic şi mental. Ceea ce îi distruge nu e
stresul din orice viaţă, slujba sau bătrâneţea, ci aşa-numitele cârje la care
apelează – simple iluzii. Din păcate, aceste cârje ucid.
Priveşte lucrurile în felul următor. Ai hotărât deja că n-ai să rămâi în
capcană tot restul vieţii. Deci la un moment dat, fie că îţi va fi uşor sau greu,
va trebui să te eliberezi. Fumatul nu e un obicei sau o plăcere. Este adicţie la
drog şi boală. Am stabilit deja că nu-ţi va fi nicidecum mai uşor să te laşi
mâine – dimpotrivă, va deveni tot mai greu. Când ai de-a face cu o boală care
se înrăutăţeşte pe zi ce trece, momentul să scapi de ea e ACUM. Sau cât de
aproape de acum eşti în stare. Gândeşte-te ce plăcut va fi să te bucuri de tot
restul vieţii fără umbra aceea neagră, din ce în ce mai copleşitoare. Iar dacă
îmi urmezi toate instrucţiunile, nici măcar nu va trebui să aştepţi cinci zile. Nu
numai că îţi va fi uşor după ce stingi ultima ţigară: ÎŢI VA PLĂCEA!
131
Allen Carr În sfârşit, nefumător
CAPITOLUL 29
ÎMI VA LIPSI ŢIGARA?
Nu! De îndată ce micul monstru a murit şi corpul tău nu mai doreşte
nicotină, orice spălare a creierului se va evapora şi vei descoperi că eşti mai
bine echipat, atât fizic şi mental, nu numai să înfrunţi stresul şi presiunile
vieţii, ci şi să te bucuri la maximum de momentele bune.
Există un singur pericol – influenţa celor care încă fumează. „Găina
vecinului face ouă mai bune” caracterizează multe aspecte ale vieţii şi e uşor
de înţeles. Oare de ce, cu toate că dezavantajele fumatului sunt enorme în
comparaţie cu iluzoriile „avantaje”, foştii fumători au tendinţa să-i invidieze
pe fumători?
Dacă ţinem cont de spălarea creierului la care am fost supuşi în
copilărie, este de înţeles de ce cădem în capcană. Cum se face că, odată ce am
izbutit să scăpăm de „obicei”, mulţi dintre noi recădem exact în aceeaşi
capcană? Cei care ne influenţează sunt fumătorii.
De obicei se întâmplă în ocazii conviviale, în special după masă.
Fumătorul îşi aprinde ţigara şi fostul fumător simte dorinţa. Iată o stranie
anomalie, mai ales când ştii ce spun sondajele sociologice: nu numai că orice
nefumător din lume e fericit să fie nefumător, dar orice fumător din lume, cu
tot creierul lui supus adicţiei, spălat şi nutrind iluzia că ţigara îi produce
plăcere sau îl relaxează, doreşte să nu fi devenit dependent. Atunci, de ce unii
nefumători îi invidiază pe fumători în asemenea ocazii? Există două motive:
1. „Doar o ţigară”. Adu-ţi aminte: nu există aşa ceva. Nu mai vedea ocazia
aceea izolată şi începe s-o priveşti din punctul de vedere al fumătorului.
Poate că îl invidiezi, dar el e nemulţumit de ce face: el te invidiază pe
132
Allen Carr În sfârşit, nefumător
tine! Observă-i pe fumători, căci s-ar putea să fie cel mai puternic
imbold să nu fumezi. Observă cât de repede arde ţigara, cât de repede
trebuie fumătorul să-şi aprindă alta. Observă mai ales cum nu-şi dă
seama că fumează, cum însuşi gestul de a-şi aprinde ţigara e automat.
Aminteşte-ţi: nu-i place, doar că nu poate simţi plăcere dacă nu
fumează. Şi mai ales adu-ţi aminte că atunci când va pleca din preajma
ta va trebui să fumeze în continuare. Mâine-dimineaţă, când se trezeşte
cu pieptul încărcat de funingine ca un horn, va trebui să se sufoce singur
în continuare. Când îşi va face socotelile băneşti, când va veni ziua
naţională antifumat, când îi vor cădea ochii data viitoare pe
avertismentul Ministerului Sănătăţii, când îl vor trece fiori reci auzind
de o cunoştinţă care a făcut cancer, când se va afla în biserică, în
metrou, în vizită la cineva internat la spital, în compania unui nefumător
– de fiecare dată va trebui să continue această viaţă nenorocită în care
plăteşte până peste cap, la propriu şi la figurat, doar pentru privilegiul
de a se autodistruge fizic şi mental. Se confruntă cu o viaţă de mizerie,
de respiraţie urât mirositoare, de dinţi pătaţi, cu o viaţă de sclavie, de
autodistrugere, de umbre negre cuibărite în minte. Şi toate astea cu ce
scop? Iluzoria revenire la starea în care se afla înainte de a deveni
dependent.
2. Al doilea motiv pentru care unii foşti fumători simt dorinţa să fumeze în
asemenea ocazii este acela că fumătorul face ceva, în speţă fumează o
ţigară, iar nefumătorul nu face nimic, aşa că se simte privat de ceva. Săţi
fie limpede – înainte de a-ţi aprinde ţigara, nu nefumătorul este privat
de vreun lucru, fumătorul e cel privat de:
· SĂNĂTATE
· ENERGIE
· BANI
· ÎNCREDERE
133
Allen Carr În sfârşit, nefumător
· LINIŞTE SUFLETEASCĂ
· CURAJ
· SENINĂTATE
· LIBERTATE
· RESPECT DE SINE.
Dezobişnuieşte-te să-i invidiezi pe fumători şi începe să-i vezi aşa cum
sunt în realitate: nişte fiinţe mizerabile şi demne de milă. Ştiu, eu însumi am
fost cel mai rău din tagma asta. De aceea citeşti această carte, iar aceia care nu
suportă adevărul, aceia care trebuie să se amăgească în continuare sunt cei mai
demni de milă dintre toţi.
Nu invidiezi un dependent de heroină, nu-i aşa? Heroina ucide în Marea
Britanie în jur de 100 de persoane pe an. Nicotina ucide peste 120 000 de
persoane pe an şi 2,5 milioane în întreaga lume. Deja a ucis mai mulţi oameni
de pe planetă decât toate războaiele din istorie.
134
Allen Carr În sfârşit, nefumător
CAPITOLUL 30
MĂ VOI ÎNGRĂŞA?
Iată alt mit legat de fumat, un mit răspândit mai ales de fumătorii care,
încercând să se lase prin „Metoda voinţei”, înlocuiesc ţigara cu dulciuri şi
altele, ca să-şi aline simptomele privării de nicotină. Ultimele seamănă foarte
bine cu simptomele foamei şi cele două sunt uşor de confundat. Totuşi, în timp
ce simptomele foamei dispar dacă mănânci, cele ale lipsei de nicotină nu sunt
satisfăcute complet niciodată.
La fel ca în cazul oricărui drog, după o vreme corpul devine imun şi
drogul nu mai înlătură complet simptomele. De îndată ce stingem ţigara,
nicotina părăseşte rapid corpul, astfel că dependentul de nicotină are o foame
de drog permanentă. În cele din urmă, tendinţa naturală este să fumezi ţigară
de la ţigară. Totuşi, majoritatea fumătorilor nu fac asta dintr-unul sau din
ambele motive de mai jos.
1. Banii – nu-şi pot permite să mărească doza.
2. Sănătatea: ca să ne alinăm simptomele suntem nevoiţi să luăm o otravă,
ceea ce înseamnă o reglare automată a numărului de ţigări pe care le
putem fuma.
Fumătorul rămâne aşadar cu o foame permanentă, pe care nu o poate
satisface niciodată. Iată de ce mulţi fumători ajung să mănânce excesiv, să bea
excesiv sau chiar să ia alte droguri ca să-şi satisfacă golul (majoritatea
alcoolicilor sunt mari fumători. Mă întreb dacă adevărata problemă nu e
fumatul!).
135
Allen Carr În sfârşit, nefumător
Tendinţa firească a fumătorului este să înlocuiască mâncarea cu
nicotina. În timpul anilor mei de coşmar, ajunsesem în stadiul în care
renunţasem complet la micul dejun şi la masa de prânz. Fumam nonstop toată
ziua. În ultimii ani abia aşteptam să vină seara pentru că doar atunci mă
puteam opri din fumat. Şi ciuguleam toată seara. Credeam că mi-e foame,
când de fapt era vorba de simptomele lipsei de nicotină. Cu alte cuvinte, în
timpul zilei înlocuiam mâncarea cu nicotina, iar seara înlocuiam nicotina cu
mâncare. Aveam pe atunci vreo 12 kilograme mai mult ca acum şi nu le
puteam da jos cu nici un chip.
Odată ce micul monstru îţi părăseşte corpul, senzaţia aceea cumplită de
nesiguranţă dispare. Îţi revine încrederea în sine, împreună cu un minunat
sentiment de autorespect. Dobândeşti o siguranţă care-ţi permite să preiei
controlul asupra vieţii tale, nu numai în privinţa obiceiurilor alimentare, ci în
toate privinţele. Este unul dintre multele avantaje importante ale eliberării de
ţigară.
Aşa cum spuneam, mitul îngrăşării s-a născut din folosirea de substitute
în perioada de abstinenţă. De fapt, aceste substitute nu te ajută. E mai greu, nu
mai uşor, cu ele. Explic în detaliu acest lucru într-un capitol următor.
Dacă urmezi toate instrucţiunile, îngrăşarea n-ar trebui să devină o
problemă. Totuşi, dacă ai deja o problemă cu greutatea, îţi recomand să citeşti
cartea mea pe această temă (Allen Carrr’s EASYWEIGH to Lose Weight,
apărută la Penguin), care e bazată pe aceleaşi principii ca METODA
UŞOARĂ şi transformă controlul greutăţii într-o plăcere.
136
Allen Carr În sfârşit, nefumător
CAPITOLUL 31
EVITĂ FALSELE STIMULENTE
Când încearcă să se lase de fumat prin „Metoda voinţei”, mulţi fumători
se străduiesc să-şi sporească motivaţia inventând false stimulente.
Există multe asemenea exemple. Iată unul tipic: „Familia mea şi cu
mine ne vom bucura de o minunată vacanţă din banii pe care îi vom
economisi”. Pare logic şi raţional, dar în realitate e fals, pentru că orice
fumător care se respectă va prefera să fumeze 52 de săptămâni pe an şi să se
lipsească de vacanţă. În orice caz, există o umbră de îndoială în mintea
fumătorului: pe lângă faptul că va trebui să se abţină 50 de săptămâni, se va
bucura oare de vacanţă dacă nu fumează? Rezultatul e doar o amplificare a
sacrificiului pe care fumătorul simte că-l face, astfel că în mintea sa ţigara
devine încă mai preţioasă. E preferabil să te concentrezi asupra celuilalt
aspect: „Ce obţin din asta? De ce trebuie să fumez?”
Alt exemplu: „O să-mi pot permite o maşină mai scumpă”. Adevărat, iar
stimulentul te face eventual să te abţii până când îţi cumperi acea maşină, însă
de îndată ce noutatea s-a dus, te vei simţi lipsit de ceva preţios şi, mai devreme
sau mai târziu, vei cădea din nou în capcană.
Un alt exemplu tipic este pactul făcut cu colegii de serviciu sau cu
familia. Ce-i drept, un astfel de pact are avantajul de a elimina tentaţia în
anumite perioade ale zilei. Totuşi, în general eşuează din următoarele motive:
1. Stimulentul e fals. De ce ai vrea să te laşi de fumat doar pentru că alţii o
fac? Singurul rezultat e o presiune în plus, care amplifică senzaţia de
sacrificiu. Dacă mai mulţi fumători vor cu adevărat să se lase într-un
anumit moment, foarte bine. Totuşi, nu-i poţi obliga pe fumători să se
137
Allen Carr În sfârşit, nefumător
lase şi, cu toate că toţi fumătorii speră în secret să ajungă acolo, dacă nu
sunt încă pregătiţi să se lase, un pact nu face decât să producă o
presiune în plus, care le amplifică dorinţa de a fuma. Vor ajunge să
fumeze pe ascuns, ceea ce sporeşte şi mai mult sentimentul de
dependenţă.
2. Teoria „mărului stricat” sau a dependenţei reciproce. Când se lasă de
fumat prin „Metoda voinţei”, fumătorul trece printr-o perioadă de
penitenţă, în cursul căreia aşteaptă să-i treacă imboldul de a fuma. Dacă
cedează, are sentimentul eşecului. Cu „Metoda voinţei”, mai devreme
sau mai târziu, unul dintre membrii pactului va renunţa cu siguranţă.
Ceilalţi au acum scuza pe care o aşteptau. Nu este vina lor. Ei s-ar fi
abţinut în continuare. Numai că Fred i-a trădat. Adevărul este că
majoritatea deja trişau.
3. „Împărţirea meritelor” este contrariul teoriei „mărului stricat”. În acest
caz, ruşinea care urmează eşecului nu e atât de gravă dacă o împarţi cu
mai mulţi. Ai un sentiment de victorie extraordinar când te laşi de
fumat. Dacă te laşi pe cont propriu, laudele primite de la prieteni, rude
şi colegi sunt un imbold fantastic, care te ajută să depăşeşti primele
câteva zile fără ţigară. Când te laşi deodată cu alţii, meritele se împart şi
imboldul se micşorează în consecinţă.
Alt exemplu clasic de fals stimulent este mita (de pildă, părintele îi
oferă adolescentului nişte bani ca să se abţină) sau pariul („dacă nu reuşesc, îţi
dau 100 de lire”). A existat mai demult acest exemplu într-o emisiune TV. Un
poliţist care încearcă să se lase de fumat şi-a pus în pachetul de ţigări o
bancnotă de 20 de lire. Făcuse un pact cu el însuşi: putea să fumeze, dar mai
întâi trebuia să dea foc bancnotei. Asta l-a oprit câteva zile, dar până la urmă a
sacrificat bancnota.
Nu te mai autoamăgi. Dacă cele 40 000 de lire pe care le cheltuieşte în
medie un fumător într-o viaţă nu-l opresc să fumeze – sau riscul de 50% de a
138
Allen Carr În sfârşit, nefumător
face o boală cumplită, sau o viaţă întreagă de respiraţie urât mirositoare, de
tortură mentală şi fizică şi de sclavie, sau dispreţul faţă de propria persoană –
atunci câteva false stimulente nu vor schimba nici un pic lucrurile. Îţi vor da
numai impresia că faci un sacrificiu şi mai mare. Priveşte lucrurile din
perspectiva opusă.
Ce avantaj îmi aduce fumatul? Absolut nici unul.
De ce trebuie să fumez? Nu trebuie! Nu faci decât să te
autopedepseşti.
139
Allen Carr În sfârşit, nefumător
CAPITOLUL 32
METODA UŞOARĂ DE A TE LĂSA
DE FUMAT
Acest capitol conţine instrucţiuni privind Metoda uşoară de a te lăsa de
fumat. Dacă urmezi instrucţiunile, vei descoperi că lăsatul de fumat poate fi de
la relativ uşor până la plăcut! Însă aminteşte-ţi definiţia brunetei: „fata care n-a
citit instrucţiunile de pe flacon”…
Este ridicol de uşor să te laşi de fumat. Nu trebuie să faci decât două
lucruri:
1. Să decizi că n-ai să mai fumezi niciodată.
2. Să nu te întristezi, ci să te bucuri.
Probabil că te întrebi: „De ce a fost nevoie de o carte întreagă? De ce
n-ai spus asta de la început?”. Pentru că te-ai fi întristat la un moment dat şi,
ca urmare, mai devreme sau mai târziu, te-ai fi răzgândit. Pesemne că deja ai
făcut-o până acum, de mai multe ori.
Cum am mai spus, toată povestea asta cu fumatul e o subtilă şi sinistră
cursă. Principala dificultate când te laşi nu e adicţia chimică, ci spălarea
creierului, astfel că a fost nevoie mai întâi să demistificăm miturile şi iluziile.
Înţelege-ţi duşmanul. Cunoaşte-i tactica – şi-l vei învinge cu uşurinţă.
Mi-am petrecut mare parte din viaţă încercând să mă las de fumat şi
am avut săptămâni de depresie neagră. Când în sfârşit m-am lăsat, am trecut
de la o sută de ţigări pe zi la zero fără nici un moment de disconfort. A fost
plăcut până şi în perioada de abstinenţă şi n-am mai avut de atunci nici cea
mai mică dorinţă să fumez. Este cel mai frumos lucru care s-a petrecut în viaţa
mea.
140
Allen Carr În sfârşit, nefumător
N-am înţeles de ce a fost atât de uşor şi mi-a luat multă vreme până să
găsesc explicaţia. Explicaţia era simplă: am avut certitudinea că n-o să mai
fumez niciodată. În cazul tentativelor anterioare, indiferent cât eram de
hotărât, de fapt doar încercam să mă las de fumat, sperând că, dacă
supravieţuiesc îndeajuns de mult fără ţigară, dorinţa va dispărea. Însă fireşte că
nu dispărea, de vreme ce aşteptam să dispară şi cu cât deveneam mai deprimat,
cu atât voiam mai tare o ţigară – aşa că pofta nu mi-a pierit niciodată.
Tentativa finală a fost altfel. Ca toţi fumătorii din ziua de azi, m-am
gândit serios la problema fumatului. Până atunci, ori de câte ori dădeam greş,
mă consolam spunându-mi că data viitoare va fi mai uşor. Nu puteam
nicidecum să concep că va trebui să fumez tot restul vieţii. Acest simplu gând
mă umplea de oroare şi mă făcea să studiez chestiunea în profunzime.
În loc să-mi aprind subconştient ţigara, am început să analizez ce
sentimente mă încearcă în timp ce o fumez. S-a confirmat astfel ceea ce ştiam
deja. Ţigările nu-mi produceau plăcere, eram conştient că sunt mizerabile şi
dezgustătoare.
Am început să-i observ pe nefumători. Până atunci mi se păruseră
nişte persoane insignifiante, nesociabile, plictisitoare. Când i-am privit mai
atent, am descoperit că sunt în primul rând mai puternici şi mai relaxaţi.
Păreau să se descurce cu stresul şi presiunile vieţii şi să se bucure de situaţiile
conviviale mai mult decât fumătorii. Aveau cu siguranţă mai multă vioiciune
şi însufleţire decât fumătorii.
Am început să discut cu foşti fumători. Până în acel moment, îi
socotisem persoane constrânse să renunţe la fumat din motive de sănătate şi de
bani – şi care pofteau în secret la o ţigară. Câţiva mi-au spus: „Suferi din când
în când, dar atât de puţin şi de rar, încât nu merită să-ţi faci probleme”.
Majoritatea însă au exclamat: „Să-mi lipsească ţigara? Glumeşti! În viaţa mea
nu m-am simţit mai bine!”
141
Allen Carr În sfârşit, nefumător
Discuţiile cu foştii fumători mi-au spulberat alt mit. Crezusem că mă
caracterizează pe mine o anume slăbiciune, însă mi-am dat seama brusc că toţi
fumătorii trec prin acest coşmar lăuntric. Mi-am spus cam aşa: „Milioane de
oameni se lasă acum de fumat şi duc o viaţă fericită. N-aveam nevoie să fumez
înainte să mă apuc şi-mi amintesc că m-am chinuit serios până să mă
obişnuiesc cu ţigara asta mizerabilă. Prin urmare, de ce să fumez?”. În orice
caz, nu-mi plăcea s-o fac. Mi-era silă de tot ritualul ăla scârbos şi nu voiam sămi
petrec restul vieţii fiind robul acelor ţigări dezgustătoare.
După care mi-am spus: Allen, fie că-ţi place sau nu, ai fumat ultima
ţigară.
Am ştiut în acel moment că n-am să mai fumez niciodată. Nu mă
aşteptam să-mi fie uşor – dimpotrivă! Eram convins că urma să mă cufund
într-o lungă depresie şi că toată viaţa voi îndura, când şi când, chinul privării
de nicotină. Însă a fost o adevărată binecuvântare, de la bun început.
Mi-a luat ceva timp până să pricep de ce a fost aşa uşor şi de ce n-am
suferit de data asta chinurile abstinenţei. Motivul este că aceste chinuri nu
există în mod obiectiv. Doar dubiile şi incertitudinea le provoacă. Adevărul cel
frumos este că E UŞOR SĂ TE LAŞI DE FUMAT. Numai nehotărârea şi
părerea de rău fac lucrurile dificile. Chiar şi în timp ce sunt dependenţi de
nicotină, în anumite momente ale vieţii fumătorii pot să uite de ea relativ
multă vreme. Numai când vrei o ţigară şi n-o poţi avea suferi.
Prin urmare, secretul uşurinţei de a te lăsa de fumat este să hotărăşti că
te laşi în mod cert şi definitiv. Nu să speri, ci să ştii că ai scăpat odată ce ai
hotărât s-o faci. Niciodată să nu pui acest lucru sub semnul întrebării.
Dimpotrivă – să te bucuri întotdeauna că ai făcut-o.
Dacă poţi avea certitudinea de la bun început, îţi va fi uşor. Dar cum
să ai certitudinea de la bun început de vreme ce nu ştii dacă va fi uşor? Iată de
ce e necesar restul cărţii. Există anumite chestiuni esenţiale pe care trebuie să
le clarifici înainte de a te lăsa de fumat.
142
Allen Carr În sfârşit, nefumător
1. Conştientizează că eşti în stare să te laşi. Nu eşti diferit de ceilalţi
oameni şi singura persoană care te poate determina să fumezi
următoarea ţigară eşti tu.
2. Nu renunţi la absolut nimic. Dimpotrivă, ai enorm de câştigat. Nu
numai că vei fi mai sănătos şi mai bogat, dar te vei bucura mai mult de
momentele plăcute şi vei fi mai puţin nefericit în momentele neplăcute.
3. Să-ţi fie limpede: nu există „doar o ţigară”. Fumatul este adicţia la drog
şi reacţie în lanţ. A plânge după acea ţigară unică nu înseamnă decât să
te autopedepseşti la nesfârşit.
4. Consideră toată povestea cu fumatul nu ca o deprindere socială care ţiar
putea fi nocivă, ci ca o adicţie la drog. Înfruntă realitatea, fie că-ţi
place sau nu: ai luat şi tu boala. Nu va dispărea dacă îţi bagi capul în
nisip. Nu uita: ca toate bolile invalidante, nu numai că durează toată
viaţa, dar se agravează în timp. Cel mai uşor este să te vindeci acum.
5. Separă boala (adicţia chimică) de atitudinea mentală de fumător sau
nefumător. Dacă li s-ar da posibilitatea să se reîntoarcă în vremurile
când au devenit dependenţi, toţi fumătorii ar decide să nu se apuce de
fumat. Ai şansa acestei decizii azi! Nu te gândi că „renunţi” la fumat. O
dată ce ai luat decizia că ai fumat ultima ţigară, ai devenit deja
nefumător! Fumătorul este unul dintre acei bieţi nefericiţi obligaţi să-şi
ducă viaţa distrugându-se singuri cu ţigara. Nefumătorul e cel care nu
face asta. Dacă ai luat decizia aceea definitivă, ai şi realizat ce ţi-ai
propus. Bucură-te! Nu fi posomorât, aşteptând ca dependenţa să treacă.
Ieşi în lume şi bucură-te neîntârziat de viaţă. Viaţa e minunată chiar şi
când eşti dependent de nicotină; când nu eşti, fiecare zi a vieţii devine şi
mai frumoasă.
Secretul uşurinţei de a te lăsa de fumat este să ai certitudinea că vei
reuşi să te abţii complet de la ţigară în perioada privării de nicotină (maximum
143
Allen Carr În sfârşit, nefumător
trei săptămâni). Dacă ai atitudinea mentală corectă, ţi se va părea ridicol de
uşor.
În acest moment, dacă ai fost receptiv, aşa cum te-am rugat la început,
ai decis deja că ai să te laşi de fumat. Ar trebui să ai acum o senzaţie de
nerăbdare, ca un căţel care trage de lesă – abia aştepţi să-ţi scoţi otrava din
organism!
Dacă, din contră, eşti apatic şi vezi totul în negru, asta se întâmplă
dintr-unul din următoarele motive:
1. Ceva în mintea ta nu s-a copt. Reciteşte cele cinci puncte de mai
sus şi întreabă-te în ce măsură le crezi adevărate. Dacă te
îndoieşti de vreunul, reciteşte respectivele secţiuni din carte.
2. Ţi-e teamă de eşecul în sine. Linişteşte-te. Citeşte mai departe.
Vei reuşi. Toată povestea asta cu fumatul este o păcăleală la
scară gigantică. Chiar şi oamenii inteligenţi pot fi păcăliţi, dar
numai proştii continuă să se amăgească o dată ce au descoperit
păcăleala.
3. Eşti de acord cu tot, dar asta nu te face mai puţin nefericit.
Termină odată! Deschide ochii. Se întâmplă ceva minunat. Eşti
gata-gata să scapi din puşcărie.
Este esenţial să porneşti la drum cu atitudinea mentală corectă:
Doamne, cât mă bucur că sunt nefumător!
Tot ce avem acum de făcut este să-ţi menţinem această atitudine
mentală în timpul perioadei de abstinenţă, iar următoarele capitole exact asta
fac. După perioada de abstinenţă nu va mai trebui să gândeşti astfel. O vei face
automat şi singurul mister din viaţa ta va fi: „Era aşa de evident, cum de nu
mi-am dat seama mai de mult?”. Totuşi, iată două avertismente importante:
1. Amână-ţi intenţia de a stinge ultima ţigară până când termini această
carte.
144
Allen Carr În sfârşit, nefumător
2. Am indicat de câteva ori o perioadă de abstinenţă de până la trei
săptămâni. Asta poate duce la confuzii. Mai întâi, e posibil să crezi, la
nivel subconştient, că vei suferi timp de trei săptămâni. Nu vei suferi.
Apoi fereşte-te de gânduri de genul: „Să fac cumva să mă abţin trei
săptămâni şi pe urmă o să fiu liber”. În realitate, nu se va întâmpla
nimic peste trei săptămâni. Nu te vei „simţi” brusc nefumător. Dacă te
simţi deprimat că te-ai lăsat de ţigară în timpul celor trei săptămâni,
foarte probabil vei fi deprimat şi după cele trei săptămâni. Ceea ce
vreau să spun este că dacă poţi începe chiar acum, spunându-ţi: „N-o să
mai fumez niciodată. Nu e minunat?”, peste trei săptămâni, orice
tentaţie va dispărea. Pe când, dacă îţi spui: „Dă Doamne să rezist trei
săptămâni fără ţigară”, peste cele trei săptămâni vei fi ahtiat după acea
ţigară.
145
Allen Carr În sfârşit, nefumător
CAPITOLUL 33
PERIOADA DE ABSTINENŢĂ
Timp de până la trei săptămâni de la ultima ţigară s-ar putea să suferi
chinurile abstinenţei. În componenţa lor intră doi factori destul de diferiţi.
1. Efectul adicţiei de nicotină – acea senzaţie de gol, de nesiguranţă,
similară senzaţiei de foame, în care fumătorii recunosc pofta de ţigară
sau nevoia de a face ceva cu mâinile.
2. Efectul declanşator al anumitor evenimente, cum ar fi o conversaţie
telefonică.
Tocmai neputinţa de a înţelege aceşti doi factori distincţi şi de a-i
deosebi duce la dificultatea de a te lăsa de fumat prin „Metoda voinţei”, şi din
acelaşi motiv mulţi fumători care reuşesc să se lase cad din nou în capcană.
Deşi chinul lipsei de nicotină nu provoacă vreo durere fizică, nu-l
subestima. Vorbim de «dureri de foame» dacă nu mâncăm o zi întreagă, e
posibil să ne „chiorăie maţele”, însă dureri fizice, dacă suntem sănătoşi, nu
avem. Chiar şi aşa, foamea e o nevoie puternică şi probabil că vom deveni
foarte nervoşi dacă suntem privaţi de mâncare. La fel se întâmplă când
organismul nostru doreşte cu disperare nicotină. Cu diferenţa că organismul
are nevoie de hrană, nu de otravă, şi că suferinţa privării de nicotină se
depăşeşte uşor şi dispare foarte repede.
Dacă fumătorii se pot abţine câteva zile cu „Metoda voinţei”, foamea de
nicotină dispare curând. Dificultatea vine de la al doilea factor. Fumătorul şi-a
făcut obiceiul să-şi aline chinul lipsei de nicotină în anumite momente sau
146
Allen Carr În sfârşit, nefumător
ocazii, ceea ce a dus la asociaţii de idei (cum ar fi: „Nu-mi place cafeaua fără
ţigări”). Vom înţelege mai uşor acest efect cu ajutorul unui exemplu.
Ai de câţiva ani o maşină cu maneta de semnalizare poziţionată în
stânga volanului. La următoarea ta maşină, aceeaşi manetă se află în dreapta.
Ştii că este în dreapta, şi totuşi, timp de câteva săptămâni, ori de câte ori vrei
să semnalizezi dai drumul la ştergătoarele de parbriz.
Când te laşi de fumat, se întâmplă ceva similar. În primele zile ale
perioadei de abstinenţă, în anumite momente, mecanismul declanşator va
funcţiona. Te vei gândi: „Vreau o ţigară”. Este esenţial să contracarezi spălarea
creierului de la primele semne – şi atunci aceste declanşări automate vor
dispărea. Când foloseşte „Metoda voinţei”, deoarece crede că face un
sacrificiu, e deprimat şi aşteaptă ca nevoia stringentă de a fuma să dispară,
fumătorul nu înlătură nicidecum aceste mecanisme declanşatoare, ba chiar le
amplifică.
Un declanşator bine-cunoscut este masa, mai ales o masă la restaurant,
în compania prietenilor. Fostul fumător este de la bun început nefericit de
vreme ce e privat de ţigară. Prietenii săi îşi aprind ţigările, iar el se simte şi
mai nefericit. Masa nu-i mai face nici o plăcere, nici întâlnirea cu prietenii.
Pentru că asociază ţigara cu masa şi cu convivialitatea, el suferă acum o triplă
lovitură, iar spălarea creierului se amplifică. Dacă e hotărât şi poate rezista
suficient de multă vreme, îşi acceptă până la urmă soarta şi rămâne nefumător.
Totuşi, ceva din spălarea creierului rămâne şi cred că unul dintre lucrurile cele
mai triste legate de fumat este cazul fumătorului care s-a lăsat din motive de
sănătate sau de bani, dar care şi după câţiva ani încă mai tânjeşte după o ţigară,
în anumite ocazii. Se agaţă de o iluzie aflată doar în mintea lui şi se torturează
singur în mod inutil.
Chiar şi cu metoda mea, reacţia la factorii declanşatori e una dintre cele
mai frecvente cauze de eşec. Fostul fumător tinde să privească ţigara ca pe un
147
Allen Carr În sfârşit, nefumător
soi de placebo sau de pastilă de zahăr. Îşi spune: „Ştiu că ţigara nu-mi aduce
nimic bun, dar, dacă o să cred că-mi aduce, în anumite ocazii mă va ajuta”.
O pastilă de zahăr, deşi nu ajută fizic deloc, poate fi un instrument
psihologic puternic în alinarea unor simptome autentice – deci e benefică.
Ţigara nu e totuşi o pastilă de zahăr. Ea produce chiar simptomele pe care le
alină, iar după o vreme nici măcar nu mai alină complet acele simptome.
«Pastila» provoacă boala şi, independent de asta, se întâmplă să fie ucigaşul
numărul unu din societatea noastră.
S-ar putea să înţelegi mai uşor efectele când ele îi privesc pe nefumători
sau pe un fumător care s-a lăsat de câţiva ani. Să luăm cazul unei femei căreia
i-a murit soţul. Se întâmplă frecvent ca, în asemenea cazuri, un fumător să
spună, cu cele mai bune intenţii: „Ia o ţigară, o să te mai liniştească”.
Dacă e acceptată, ţigara nu va avea efect calmant, pentru că femeia nu e
dependentă de nicotină şi n-are acea suferinţă de alinat. În cel mai bun caz, va
fi un stimulent psihologic de moment. De îndată ce a stins ţigara, femeia
constată că tragedia n-a dispărut. Ba chiar s-a amplificat, pentru că ea suferă
acum chinul abstinenţei şi poate decide fie să-l suporte, fie să-l aline fumând o
altă ţigară şi declanşând mizerabila reacţie în lanţ. Tot ce-a făcut ţigara a fost
să ofere o stimulare psihologică de moment. Acelaşi efect s-ar fi obţinut cu o
frază de consolare sau un pahar de băutură. Mulţi nefumători şi foşti fumători
au (re)devenit dependenţi de ţigară în urma unor astfel de întâmplări.
Este esenţial să contracarezi spălarea creierului de la bun început. Să-ţi
fie cât se poate de clar: n-ai nevoie de ţigară şi doar te torturezi continuând s-o
priveşti ca pe un soi de cârjă sau de stimulent. Nu trebuie să fii nefericit.
Ţigările nu îmbunătăţesc deloc mesele sau socializarea, le distrug. Şi
aminteşte-ţi că fumătorii nu fumează după masă pentru că le place ţigara.
Fumează pentru că n-au de ales. Sunt dependenţi de drog. Nu se pot bucura de
o masă ori de viaţă fără doza de drog.
148
Allen Carr În sfârşit, nefumător
Renunţă la ideea că obiceiul de a fuma este plăcut în sine. Mulţi
fumători îşi spun: „Ce bine ar fi să existe o ţigară ‘curată’...”. Dar există
asemenea ţigări. Orice fumător care încearcă ţigările medicinale descoperă
curând că sunt o pierdere de vreme. Să-ţi fie limpede, singurul motiv pentru
care ai fumat este nicotina. Dacă scapi de dorinţa de nicotină, vei avea la fel de
multă nevoie să-ţi pui o ţigară în gură ca una în ureche!
Fie că suferinţa este produsă de simptomele de abstinenţă (senzaţia de
gol) sau de mecanismul declanşator, accept-o. Durere fizică nu există, iar cu
atitudinea mentală adecvată, ţigările nu devin o problemă. Linişteşte-te în
privinţa abstinenţei. Nu senzaţia în sine e neplăcută. Combinaţia dorinţei de
ţigară cu sentimentul interdicţiei este problema.
În loc să fii nefericit, spune-ţi: „Ştiu despre ce e vorba: e chinul
dependenţei de nicotină. E boala de care suferă fumătorii toată viaţa şi care-i
face să fumeze în continuare. Nefumătorii nu suferă asemenea chinuri. E unul
dintre multele efecte reale ale acestui drog. Doamne, ce bine că-mi curăţ
corpul de rău!”
Cu alte cuvinte, în următoarele trei săptămâni, organismul îţi va fi uşor
traumatizat, însă în aceste săptămâni şi în tot restul vieţii tale se va întâmpla
ceva minunat. Vei scăpa de o boală cumplită. Iar acest avantaj va compensa
din plin mica traumă – şi de fapt te vei bucura de acele chinuri. Vor deveni
momente plăcute.
Gândeşte-te la povestea asta cu fumatul ca la un joc incitant. Gândeştete
la monstrul nicotinic ca la un soi de tenie pe care-o ai în burtă. Trebuie să
înfometezi tenia vreme de trei săptămâni şi ea va încerca să te păcălească să
aprinzi o ţigară ca să rămână în viaţă.
Din când în când, va încerca să te deprime. Din când în când, te va
surprinde cu garda jos. Cineva s-ar putea să-ţi ofere o ţigară, iar tu e posibil să
uiţi că te-ai lăsat. Ai o vagă senzaţie de lipsă când îţi reaminteşti. Fii pregătit
pentru aceste capcane. Oricare ar fi ispita, bagă-ţi în cap că ea există doar din
149
Allen Carr În sfârşit, nefumător
cauza monstrului dinăuntrul tău, şi ori de câte ori ai rezistat ispitei, i-ai dat
încă o lovitură mortală.
Indiferent ce faci, nu încerca să uiţi de fumat. E unul dintre lucrurile
care-i deprimă timp de ceasuri întregi pe fumătorii adepţi ai Metodei voinţei.
Ei îşi petrec zilele sperând că până la urmă vor uita, pur şi simplu, de fumat.
Este ca atunci când nu poţi să adormi. Cu cât te îngrijorezi mai tare că
nu adormi, cu atât ţi-e mai greu s-o faci.
Şi, oricum, nu vei putea să uiţi de fumat. În primele zile, „micul
monstru” va avea grijă să-ţi reamintească. Apoi, atâta vreme cât există
fumători în jur şi campanii extinse de promovare a fumatului, îţi vei reaminti
în permanenţă.
Dar n-ai nevoie să uiţi. Nu se întâmplă nimic rău. Se întâmplă ceva
minunat. Chiar dacă te gândeşti la fumat de o mie de ori pe zi, savurează
fiecare clipă. Reaminteşte-ţi cât e de bine să fii din nou liber. Reaminteşte-ţi
bucuria de a nu te mai sufoca singur.
Aşa cum spuneam, vei descoperi cum chinurile abstinenţei devin clipe
de plăcere şi vei fi uimit ce repede vei uita atunci de fumat.
Indiferent ce faci – nu te îndoi de hotărârea pe care ai luat-o. Când
începi să te îndoieşti, începi să ai gânduri negre şi situaţia se înrăutăţeşte.
Dimpotrivă, foloseşte momentul ca să te energizezi. Dacă te încearcă depresia,
adu-ţi aminte că tocmai ţigările te făceau depresiv. Dacă un prieten îţi oferă o
ţigară, spune cu mândrie: „Să ştii că nu mai am nevoie de ele”. Va fi jignit,
dar, văzând că asta nu te tulbură, va fi pe jumătate convins să se lase şi el.
Aminteşte-ţi că ai avut motive foarte serioase să te eliberezi de fumat.
Aminteşte-ţi cât te va costa acea unică ţigară şi întreabă-te dacă doreşti
realmente să trăieşti sub ameninţarea bolilor acelora cumplite. Şi, cel mai
important, aminteşte-ţi că senzaţia e temporară şi că te apropii cu fiecare clipă,
de scopul tău.
150
Allen Carr În sfârşit, nefumător
Unii fumători se tem că vor trebui să-şi petreacă toată viaţa
„dezactivându-şi” impulsurile automate. Cu alte cuvinte, cred că vor trebui să
se autoamăgească până la sfârşitul zilelor că n-au nevoie de ţigară, recurgând
la tehnici psihologice. Nu e adevărat. Aminteşte-ţi că optimistul vede paharul
pe jumătate plin, iar pesimistul – pe jumătate gol. În cazul fumatului, paharul e
gol, iar fumătorul îl vede plin din cauza spălării creierului. Odată ce începi săţi
spui că n-ai nevoie să fumezi, în scurtă vreme nici nu mai trebuie să-ţi spui,
căci... într-adevăr, n-ai nevoie să fumezi.
E ultimul lucru pe care ai nevoie să-l faci, vezi totuşi să nu fie şi ultimul
lucru pe care-l faci.
151
Allen Carr În sfârşit, nefumător
CAPITOLUL 34
NUMAI UN FUM!
Mulţi dintre fumătorii care încearcă să se lase prin „Metoda voinţei” fac
această prostie. Reuşesc să nu fumeze trei sau patru zile, după care aprind acea
unică ţigară şi apoi trag doar un fum, două, ca să se calmeze. Nu-şi dau seama
ce efect distrugător are gestul acesta asupra moralului lor.
În cazul celor mai mulţi fumători, primul fum n-are gust bun, ceea ce
reprezintă un stimulent. Îşi spun: „Ce bine! Nu mi-a plăcut. Înseamnă că-mi
dispare impulsul de a fuma!”. De fapt, înseamnă exact contrariul. Un lucru
trebuie să-ţi fie clar – ţigările n-au fost niciodată ceva plăcut. Nu de plăcere
fumai. Dacă fumătorii ar fuma de plăcere, n-ar fuma mai mult de o ţigară.
Fumai dintr-un singur motiv: ca să hrăneşti micul monstru. Ia gândeştete:
l-ai ţinut nemâncat patru zile. Ce preţioase trebuie să fi fost pentru el ţigara
aceea sau doar fumul pe care l-ai tras! Nu-ţi dai seama de asta, dar vestea
dozei primite de corpul tău va fi comunicată subconştientului şi toată
pregătirea minuţioasă îţi va fi subminată. Dintr-un colţişor al minţii, se va auzi
un glăscior: „Deşi pare ilogic, ţigările sunt preţioase. Mai vreau una”.
Acel mic fum are două efecte nocive:
1. Menţine în viaţă micul monstru din corpul tău.
2. Mai grav, menţine în viaţă monstrul din mintea ta. După ultimul fum îţi
va fi mai uşor să-l tragi pe următorul.
Adu-ţi aminte: oamenii se apucă de fumat din cauza unei singure
ţigări.
152
Allen Carr În sfârşit, nefumător
CAPITOLUL 35
OARE MIE O SĂ-MI FIE MAI
GREU?
Combinaţiile de factori care decid cât de uşor îi este fiecărui fumător în
parte să se lase sunt infinite. În primul rând, fiecare dintre noi are propriul său
caracter, tip de slujbă, program, propriile circumstanţe personale ş.a.m.d.
Unele profesii fac ca procesul să fie mai dificil, dar, odată ce spălarea
creierului e înlăturată, dificultăţile ar trebui să dispară. Câteva exemple vor
clarifica acest aspect.
Lucrurile tind să fie în mod special dificile pentru cei din branşa
medicală. Ne imaginăm că ar trebui să fie mai uşor pentru doctori, dat fiind că
ei sunt mai conştienţi de efectele fumatului asupra sănătăţii şi le văd zilnic, cu
proprii ochi. Dacă motivele sunt însă mai puternice, nu înseamnă şi că e mai
uşor s-o faci. Iată de ce:
1. Faptul că eşti conştient de riscurile pentru sănătate generează frica – una
dintre stările propice alinării simptomelor de abstinenţă.
2. Munca unui doctor este foarte stresantă şi el, de regulă, nu e capabil săşi
calmeze stresul suplimentar, produs de abstinenţă, în timp ce
lucrează.
3. Medicul are un stres în plus – al culpabilităţii. Simte că ar trebui să fie
un exemplu pentru ceilalţi. E o tensiune ce se adaugă celorlalte şi creşte
senzaţia de lipsă.
153
Allen Carr În sfârşit, nefumător
În timpul pauzelor dobândite cu greu, când stresul normal e momentan
calmat, ţigara care înlătură în cele din urmă simptomele de abstinenţă devine
foarte preţioasă. E vorba de o formă de fumat ocazional şi se referă la toate
situaţiile în care fumătorul e obligat să se abţină perioade îndelungate. Dacă
foloseşte „Metoda voinţei”, fumătorul e nefericit fiindcă se simte privat de
ceva. Nu-i mai place pauza sau ceaşca de ceai/cafea aferentă. În consecinţă,
sentimentul său de pierdere se amplifică. Totuşi, dacă mai întâi poţi înlătura
spălarea creierului şi nu mai plângi după ţigară, îţi vor plăcea pauza şi ceaşca
de cafea, deşi organismului continuă să-i fie foame de nicotină.
O altă situaţie dificilă e plictiseala, mai ales când se combină cu
perioade de stres. Exemplele tipice sunt şoferii profesionişti şi casnicele cu
copii mici. Munca lor e stresantă şi totuşi, în mare parte, monotonă. Când
încearcă să se lase de fumat prin „Metoda voinţei”, casnica are timp berechet
să-şi facă gânduri negre despre ce a „pierdut”, ceea ce-i amplifică depresia.
Din nou, această situaţie poate fi depăşită cu o atitudine mentală
corectă. Nu-ţi face probleme că îţi vei aduce încontinuu aminte că te-ai lăsat
de fumat. Foloseşte aceste clipe pentru a te bucura că te eliberezi de monstrul
nociv. Dacă ai o atitudine pozitivă, suferinţa abstinenţei se poate transforma în
plăcere.
Nu uita, oricărui fumător, indiferent de vârstă, sex, inteligenţă sau
profesie, îi va fi uşor şi plăcut să se lase – cu condiţia să urmeze toate
instrucţiunile.
154
Allen Carr În sfârşit, nefumător
CAPITOLUL 36
PRICIPALELE MOTIVE DE EŞEC
Există două motive principale de eşec. Primul e influenţa celorlalţi
fumători. Într-un moment de slăbiciune sau într-o ocazie convivială, se poate
să-ţi aprinzi o ţigară. Am tratat deja pe larg acest subiect. În momentul cu
pricina, aminteşte-ţi că nu există o singură ţigară. Bucură-te că ai întrerupt
lanţul dependenţei. Aminteşte-ţi că fumătorul te invidiază şi fie-ţi milă de el.
Crede-mă, are nevoie de mila ta!
Al doilea motiv de eşec este o zi proastă. Să-ţi fie limpede de la bun
început că, atât fumătorii, cât şi nefumătorii, au zile bune şi zile proaste.
Substanţa vieţii e relativitatea şi nu poţi urca pe culmi fără să fi coborât mai
întâi în văi.
Problema, în cazul Metodei voinţei, este că fumătorul, când are o zi
proastă, începe să plângă după o ţigară, astfel că ziua cu pricina devine şi mai
proastă. Nefumătorul e mai bine armat – nu numai fizic, ci şi mental – să
întâmpine stresul şi presiunile vieţii.
Dacă ai în perioada de abstinenţă o zi proastă, înfrunt-o şi gata!
Aminteşte-ţi că aveai zile proaste şi când fumai (altminteri n-ai fi hotărât să te
laşi). În loc să te dai de ceasul morţii, spune-ţi ceva de genul: „Bun, nu-mi
merge prea grozav azi, dar fumatul n-o să mă vindece. Mâine o să fie mai bine
şi măcar am acum un bonus extraordinar: m-am dezobişnuit de porcăria aia de
ţigară”.
Ca fumător, eşti constrâns să-ţi baricadezi mintea în faţa relelor
fumatului. Fumătorii n-au niciodată tuse tabagică, sunt doar în permanenţă
155
Allen Carr În sfârşit, nefumător
răciţi. Când ţi se strică maşina în plin câmp, aprinzi o ţigară – dar eşti cu
adevărat vesel şi fericit? Nu eşti, bineînţeles. Când te laşi de fumat, ai tendinţa
să pui tot ce nu merge bine în viaţa ta pe seama lipsei ţigării. Dacă ţi se strică
acum maşina, te gândeşti: „În momente din astea, aprindeam una”. Adevărat,
dar uiţi că ţigara aceea nu rezolva problema. Pur şi simplu te autopedepseşti,
plângând după o cârjă iluzorie. Creezi o situaţie imposibilă. Eşti nefericit
pentru că nu-ţi aprinzi o ţigară, însă, dacă ai face-o, ai fi şi mai nefericit. Ştii
că ai luat decizia corectă lăsându-te de fumat, aşa că nu te mai pedepsi,
punând-o la îndoială.
Adu-ţi aminte: o abordare psihologică pozitivă este esenţială –
întotdeauna.
156
Allen Carr În sfârşit, nefumător
CAPITOLUL 37
ÎNLOCUITORII
Guma de mestecat, dulciurile, bomboanele mentolate, ţigările
medicinale şi pastilele intră, toate, în categoria înlocuitorilor. Nu folosi nici
unul. Îţi va fi mai greu, nu mai uşor. Dacă ai dorinţa să fumezi şi recurgi la un
înlocuitor, dorinţa se prelungeşte şi se intensifică. Ceea ce-ţi spui, de fapt, este:
„Simt nevoia să fumez, ori să umplu golul”. E ca şi cum ai ceda în faţa unui
şantajist sau a unui copil cuprins de o criză de nervi. Nu vei pune capăt
dorinţei şi vei prelungi tortura. În orice caz, înlocuitorii nu te vor calma. Tu ai
foame de nicotină, nu de mâncare. Nu vei reuşi decât să te gândeşti în
continuare la fumat. Ia aminte:
1. Nu există înlocuitor de nicotină.
2. N-ai nevoie de nicotină. Nu e mâncare, e otravă. Când apare chinul,
reaminteşte-ţi că fumătorii suferă de abstinenţă, nu nefumătorii. Priveşte
chinul acesta ca pe un efect nociv al drogului. Vezi în el moartea
monstrului.
3. Reaminteşte-ţi: ţigările produc, nu umplu golul. Cu cât îţi înveţi mai
repede creierul că n-ai nevoie să fumezi ori să faci ceva în loc, cu atât te
eliberezi mai repede.
Fereşte-te în mod special de orice produs care conţine nicotină, fie el
gumă, plasture, spray nazal sau ultima găselniţă, un inhalator semănând cu o
ţigară de plastic. Într-adevăr, un mic procentaj de fumători care folosesc
înlocuitori de nicotină reuşesc să se lase de fumat şi pun acest succes pe seama
157
Allen Carr În sfârşit, nefumător
înlocuitorilor. Numai că se lasă în ciuda, nu datorită lor. Din păcate, mulţi
doctori încă recomandă terapia de substituţie nicotinică (TSN).
Şi nu e de mirare, pentru că, dacă nu înţelegi până la capăt capcana
nicotinei, TSN pare foarte logică. Se bazează pe credinţa că ai de învins doi
duşmani puternici atunci când încerci să te laşi de fumat:
1. obişnuinţa – de care trebuie să te descotoroseşti;
2. cumplitul chin fizic al lipsei de nicotină – căruia trebuie să-i
supravieţuieşti.
Dacă trebuie să învingi doi duşmani puternici, e raţional să te lupţi cu ei
nu deodată, ci pe rând. Deci teoria TSN spune că întâi nu mai fumezi, dar faci
substituţie de nicotină. Apoi, când obiceiul de a fuma a dispărut, reduci treptat
cantitatea de nicotină.
Pare logic, dar se bazează pe fapte greşite. Fumatul nu e un obicei, ci
adicţie la nicotină, iar chinul fizic al abstinenţei e practic nul. Când te laşi de
fumat, încerci să ucizi cât mai iute posibil şi micul monstru din corp, şi marele
monstru din cap. TSN nu face decât să prelungească viaţa micului monstru,
care va prelungi la rândul său viaţa marelui monstru.
Adu-ţi aminte: cu METODA UŞOARĂ îţi este uşor să te laşi de fumat
imediat. Poţi ucide marele monstru (spălarea creierului) înainte să stingi
ultima ţigară. Micul monstru va muri curând şi el, şi chiar în timpul agoniei nu
va reprezenta o problemă mai mare decât era atunci când încă fumai.
Gândeşte-te cum e posibil să vindeci un dependent de drog
recomandându-i acelaşi drog? Un doctor britanic eminent şi foarte stimat a
declarat la televiziunea naţională că unii fumători sunt într-atât de dependenţi
de nicotină încât, dacă s-ar lăsa de fumat, ar trebui să facă toată viaţa
substituţie nicotinică! Cum se poate ca un medic să fie atât de confuz încât să
creadă că, corpul uman, nu este dependent doar de hrană, apă şi oxigen, ci şi
de o otravă puternică?
158
Allen Carr În sfârşit, nefumător
La clinicile Allen Carr vin adesea fumători care s-au lăsat de fumat, dar
sunt dependenţi de guma de mestecat cu nicotină. Alţii au adicţie la gumă şi în
acelaşi timp fumează. Nu te lăsa amăgit de faptul că guma are un gust oribil –
prima ţigară era la fel.
Toţi înlocuitorii au exact acelaşi efect ca guma de mestecat cu nicotină.
Mă refer la povestea aceea cu „nu pot fuma o ţigară, aşa că o să mestec gumă
obişnuită sau dulciuri sau bomboane de mentă ca să se umple golul”. Deşi
senzaţia de gol pe care o ai când doreşti o ţigară nu se deosebeşte de foamea
pentru mâncare, satisfacerea uneia n-o potoleşte pe cealaltă. Dacă există ceva
capabil să te facă să vrei o ţigară, acest ceva e să te îndopi cu gumă de
mestecat sau bomboane mentolate.
Dar cel mai nociv efect al înlocuitorilor este menţinerea adevăratei
probleme – spălarea creierului. Ai nevoie de un înlocuitor pentru gripă când sa
terminat cu ea? Fireşte că nu. Spunând „am nevoie de un înlocuitor pentru
fumat”, spui de fapt „fac un sacrificiu”. Depresia asociată Metodei voinţei este
consecinţa convingerii fumătorului că el jertfeşte ceva. Tot ce faci este să
înlocuieşti o problemă cu alta. Nu e defel plăcut să te îndopi cu dulciuri. Te vei
îngrăşa şi vei fi nefericit – iar în scurtă vreme vei reveni la ţigară.
Fumătorilor ocazionali le e greu să nu creadă că sunt privaţi de mica lor
recompensă: ţigara din pauza de masă a funcţionarilor sau muncitorilor cărora
nu li se permite fumatul în timpul lucrului, ţigara profesorilor din cancelarie,
între lecţii, fumurile inhalate rapid de doctori între doi pacienţi. Unii spun:
„Nu mi-aş mai lua pauza dacă n-aş fuma!”. Ceea ce dovedeşte că deseori
pauza se ia, nu pentru că fumătorul are nevoie de pauză sau că vrea, ci datorită
faptului că fumătorul vrea cu disperare să se zgândăre unde-l doare.
Aminteşte-ţi, ţigările alea n-au fost niciodată nişte adevărate recompense. Erau
echivalentul pantofilor strâmţi purtaţi pentru plăcerea de a-i scoate din
picioare. Ceea ce este o prostie, sunt de acord cu tine. E greu să-ţi dai seama
când eşti prins încă în capcană, dar asta fac fumătorii. După cum e greu să-ţi
159
Allen Carr În sfârşit, nefumător
dai seama că foarte curând n-o să mai ai nevoie de mica „recompensă” şi-ţi vei
privi prietenii aflaţi încă în capcană cu milă şi mirare pentru orbirea lor.
Totuşi, dacă te păcăleşti în continuare spunându-ţi că ţigara era o
veritabilă recompensă şi că ai nevoie de un înlocuitor, sunt şanse să te reapuci
de fumat. Dacă ai nevoie de o pauză veritabilă de relaxare – la fel ca
profesorii, doctorii şi mulţi alţii – în curând vei savura această pauză şi mai
mult, pentru că n-o să mai trebuiască să te sufoci singur.
Nu uita, n-ai nevoie de înlocuitori. Chinurile acelea sunt foamea de
otravă şi în curând vor dispărea. Fie ca sprijinul tău în următoarele zile să fie
următorul: plăcerea de a-ţi curăţa corpul de otravă şi a-ţi elibera mintea de
robie şi dependenţă.
Dacă îţi creşte pofta de mâncare, mănânci mai mult la mesele principale
şi pui pe tine câteva kilograme, nu te îngrijora. Când vei avea „momentul
revelaţiei”, despre care o să vorbesc mai târziu, vei căpăta încredere în tine şi
vei descoperi că poţi rezolva orice problemă rezolvabilă prin gândirea
pozitivă, inclusiv obiceiurile alimentare. Însă ceea ce nu trebuie să faci este să
ciuguleşti între mese. Altminteri, vei deveni gras, nefericit şi nu vei şti
niciodată când te-ai descotorosit de ţigară. Vei fi deplasat problema în loc să
scapi de ea.
160
Allen Carr În sfârşit, nefumător
CAPITOLUL 38
TREBUIE SĂ MĂ FERESC DE
SITUAŢII TENTANTE?
Până acum am fost ferm în privinţa sfaturilor pe care ţi le-am dat şi te
rog să consideri aceste sfaturi drept instrucţiuni, nu nişte simple sugestii. Am
fost ferm pentru că, în primul rând, există motive serioase, practice, să-ţi dau
asemenea sfaturi şi, în al doilea rând, aceste motive se bazează pe mii de studii
de caz.
În ce priveşte tentaţiile din perioada de abstinenţă, regret, dar nu mai pot
fi aşa ferm. Fiecare fumător va trebui să decidă singur. Pot totuşi să dau nişte
sugestii care-ţi vor fi, sper, de folos.
Repet, frica e cea care ne face să fumăm o viaţă întreagă, iar frica
aceasta are două faze distincte.
1. Cum voi supravieţui fără ţigară?
E vorba de senzaţia de panică de care sunt încercaţi fumătorii când,
seara târziu, văd că vor rămâne fără ţigări. Frica nu e produsă de chinurile
abstinenţei, e frica psihologică a adicţiei – ideea că nu poţi supravieţui fără
ţigări, ori, în acest moment, dorinţa de a fuma îşi atinge nivelul minim.
E frica de necunoscut, genul de frică pe care-l ai când înveţi să sari în
apă. Trambulina e la un metru deasupra apei, dar pare să fie la şase metri. Apa
are o adâncime de şase metri, dar pare să fie adâncă de un metru. Eşti convins
că o să-ţi faci capul ţăndări. A-ţi lua avânt este partea cea mai grea. Dacă ai
curajul să-ţi iei avânt, restul e uşor.
161
Allen Carr În sfârşit, nefumător
Iată de ce mulţi fumători, altminteri cu o voinţă puternică, fie n-au
încercat niciodată să se lase de fumat, fie n-au supravieţuit decât câteva
ceasuri fără ţigară. Adevărul este că există oameni care fumează cam 20 de
ţigări pe zi şi care, când se hotărăsc să se lase, fumează ultima ţigară mai
repede decât dacă nu s-ar lăsa. Decizia luată îi umple de panică, iar panica e
stresantă. E una dintre situaţiile în care creierul ordonă: „Aprinde o ţigară”,
dar nu poţi îndeplini ordinul. Simţi privaţiunea – alt stres. Ordinul se repetă: se
produce un scurtcircuit şi aprinzi ţigara.
Linişteşte-te. Panica e doar psihologică. E teama că eşti dependent. Dar
adevărul cel minunat este că nu eşti, chiar dacă ai încă adicţie la nicotină. Nu
te lăsa cuprins de panică. Ai încredere şi ia-ţi avânt.
2. A doua fază a fricii este mai de durată. E vorba de teama că anumite
situaţii, în viitor, nu vor mai fi plăcute fără ţigară sau că nu vei putea face faţă
unei traume fără să fumezi. Linişteşte-te. Dacă eşti în stare să-ţi iei avânt, vei
descoperi că se va întâmpla contrariul.
Chiar şi evitarea tentaţiei are două variante de bază.
1. „O să port ţigările la mine, deşi n-am să fumez. Voi fi mai liniştit
ştiind că le am la dispoziţie”.
Am constatat că rata de eşec a oamenilor care procedează aşa este mai
mare decât a celorlalţi. Cred că motivul principal e următorul: dacă treci
printr-un moment greu în perioada de abstinenţă, vei aprinde imediat o ţigară
aflată la îndemână. Dacă însă te înjoseşti ieşind să-ţi cumperi un pachet, foarte
probabil vei depăşi momentul tentaţiei şi, oricum, dorinţa se va stinge înainte
să ajungi la magazin.
Totuşi, cred că motivul fundamental pentru rata mai mare de eşec în
asemenea cazuri este acela că fumătorul nu e, de la bun început, complet
convins să se lase. Reaminteşte-ţi cele două condiţii esenţiale pentru a reuşi:
Certitudinea.
„Ce lucru minunat – să nu mai trebuiască să fumez!”
162
Allen Carr În sfârşit, nefumător
Indiferent care e cazul tău, de ce, Dumnezeule mare, să ai nevoie de
ţigări? Dacă simţi încă nevoia să ai ţigări asupra ta, te sfătuiesc să reciteşti mai
întâi cartea. Înseamnă că declinul nu s-a produs.
2. „Să mă feresc de situaţii stresante şi de socializare în perioada de
abstinenţă?”
Sfatul meu este da, încearcă să eviţi situaţiile stresante. N-are rost să te
supui unor tensiuni nemeritate.
În ce priveşte socializarea, dimpotrivă: nu o evita, ieşi din casă şi
distrează-te! N-ai nevoie de ţigări chiar dacă încă ai adicţie la nicotină. Mergi
la petreceri şi bucură-te că nu mai trebuie să fumezi. Va fi dovada adevărului
minunat că viaţa e mult mai frumoasă fără ţigară – şi gândeşte-te cât de
frumoasă va fi când micul monstru îţi va părăsi organismul, împreună cu toată
otrava.
163
Allen Carr În sfârşit, nefumător
CAPITOLUL 39
MOMENTUL REVELAŢIEI
Momentul revelaţiei vine de obicei cam la trei săptămâni după ce te-ai
lăsat de fumat. Cerul pare să devină mai luminos şi, când s-a terminat definitiv
cu spălarea creierului, în loc să-ţi spui că n-ai nevoie să fumezi, îţi dai seama
dintr-odată că ultima verigă a plesnit şi că te poţi bucura de tot restul vieţii fără
să mai ai nevoie vreodată de ţigară. De obicei, în acest punct începi să-i
priveşti pe ceilalţi fumători ca pe nişte indivizi demni de milă.
Fumătorii care au folosit „Metoda voinţei” nu trăiesc în general acest
moment pentru că, deşi se bucură că au devenit nefumători, îşi continuă viaţa
crezând că fac un sacrificiu.
Cu cât ai fumat mai mult, cu atât e mai minunat acest moment – şi
durează o viaţă întreagă.
Cred că am avut foarte mult noroc în viaţa aceasta, şi unele momente au
fost minunate, dar cel mai minunat a fost momentul revelaţiei. În cazul tuturor
celorlalte, deşi îmi aduc aminte că erau fericite, nu pot retrăi deplin senzaţia.
Însă bucuria de a nu mai trebui să fumez nu mă părăseşte niciodată. Dacă sunt
vreodată cu moralul la pământ şi am nevoie de un stimulent, pur şi simplu mă
gândesc ce bine e să nu mai fiu dependent de ţigara aceea nenorocită. Jumătate
din cei care mă contactează după ce s-au lăsat de fumat spun exact acelaşi
lucru. Doamne! Ce bucurie te aşteaptă!
În plus, după un feedback de 12 ani, atât în urma cărţii cât şi a
şedinţelor mele de consiliere, m-am convins că, în majoritatea cazurilor,
164
Allen Carr În sfârşit, nefumător
momentul revelaţiei vine, nu după trei săptămâni, cum spuneam mai sus, ci
după câteva zile.
În cazul meu a avut loc înainte să sting ultima ţigară. Iar în primele
mele şedinţe de consiliere, din perioada „între patru ochi”, încă mai înainte să
se termine şedinţa, fumătorul îmi spunea adesea ceva de genul: „Nu mai
trebuie să adaugi nimic, Allen. Totul mi-e atât de limpede, încât ştiu că n-o să
mai fumez niciodată”. În cazul şedinţelor de grup, am învăţat să discern
momentul revelaţiei fără ca vreun fumător să-mi spună ceva. Şi, judecând
după scrisorile pe care le primesc, acelaşi lucru se întâmplă frecvent la citirea
cărţii.
În principiu, dacă urmezi toate instrucţiunile şi înţelegi până la capăt
psihologia, ar trebui să ţi se întâmple şi ţie imediat.
Astăzi, le spun fumătorilor în şedinţele de consiliere că e nevoie de cam
cinci zile ca să treacă senzaţia fizică de abstinenţă şi de trei săptămâni ca să te
eliberezi complet. Într-un fel, îmi displace să dau asemenea indicaţii. Pot
apărea două probleme. Prima este că induc în mintea oamenilor sugestia că
vor avea de suferit o perioadă de cinci zile/trei săptămâni. A doua este că
fostul fumător ar putea să-şi spună: „Dacă pot supravieţui cinci zile sau trei
săptămâni, după aceea sper că mă voi simţi formidabil!”. Numai că s-ar putea
să aibă cinci zile sau trei săptămâni plăcute, urmate de una dintre acele zile
dezastruoase care-i fac praf atât pe nefumători, cât şi pe fumători şi care n-au
nicio legătură cu fumatul, ci cu alţi factori din viaţa noastră. Iată-l pe fostul
nostru fumător aşteptând momentul revelaţiei şi trăind, în schimb, un moment
de depresie... S-ar putea să-şi piardă încrederea.
Pe de altă parte, dacă nu dau nicio indicaţie, fostul fumător ar putea săşi
petreacă restul vieţii neaşteptând să i se întâmple nimic, deşi nu mai
fumează. Bănuiesc că acesta e cazul majorităţii fumătorilor care se lasă cu
„Metoda voinţei”.
165
Allen Carr În sfârşit, nefumător
Lumea mă întreabă adesea ce semnificaţie au cele cinci zile şi cele trei
săptămâni. Sunt pur şi simplu nişte intervale inventate de mine? Nu. Evident,
nu sunt definite riguros, însă reflectă informaţiile pe care le-am adunat de-a
lungul anilor. Cam la cinci zile după ce s-a lăsat, fostul fumător nu mai are,
drept principală preocupare mentală, fumatul. Majoritatea foştilor fumători
trăiesc atunci momentul revelaţiei. Ce se întâmplă de obicei? Te afli într-una
din acele situaţii stresante (sau ocazii de socializare) în care altădată nu te
puteai descurca (sau bucura) fără o ţigară. Şi dintr-odată realizezi nu numai că
te descurci sau te bucuri, dar că gândul de-a aprinde o ţigară nici măcar nu ţi-a
trecut prin cap. Din acest punct încolo, nu mai există obstacole. Ştii că eşti
liber.
Am observat, în timpul tentativelor mele precedente de a folosi
„Metoda voinţei” – şi datorită feedbackului din partea altor fumători –, că
eventualul eşec se produce cam la trei săptămâni după ce te-ai lăsat de fumat.
Ce se întâmplă? Cred că, în general, după trei săptămâni simţi că ai pierdut
dorinţa de ţigară. Trebuie să ţi-o demonstrezi, aşa că aprinzi una. Are un gust
straniu. Ţi-ai dovedit că ai scăpat. Dar în acelaşi timp ai introdus o nouă doză
de nicotină în corp, iar de trei săptămâni corpul tău era înfometat de nicotină.
De îndată ce stingi ţigara, nicotina începe să-ţi părăsească organismul. Şi o
voce mititică îţi spune: „N-ai scăpat. Mai vrei una”. Nu aprinzi imediat altă
ţigară, fiindcă nu vrei să devii din nou dependent. Laşi să treacă destul timp ca
să nu fii în pericol. Când eşti din nou tentat, poţi să-ţi spui: „N-am redevenit
dependent, deci nu fac nimic rău dacă mai fumez o ţigară”. Ai luat-o deja în
jos, pe panta alunecoasă.
Secretul este să nu aştepţi momentul revelaţiei, ci să-ţi dai seama că,
odată ce ai stins ultima ţigară, gata, s-a terminat. Ai făcut deja ce trebuia. Ai
tăiat aprovizionarea cu nicotină. Nici o forţă din lumea asta nu te poate
împiedica să fii liber dacă tu însuţi nu te întristezi sau nu aştepţi revelaţia. Du-
166
Allen Carr În sfârşit, nefumător
te şi bucură-te de viaţă. Procedează cum trebuie de la început. În felul acesta,
vei trăi momentul curând.
167
Allen Carr În sfârşit, nefumător
CAPITOLUL 40
ULTIMA ŢIGARĂ
Ai hotărât când – şi acum eşti pregătit să fumezi ultima ţigară. Dar,
înainte, verifică cele două puncte esenţiale:
1. Eşti sigur de succes?
2. Simţi că a venit sfârşitul lumii şi eşti cuprins de melancolie sau simţi
acea exaltare dinaintea realizării unui lucru minunat?
Dacă ai îndoieli, reciteşte mai întâi cartea. Dacă tot mai ai îndoieli, fă
rost de un exemplar din The Only Way to Stop Smoking Permanently (Singura
cale de a te lăsa de fumat pentru totdeauna), publicată de Penguin, sau
contactează cea mai apropiată clinică EASYWAY (v. Lista la sfârşitul cărţii).
Reaminteşte-ţi că nu tu ai hotărât să cazi în capcana fumatului. Însă
capcana e astfel concepută încât să te înrobească pe viaţă. Ca să scapi, trebuie
să iei o decizie pozitivă: ai să fumezi ultima ta ţigară.
Reaminteşte-ţi, ai citit până aici cartea doar pentru că vrei din toată
inima să scapi. Aşa că ia acea decizie pozitivă acum. Promite-ţi solemn ţie
însuţi că, din clipa când vei stinge acea ultimă ţigară, fie că îţi va fi uşor sau
greu, n-ai să mai fumezi niciodată alta.
Poate că te îngrijorează faptul că ai mai făcut această promisiune şi altă
dată sau că va trebui să treci prin suferinţe groaznice. Nu te teme, cel mai rău
lucru care ţi se poate întâmpla este să eşuezi, aşa că n-ai absolut nimic de
pierdut şi enorm de câştigat.
Dar nici să nu te gândeşti măcar la eşec! Adevărul cel minunat este că a
te lăsa de ţigară nu e doar ridicol de uşor, ci şi plăcut. De astă dată vei folosi
METODA UŞOARĂ! Tot ce ai de făcut este să urmezi cele cinci instrucţiuni
de mai jos:
168
Allen Carr În sfârşit, nefumător
1. Formulează promisiunea solemnă acum – şi fii sincer cu tine însuţi.
2. Fumează cu maximă atenţie ultima ţigară, inhalează adânc mizeria în
plămâni şi întreabă-te în ce constă plăcerea.
3. Când o stingi, n-o face cu sentimentul, „nu mai trebuie să fumez
niciodată altă ţigară”, sau „n-am voie să mai fumez alta”, ci spunându-ţi,
„Doamne! M-am eliberat! Nu mai sunt sclavul nicotinei! Nu mai trebuie să-mi
bag vreodată în gură porcăriile astea!”
4. Fii conştient că, vreme de câteva zile, în viscerele tale va exista un mic
sabotor. S-ar putea să cunoşti doar senzaţia de „vreau o ţigară”. M-am referit
de multe ori la „micul monstru” cu sensul de uşoară dorinţă fizică de nicotină.
Riguros vorbind, nu este aşa – şi e important să ştii de ce. Pentru că e nevoie
cam de trei săptămâni ca micul monstru să moară, foştii fumători îşi închipuie
că micul monstru va avea poftă de ţigări şi după ce ultima a fost stinsă, şi ca
urmare vor trebui să facă apel la voinţă pentru a rezista tentaţiei în decursul
celor trei săptămâni. Nu e adevărat. Corpul nu doreşte nicotină. Numai
creierul o doreşte. Dacă ai senzaţia aceea de „vreau o ţigară” în următoarele
câteva zile, creierul tău pur şi simplu va avea de ales. O variantă este să
interpreteze senzaţia drept ceea ce este – senzaţia de gol şi de nesiguranţă,
declanşată de prima ţigară şi perpetuată de toate celelalte – şi să te facă să-ţi
spui: „Bravo mie, sunt nefumător!”.
Cealaltă variantă este să te îmbie să tânjeşti după o ţigară şi să înduri asta
tot restul vieţii. Stai un pic şi gândeşte-te. N-ar fi o prostie monumentală? Să-ţi
spui, „Nu mai vreau să fumez niciodată” şi să-ţi petreci restul vieţii gândind,
„Mi-ar plăcea o ţigară...”? Este exact ce fac fumătorii care folosesc „Metoda
voinţei”. Nu-i de mirare că se simt nefericiţi. Îşi petrec viaţa tânjind cu
disperare la ceva ce au vrut cu disperare să nu mai aibă. Nu-i de mirare că atât
de puţini reuşesc şi că acei puţini nu se simt niciodată complet eliberaţi.
5. E greu să te laşi de fumat doar dacă te îndoieşti şi tărăgănezi. Aşa că nuţi
pune niciodată la îndoială decizia: ştii că e decizia corectă. Dacă începi să te
169
Allen Carr În sfârşit, nefumător
îndoieşti de ea, eşti înfrânt de la început. Vei fi nefericit când ai să tânjeşti
după o ţigară, dar n-ai s-o poţi avea. Vei fi încă şi mai nefericit dacă o vei
avea. De fapt, ce încerci să obţii când te laşi de ţigară? Să nu mai fumezi
niciodată? Nu! Mulţi foşti fumători asta fac, dar îşi petrec restul vieţii
simţindu-se privaţi de ceva. Care este adevărata deosebire între fumători şi
nefumători? Nefumătorii nu au nevoia sau dorinţa să fumeze, nu tânjesc după
ţigări şi nu fac apel la voinţă ca să nu fumeze. Iată ce încerci să obţii – şi eşti
întrutotul capabil s-o faci. Nu trebuie să aştepţi să-ţi treacă pofta de ţigară ori
să devii nefumător. Asta se întâmplă chiar în momentul când stingi acea ultimă
ţigară, căci ai tăiat aprovizionarea cu nicotină: AI DEVENIT DEJA UN
FERICIT NEFUMĂTOR!
Şi vei rămâne un fericit nefumător dacă:
1. Nu-ţi pui niciodată la îndoială decizia.
2. Nu aştepţi să devii nefumător. Dacă faci asta, vei aştepta doar să nu se
întâmple nimic, ceea ce va duce la un soi de fobie.
3. Nu încerci să nu te gândeşti la fumat şi nu aştepţi să vină „momentul
revelaţiei”. În ambele cazuri vei declanşa un soi de fobie.
4. Nu foloseşti substitute pentru fumat.
5. Îi vezi pe ceilalţi fumători aşa cum sunt în realitate şi ţi-e milă de ei în
loc să-i invidiezi.
6. Fie că ai zile bune sau zile rele, nu-ţi schimbi viaţa doar pentru că te-ai
lăsat de fumat. Altminteri vei face un sacrificiu veritabil – şi nu e cazul.
N-ai renunţat la viaţă. N-ai renunţat la nimic. Dimpotrivă, te-ai vindecat
de o boală cumplită şi ai scăpat dintr-o închisoare perfidă. Pe măsură ce
trece timpul şi sănătatea ta – fizică şi mentală – devine mai bună,
momentele de bună-dispoziţie vor fi mai intense, iar cele de proastădispoziţie
mai atenuate decât în vremea când erai fumător.
7. Ori de câte ori te gândeşti la ţigară – imediat după ce te-ai lăsat sau de-a
lungul întregii vieţi – îţi spui: BRAVO MIE! SUNT NEFUMĂTOR!
170
Allen Carr În sfârşit, nefumător
CAPITOLUL 41
UN ULTIM AVERTISMENT
Dacă ar putea reveni în vremurile dinaintea clipei când a devenit
dependent de ţigară şi ar şti ceea ce ştie acum, niciun fumător n-ar decide să se
apuce de fumat. Mulţi dintre fumătorii care mă consultă sunt convinşi că, dacă
aş reuşi să-i ajut să se lase, nici prin gând nu le-ar trece să se reapuce de fumat.
Şi totuşi, mii de fumători uită de acest obicei timp de mulţi ani şi sunt absolut
fericiţi – doar pentru a cădea iarăşi în capcană.
Am încredere că această carte te va ajuta să descoperi că e relativ uşor
să te laşi de fumat. Însă te avertizez: fumătorilor cărora le este uşor să se lase
le este uşor şi să se apuce din nou.
NU CĂDEA ÎN ACEASTĂ CAPCANĂ.
Oricâtă vreme a trecut de când te-ai lăsat şi oricât de sigur ai fi că nu vei
redeveni dependent, adoptă principiul de-a nu mai fuma sub nici un motiv.
Opune-te milioanelor de lire sterline cheltuite de companiile de tutun pentru
publicitate şi adu-ţi aminte că promovează drogul şi ucigaşul numărul unu. Nu
eşti ispitit de heroină, ori, ţigările ucid mai mulţi oameni – cu sute de mii mai
mulţi – decât heroina.
Nu uita, prima ţigară nu va avea efect asupra ta. Nu va trebui să-ţi alini
chinurile abstinenţei şi va avea un gust groaznic. Însă îţi va introduce nicotină
în corp, iar o voce mititică din creier îţi va spune: „Vrei încă una”. După care,
va trebui să alegi între a te simţi o vreme nefericit şi a relua de la capăt ciclul
mizerabil.
171
Allen Carr În sfârşit, nefumător
CAPITOLUL 42
12 ANI DE FEEDBACK
Am astăzi 12 ani de feedback de la prima ediţie a acestei cărţi, un
feedback obţinut atât de la cei pe care i-am consiliat, cât şi de la cititori. La
început am avut de luptat. Aşa-zişii specialişti au strâmbat din nas auzind de
metoda mea. Azi vin la şedinţele mele de consiliere fumători din toată lumea
şi, în rândul participanţilor, profesia medicală este reprezentată în mai mare
măsură decât orice altă profesie. Cartea este deja considerată în Marea
Britanie cel mai eficient sprijin pentru a te lăsa de fumat, iar reputaţia ei se
extinde rapid în toată lumea.
Nu sunt un filantrop. Lupta mea – pe care, accentuez asta, nu o duc
împotriva fumătorilor, ci împotriva capcanei nicotinei – are o motivaţie pur
egoistă: îmi place. Ori de câte ori aud de un fumător scăpat din închisoare,
simt o mare bucurie, chiar dacă n-am nicio contribuţie. Vă închipuiţi ce
bucurie imensă mi-au provocat miile de scrisori de recunoştinţă pe care le-am
primit de-a lungul anilor.
Am fost încercat însă şi de frustrare. Frustrarea e determinată îndeosebi
de două categorii principale de fumători. Sunt afectat, mai întâi, de acei
fumători cărora le e uşor să se lase, dar, în ciuda avertismentului din capitolul
precedent, devin din nou dependenţi şi descoperă că nu mai reuşesc a doua
oară. Este valabil nu numai pentru cititorii cărţii, ci şi pentru cei pe care-i
consiliez.
În urmă cu câţiva ani, m-a sunat un bărbat. Era disperat. Ca să spun tot
adevărul, plângea. Mi-a spus: „Vă plătesc 1 000 de lire dacă mă puteţi ajuta să
172
Allen Carr În sfârşit, nefumător
nu mai fumez o săptămână. Ştiu că dacă supravieţuiesc o săptămână voi fi în
stare să mă las”. I-am răspuns că am un tarif fix şi nu va fi nevoie de mai mult.
A participat la o şedinţă de grup şi, spre marea lui surpriză, i-a fost uşor să se
lase. Mi-a trimis o frumoasă scrisoare de mulţumire.
Practic, ultimul lucru pe care-l spun foştilor fumători când închei
şedinţa: „Ţineţi minte, nu mai trebuie să fumaţi niciodată vreo ţigară”. Acel
bărbat spusese: „Nu te teme, Allen. Dacă reuşesc să mă las, e sigur că n-am să
mai fumez niciodată”.
Mi-am dat seama că avertismentul nu fusese înregistrat realmente. Am
spus: „Ştiu că asta crezi acum, dar ce-ai să crezi peste şase luni?”.
Mi-a răspuns: „N-am să mai fumez niciodată, punct”.
Cam peste un an, m-a sunat iar: „Allen, am fumat o ţigară mică de foi la
Crăciun şi acum sunt iar la 40 pe zi”.
„Ţii minte când mi-ai telefonat prima oară?, l-am întrebat. Urai într-atât
fumatul, încât voiai să-mi dai 1 000 de lire dacă te făceam să te laşi o
săptămână”.
„Ţin minte. Era o tâmpenie”.
„Ţii minte că mi-ai promis că n-o să mai fumezi niciodată?”.
„Da. Sunt un idiot”.
E ca şi cum ai găsi pe cineva stând până-n gât într-o mlaştină, gata să se
ducă la fund. Îl tragi afară, el ţi-e recunoscător şi peste şase luni ajunge din
nou în mlaştină.
În mod ironic, când bărbatul cu pricina a participat la altă şedinţă de
consiliere, mi-a spus: „N-o să-ţi vină să crezi! I-am oferit fiului meu 1 000 de
lire dacă până la 21 de ani nu se apucă de fumat. Şi i-am dat banii. Are acum
22 de ani Şi pufăie ca o locomotivă. Cum poate fi aşa tâmpit?”.
I-am zis: „Nu înţeleg de ce îl faci tâmpit. Cel puţin s-a ferit de capcană
22 de ani şi nu ştie în ce mizerie s-a băgat. Dumneata ai ştiut şi n-ai
supravieţuit fără ţigară decât un an”.
173
Allen Carr În sfârşit, nefumător
Fumătorii cărora le e uşor să se lase şi apoi se reapucă reprezintă o
problemă specială. Şi totuşi, când devii liber, TE ROG, TE IMPLOR, NU
FACE ACEEAŞI GREŞEALĂ. Fumătorii cred că asemenea oameni se
reapucă de fumat pentru că sunt încă dependenţi şi tânjesc după ţigară. În
realitate, le este atât de uşor să se lase, încât îşi pierd teama de fumat. Îşi spun:
„O să fumez doar una. Chiar dacă devin din nou dependent, o să-mi fie uşor să
mă las din nou”.
Mă tem că lucrurile nu stau aşa. E uşor să te laşi de fumat, dar este
imposibil să controlezi dependenţa. Singurul gest esenţial pentru a deveni
nefumător este să nu fumezi.
În cealaltă categorie de fumători care-mi produce frustrare intră cei prea
înfricoşaţi ca să încerce să se lase şi cei care se lasă, dar trebuie să lupte din
răsputeri. Principalele dificultăţi par a fi următoarele:
1. Frica de eşec. Nu e ruşinos să eşuezi, în schimb, să nu încerci e pur şi
simplu o prostie. Priveşte lucrurile astfel: n-ai de ce să te ascunzi. Singurul
lucru rău care se poate întâmpla este să eşuezi, caz în care nu stai mai rău ca
acum. Gândeşte-te însă ce minunat ar fi să reuşeşti! Dacă nu încerci, îţi
validezi eşecul.
2. Grija că intri în panică şi că vei fi nefericit. Nu te mai gândi la aşa
ceva. Mai bine întreabă-te: ce lucru groaznic ţi s-ar putea întâmpla dacă n-ai
mai fuma niciodată altă ţigară? Absolut nici unul. Se vor întâmpla lucruri
groaznice dacă o faci. Oricum, panica e provocată de ţigări şi dispare repede.
Cel mai mare câştig este să scapi de teama aceea. Chiar îţi închipui că
fumătorii admit să li se amputeze braţele şi picioarele doar pentru plăcerea pe
care o au când fumează? Dacă te simţi invadat de panică, respiraţia adâncă te
va ajuta. Dacă eşti în compania altora, care te descurajează, pleacă de lângă ei.
Refugiază-te în garaj, într-un birou gol, oriunde poţi.
174
Allen Carr În sfârşit, nefumător
Dacă îţi vine să plângi, nu trebuie să-ţi fie ruşine. Plânsul e felul naturii
de a elibera tensiunea. Oricine se simte mai bine după un plâns serios. Suntem
făcuţi să ne arătăm emoţiile, nu să le îngropăm în noi. Ţipă, strigă, tăvăleşte-te
pe jos. Dă cu pumnii în ceva. Consideră-ţi lupta un meci de box în care nu poţi
pierde.
Nimeni nu poate opri timpul. Cu fiece clipă, micul monstru dinăuntrul
tău se stinge. Bucură-te de victoria inevitabilă.
3. A nu urma instrucţiunile. Pare de necrezut, dar unii fumători îmi
spun: „Metoda dumitale n-a mers în cazul meu”, după care îmi povestesc cum
au ignorat nu numai o instrucţiune, ci pe aproape toate (pentru ca totul să fie
clar, voi face lista lor la sfârşitul capitolului).
4. A înţelege greşit instrucţiunile. Problemele principale par să fie
următoarele:
a) „Nu pot să nu mă mai gândesc la fumat”. Fireşte că nu poţi, iar
dacă încerci, vei declanşa o fobie şi vei fi nefericit. E ca atunci când te
străduieşti să adormi noaptea: cu cât te străduieşti mai tare, cu atât ţi-e mai
greu. Eu mă gândesc la fumat cam 90% din timp. Ce anume gândeşti e
important. Dacă te gândeşti: „Ce poftă am de o ţigară” sau „Când o să scap?”,
vei fi nefericit. Dacă te gândeşti: „Bravo mie! Am devenit liber!”, ai să fii
fericit.
b) „Când moare micul monstru?”. Nicotina îţi părăseşte corpul
foarte repede. Însă este imposibil de prezis când va dispărea uşoara senzaţie
fizică a lipsei de nicotină. Acea senzaţie de gol şi de nesiguranţă este identică
practic cu cea de foame, depresie sau stres. De aceea fumătorii care se lasă cu
„Metoda voinţei” nu sunt niciodată absolut siguri că au scăpat. Chiar şi când
corpul a încetat să sufere de lipsa nicotinei, dacă le este foame sau sunt
stresaţi, creierul lor continuă să spună: „Asta înseamnă că vrei o ţigară”.
Secretul este că n-ai nevoie să aştepţi dispariţia dorinţei de nicotină, dorinţa
175
Allen Carr În sfârşit, nefumător
este atât de slabă, încât aproape n-o percepi. O percepi doar prin senzaţia că
vrei o ţigară. După ce pleci de la dentist şi ştii că a fost ultima şedinţă, aştepţi
ca maxilarul să nu te mai doară? Fireşte că nu. Îţi vezi de treabă. Chiar dacă
maxilarul te mai doare, te simţi uşurat.
c) Aşteptarea momentului revelaţiei. Dacă-l aştepţi, declanşezi
altă fobie. Odată m-am lăsat de fumat trei săptămâni cu „Metoda voinţei”. Mam
întâlnit cu un vechi prieten din vremea şcolii, fost fumător. „Ei, cum îţi
merge?”, m-a întrebat.
„Am supravieţuit trei săptămâni”, i-am răspuns.
„Ce vrei să spui?”.
„Am reuşit să nu fumez trei săptămâni”.
„Şi ce ai de gând, mi-a zis el, să supravieţuieşti tot restul vieţii? Ce mai
aştepţi? Ai reuşit. Eşti nefumător”.
Mi-am zis: „Are perfectă dreptate. Ce mai aştept?”. Din păcate, pentru
că pe atunci nu înţelesesem complet natura capcanei, m-am reapucat curând,
însă n-am uitat argumentul. Devii nefumător când stingi ultima ţigară.
Important este să fii un nefumător fericit de la bun început.
d) „Încă tânjesc după ţigară”. În cazul acesta eşti ilogic. Cum se
poate să declari: „Vreau să fiu nefumător” şi după aceea să spui: „Vreau o
ţigară”? Te contrazici singur. Dacă spui: „Vreau o ţigară”, spui de fapt „Vreau
să fiu fumător”. Nefumătorii nu vor ţigări. Ştii deja ce vrei să devii, aşa că nu
te mai pedepsi.
e) „Viaţa mea s-a terminat”. De ce? Tot ce ai de făcut e să nu te
mai sufoci singur. Nu să nu mai trăieşti. Ascultă, totul e foarte simplu. În
următoarele câteva zile, în viaţa ta va exista o traumă uşoară. Corpul tău va
suferi o agravare aproape imperceptibilă a senzaţiei lipsei de nicotină. Acum,
ţine minte: nu stai mai rău ca în alte dăţi. Ai suferit de asta toată viaţa ta de
fumător ori de câte ori dormeai, mergeai la biserică, la supermarket sau la
bibliotecă. Nu părea să te deranjeze când erai fumător, iar dacă nu încetezi
176
Allen Carr În sfârşit, nefumător
acum, vei suferi de treaba asta tot restul vieţii. Plăcerea unei mese, a unei
băuturi, a unei întâlniri cu prietenii, nu stă în ţigară, din contră, ţigara o
distruge. Chiar şi în timp ce corpul tău tânjeşte încă după nicotină, mesele şi
ocaziile sociale sunt minunate. Viaţa este minunată. Du-te la petreceri, chiar
dacă sunt 20 de fumători acolo. Aminteşte-ţi că nu tu eşti cel privat de ceva, ei
sunt. Oricare dintre ei ar vrea cu disperare să fie în locul tău. Bucură-te că eşti
în centrul atenţiei. Lăsatul de fumat e un subiect superb de conversaţie, mai
ales când fumătorii văd că eşti vesel şi fericit. Îşi vor spune că eşti un personaj
incredibil. Esenţialul este să te bucuri de viaţă imediat. Nu trebuie să-i
invidiezi. Ei te vor invidia pe tine.
f) „Sunt nefericit şi nervos”. Eşti aşa pentru că nu mi-ai urmat
instrucţiunile. Descoperă care dintre ele. Unii oameni înţeleg şi sunt convinşi
de tot ce le spun – şi totuşi pornesc cu un sentiment de sfârşit de lume şi de
melancolie, ca şi cum s-ar întâmpla ceva groaznic. Faci nu numai ce doreşti tu,
ci şi ce doreşte să facă orice fumător de pe planetă. Cu orice metodă s-ar lăsa
de fumat, fostul fumător încearcă să obţină o anume stare de spirit, astfel încât,
ori de câte ori se gândeşte la fumat, să-şi spună: „Bravo mie! Sunt liber!”.
Dacă acesta e ţelul tău, ce mai aştepţi? Porneşte cu această stare de spirit şi n-o
mai pierde niciodată. Restul cărţii te va face să înţelegi de ce nu există altă
posibilitate.
LISTA INSTRUCŢIUNILOR
Dacă le urmezi, nu poţi eşua.
1. Promite-ţi solemn că niciodată, orice s-ar întâmpla, nu vei fuma,
mesteca sau suge nimic care conţine nicotină – şi ţine-te de cuvânt.
2. Să-ţi fie limpede: nu renunţi la absolut nimic. Nu vreau să spun doar căţi
va fi mai bine, fiind nefumător (ai ştiut asta întotdeauna), nici nu
177
Allen Carr În sfârşit, nefumător
vreau să spun că, deşi nu există vreun motiv raţional să fumezi, obţii
pesemne o plăcere sau un sprijin de la ţigară, căci altfel n-ai mai fuma.
Ce vreau să spun este că fumatul nu reprezintă o plăcere sau un sprijin
veritabil. Este doar o iluzie, ca şi lovitul capului de perete ca să simţi o
plăcere când n-o mai faci.
3. Nu există ceea ce se cheamă fumător învederat. Eşti doar una dintre
persoanele nenumărate care au căzut în această capcană subtilă. La fel
ca nenumăraţi foşti fumători care credeau cândva că nu se pot elibera,
te-ai eliberat.
4. Dacă vreodată în viaţă vei cântări argumentele pro şi contra fumat,
concluzia va fi întotdeauna, fără umbră de îndoială „Lasă-te. Eşti un
prost”. Nimic n-o va schimba. Întotdeauna a fost aşa şi va rămâne aşa
întotdeauna. De vreme ce ai luat decizia corectă, nu te tortura vreodată
punând-o la îndoială.
5. Nu încerca să nu te gândeşti la fumat sau nu te speria dacă te gândeşti la
asta în permanenţă. Însă ori de câte ori te gândeşti la fumat – azi, mâine,
tot restul vieţii – spune-ţi: „Bravo mie! Sunt nefumător!”.
6. Nu folosi nici o formă de substituit, nu purta asupra ta ţigări, nu evita
fumătorii, nu îţi schimba stilul de viaţă în nici un fel doar pentru că te-ai
lăsat de fumat. Dacă urmezi instrucţiunile de mai sus, vei trăi curând
momentul revelaţiei. Dar:
7. Nu aştepta sosirea acestui moment. Vezi-ţi de viaţa ta obişnuită. Bucurăte
de clipele bune, descurcă-te cu cele rele. Vei descoperi că momentul
revelaţiei soseşte atunci imediat.
178
Allen Carr În sfârşit, nefumător
CAPITOLUL 43
AJUTĂ FUMĂTORII DE PE
CORABIA CARE SE SCUFUNDĂ
În zilele noastre, fumătorii au început să intre în panică. Îşi dau seama
că societatea s-a schimbat. Fumatul e socotit azi un obicei inacceptabil în
societate, chiar şi de către fumători. Aceştia îşi dau totodată seama că sfârşitul
este aproape. Milioane de fumători se lasă şi toţi fumătorii sunt conştienţi de
acest lucru.
Ori de câte ori un fumător părăseşte corabia care se scufundă, cei rămaşi
devin tot mai nefericiţi. Orice fumător ştie instinctiv că e ridicol să dea bani
mulţi pe nişte frunze uscate învelite în hârtie, să le aprindă şi să inhaleze în
plămâni gudroane cancerigene. Dacă încă nu crezi că e o prostie, încearcă să-ţi
bagi o ţigară aprinsă în ureche şi întreabă-te care e deosebirea. Nu e decât una:
în felul acesta nu primeşti nicotină. Dacă încetezi să-ţi bagi ţigări în gură, nu
vei mai avea nevoie de nicotină.
Fumătorii nu pot găsi un motiv raţional ca să fumeze, dar, dacă
altcineva fumează, au impresia că nu e o prostie.
Fumătorii mint fără să clipească în privinţa obiceiului lor: îi mint nu
numai pe ceilalţi, se mint şi pe ei înşişi. Trebuie să mintă. Spălarea creierului
este esenţială ca să-şi menţină un dram de autorespect. Simt nevoia să-şi
justifice obişnuinţa nu numai faţă de ei înşişi, ci şi faţă de nefumători. În
consecinţă, fac mereu publicitate iluzoriilor avantaje ale fumatului.
179
Allen Carr În sfârşit, nefumător
Dacă se lasă cu „Metoda voinţei”, fumătorul continuă să se simtă lipsit
de ceva şi se lamentează tot timpul. Asta îi convinge pe ceilalţi fumători cât de
îndreptăţiţi sunt să fumeze.
Când reuşeşte să scape de obişnuinţă, fostul fumător e mulţumit că nu
mai trebuie să-şi petreacă viaţa sufocându-se singur şi irosindu-şi banii. Dar nare
nevoie să se autojustifice, nu repetă cât este de minunat să nu fumezi. O va
face doar când e întrebat, iar fumătorii nu pun o asemenea întrebare. N-au chef
să li se răspundă. Nu uita, ceea ce-i face să fumeze în continuare e frica, aşa că
preferă să-şi îngroape capul în nisip. Întreabă doar atunci când a venit
momentul să se lase.
Ajută-i pe fumători. Risipeşte-le frica. Spune-le cât este de minunat să
nu-ţi mai petreci viaţa sufocându-te singur, cât este de plăcut să te trezeşti
dimineaţa simţindu-te sănătos şi în formă, în loc să hârâi din piept şi să tuşeşti,
cât e de bine să fii eliberat de sclavie, să te poţi bucura din plin de viaţă, fără
acele cumplite umbre negre dintr-un colţişor al minţii. Sau, şi mai bine,
convinge-i să citească această carte.
Este esenţial să nu-i umileşti pe fumători insinuând că poluează
atmosfera ori că sunt cumva impuri. Se spune că foştii fumători sunt cei mai
răi în această privinţă. Cred că există aici un sâmbure de adevăr şi bănuiesc că
folosirea „Metodei voinţei” e de vină. Cum fostul fumător, deşi a scăpat de
obişnuinţă, nu a înlăturat complet spălarea creierului, ceva din el încă mai
crede că a făcut un sacrificiu. Se simte vulnerabil şi, ca formă de apărare, îl
atacă pe fumător. Dar nu reuşeşte decât să-l enerveze, să-l facă să se simtă şi
mai abject – şi să-i amplifice, în consecinţă, nevoia de ţigară.
Chiar dacă milioane de fumători se lasă în primul rând pentru că
societatea şi-a schimbat atitudinea faţă de fumat, asta nu înseamnă că le este
mai uşor. De fapt, le este mult mai greu. Majoritatea fumătorilor din zilele
noastre îşi imaginează că se lasă mai ales din motive de sănătate. Dar nu e
întrutotul adevărat. Deşi pericolul uriaş pentru sănătate este, în mod evident,
180
Allen Carr În sfârşit, nefumător
principalul motiv de a te lăsa de fumat, fumătorii au continuat ani şi ani să se
ucidă cu zile. Dacă se lasă, e pentru că societatea începe să vadă ce înseamnă
de fapt fumatul: o formă dezgustătoare de adicţie la drog. Plăcerea a fost
întotdeauna o iluzie, noua atitudine risipeşte iluzia, astfel că fumătorul nu mai
deţine nimic.
Abstinenţa impusă – de exemplu interdicţia absolută de a fuma în
întregul sistem de transport subteran al Londrei – nu micşorează de fapt doza
de drog, căci fumătorul va fuma mai multe ţigări când, în cele din urmă, i se
va permite. Interdicţia nu face decât să inducă în mintea fumătorului
convingerea că ţigările sunt foarte preţioase, iar el depinde de ele în cel mai
înalt grad.
Cred că aspectul cel mai perfid al abstinenţei impuse se manifestă în
cazul femeilor însărcinate. Acceptăm ca adolescentele să fie bombardate cu o
publicitate masivă, care le face dependente de la bun început. Apoi, în
perioada cea mai stresantă, pesemne, din viaţa lor, când se autoamăgesc că au
nevoie mai mult ca oricând de ţigară, reprezentanţii profesiei medicale le
şantajează să renunţe la fumat ca să nu-i facă rău copilului. Multe tinere nu
reuşesc şi sunt condamnate, fără nicio vină, să sufere de un complex de
culpabilitate tot restul vieţii. Multe reuşesc însă şi sunt mulţumite, spunânduşi:
„Ce bine, o fac pentru copil şi peste nouă luni o să fiu oricum vindecată”.
După care urmează spaima şi durerea travaliului, apoi momentul de fericire
maximă. Durerea şi spaima au dispărut, bebeluşul a sosit – iar vechiul
mecanism reintră în funcţiune. Spălarea creierului încă mai există, măcar
parţial, şi practic mai înainte să se taie cordonul ombilical, femeia are în gură
o ţigară. N-are intenţia să devină iar dependentă. Nicotina a ajuns din nou în
corp. Vechea dorinţă se va redeştepta şi, dacă nu devine dependenţă imediat, o
dată cu depresia postnatală va „recupera”.
În mod paradoxal, deşi dependenţii de heroină sunt, potrivit legii,
infractori, atitudinea societăţii e cea corectă: „Ce putem face pentru a-i ajuta
181
Allen Carr În sfârşit, nefumător
pe aceşti nefericiţi?”. Să adoptăm aceeaşi atitudine faţă de bietul fumător. El
nu fumează pentru că vrea, ci pentru că-şi imaginează că are nevoie şi, spre
deosebire de dependentul de heroină, are de îndurat ani şi ani de tortură
mentală şi fizică. Spunem că este de preferat o moarte rapidă uneia lente, aşa
că nu-l invidia pe bietul fumător. Fie-ţi milă de el, pentru că are nevoie.
182
Allen Carr În sfârşit, nefumător
CAPITOLUL 44
SFATURI PENTRU NEFUMĂTORI
Îndeamnă-ţi prietenii sau rudele care fumează să citească această carte.
Mai întâi studiaz-o şi încearcă să te pui în pielea fumătorului.
Nu-l obliga să citească această carte şi nu încerca să-l determini să se
lase de fumat spunându-i că îşi distruge sănătatea sau aruncă banii pe
fereastră. Ştie asta mai bine ca tine. Fumătorii nu fumează pentru că le place
sau pentru că aşa vor. Spun asta celor din jur doar ca să nu-şi piardă complet
respectul de sine. Fumează pentru că sunt dependenţi de ţigară, cred că ţigara
îi relaxează, le dă curaj şi încredere în ei înşişi şi îşi închipuie că, fără ea, viaţa
nu va mai fi plăcută. Dacă încerci să obligi un fumător să se lase, se va simţi
ca un animal în cuşcă şi va dori ţigara şi mai mult. S-ar putea să fumeze atunci
pe ascuns, iar ţigara va deveni, în mintea lui, încă mai preţioasă (vezi capitolul
26).
Dimpotrivă, concentrează-te pe cealaltă faţă a monedei. Pune-l în
contact cu foşti fumători. Aranjează ca ultimii să-i povestească despre cât de
siguri erau şi ei că sunt dependenţi pe viaţă şi despre cât de plăcută e viaţa
când devii nefumător.
Odată ce l-ai determinat să creadă că se poate lăsa, mintea îi va deveni
mai permeabilă. Apoi începe să-i explici iluzia chinurilor abstinenţei. Ţigara
nu numai că nu-i stimulează, dai îi distruge încrederea în sine, îl irită şi îl
stresează.
Acum ar trebui să fie pregătit să citească el însuşi cartea. Se va aştepta
la pagini nenumărate despre cancer, boli de inimă ş.a.m.d. Explică-i că nu e
vorba de aşa ceva şi că referinţele la boală sunt minime.
183
Allen Carr În sfârşit, nefumător
Presupune că fostul fumător suferă, chiar dacă nu e aşa. Nu încerca să-i
atenuezi suferinţa spunându-i că e uşor să te laşi de fumat: o poate face şi
singur. În schimb, spune-i tot timpul cât îl admiri, cât de bine arată, cât de
frumos miroase, cât de uşor respiră de când s-a lăsat. E foarte important să-i
spui toate astea mereu. Când un fumător încearcă să se lase, euforia care-l
cuprinde şi atenţia de care se bucură din partea colegilor şi prietenilor îl pot
ajuta să persevereze. Şi, totuşi, poate să uite uşor, aşa că laudă-l tot timpul.
Cum nu vorbeşte despre fumat, poţi crede că nu-l mai preocupă şi nu
vrei să-i reaminteşti. Însă, cel puţin în cazul „Metodei voinţei”, se întâmplă
exact pe dos – fostul fumător devine obsedat de ţigară. Prin urmare, nu te teme
să abordezi subiectul şi continuă să-l lauzi, îţi va spune singur dacă nu vrea săi
reaminteşti.
Dă-ţi toată silinţa să-l scapi de tensiuni în perioada de abstinenţă.
Gândeşte-te cum să-i faci viaţa cât mai interesantă şi mai plăcută.
Perioada poate fi dificilă şi pentru nefumători. Nervozitatea cuiva se
propagă la cei din jur. Anticipează această situaţie dacă fostul fumător devine
nervos. Poate să-şi verse amarul asupra ta, însă nu te retrage, acum are nevoie
cel mai mult de laudă şi simpatie. Dacă îi preiei nervozitatea, încearcă să n-o
arăţi.
Pe când încercam să mă las de fumat prin „Metoda voinţei”, unul din
trucurile mele era să fac o scenă, în speranţa că soţia sau prietenii vor spune:
„Nu mai suport să te văd cum suferi. Haide, aprinde-ţi o ţigară!”. În felul
acesta, fumătorul nu-şi pierde demnitatea ca atunci când „cedează” – altcineva
l-a pus să fumeze. Dacă fostul fumător apelează la acest truc, nu-l îndemna
sub nici un motiv să ia o ţigară. Dimpotrivă, spune-i: „Dacă eşti în halul ăsta
din cauza ţigărilor, slavă Domnului că în curând te vei elibera. E minunat că ai
avut curajul şi înţelepciunea să renunţi”.
184
Allen Carr În sfârşit, nefumător
ÎNCHEIERE
SĂ PUNEM CAPĂT ACESTUI
SCANDAL
După părerea mea, fumatul e cel mai mare scandal din societatea
noastră – mai mare decât armele nucleare.
Dacă armele nucleare nu intră în funcţiune, nu ne confruntăm cu nici o
problemă. Cei care pledează pentru înarmarea nucleară pot continua să spună
cu îngâmfare că «menţin pacea». Dacă intră în funcţiune, vor rezolva
problema fumatului şi orice altă problemă, iar bonusul politicienilor va fi acela
că nu se va mai afla nimeni pe planetă care să spună: «Aţi greşit» (mă întreb
dacă nu cumva politicienii susţin înarmarea nucleară din cauza asta).
Totuşi, chiar dacă nu sunt deloc de acord cu armele nucleare, cel puţin
asemenea decizii se iau cu bună-credinţă, în ideea că ajută omenirea. Însă, în
ce priveşte fumatul, adevărul e bine-cunoscut. În timpul primului război
mondial, e posibil ca oamenii să fi crezut realmente că ţigara îţi dă curaj şi
încredere în sine. Astăzi, autorităţile ştiu că asta e o minciună. Ca dovadă,
priveşte cu atenţie publicitatea pentru ţigări din zilele noastre. N-ai să vezi
afirmaţii legate de relaxare şi de plăcere. Se vorbeşte numai despre calitatea
tutunului. De ce ne-am face griji pentru calitatea unei otrăvi?
Ipocrizia atinge cote incredibile. Societatea e îngrijorată de „aurolaci” şi
dependenţii de heroină. În comparaţie cu fumatul, aceste probleme sunt
absolut minore. 60% din populaţia Marii Britanii are adicţie la nicotină şi
majoritatea îşi cheltuieşte aproape toţi banii de buzunar pe ţigări. Anual, zeci
185
Allen Carr În sfârşit, nefumător
de mii de oameni îşi distrug viaţa devenind dependenţi. Fumatul e de departe
cel mai mare ucigaş în societatea noastră, şi totuşi aduce cei mai mulţi bani
Trezoreriei: 8 miliarde de lire sterline pe an câştigate de pe urma nefericiţilor
cu adicţie la nicotină. Iar imperiilor tutunului li se permite să cheltuiască 120
de milioane de lire sterline pe an ca să facă publicitate acestei mizerii...
Cu o inteligenţă diabolică, firmele producătoare de ţigări tipăresc pe
pachete acel avertisment privind sănătatea, iar guvernul cheltuieşte o nimicatoată
pe campanii TV având ca temă spaima de cancer, respiraţia urât
mirositoare şi amputaţiile de picioare, după care se justifică moral spunând:
«V-am avertizat că e periculos. Dumneavoastră alegeţi». Fumătorul are de ales
în aceeaşi măsură ca dependentul de heroină. Fumătorii nu hotărăsc să devină
dependenţi; sunt atraşi pe nesimţite într-o capcană subtilă. Dacă fumătorii ar
putea alege, singurii fumători de mâine ar fi tinerii care se apucă azi de fumat,
având convingerea că sunt capabili să se oprească oricând doresc.
Dacă ceri ajutorul unui medic, fie îţi spune: «Lasă-te, te omori singur»,
ceea ce ştii deja, fie îţi prescrie o altă formă de adicţie la nicotină, care nu
numai că te costă, dar conţine însuşi drogul de care încerci să scapi.
Campaniile al căror scop este să înfricoşeze nu îi ajută pe fumători. Le
îngreunează situaţia: de frică, fumătorii au nevoie să fumeze şi mai mult. Nici
măcar nu-i împiedică pe tineri să devină dependenţi. Ei ştiu că ţigările te
omoară, dar ştiu şi că o singură ţigară e inofensivă. Iar cum fumatul e atât de
răspândit, mai devreme sau mai târziu, sub presiunea semenilor sau din
curiozitate, adolescentul va încerca o unică ţigară. Şi pentru că gustul e oribil,
va deveni probabil dependent.
De ce permitem ca acest scandal să continue? De ce nu face guvernul o
campanie antifumat aşa cum trebuie? De ce nu spune că nicotina e un drog şi o
otravă mortală şi că n-ai nevoie în general decât de o singură ţigara ca să devii
dependent?
186
Allen Carr În sfârşit, nefumător
Crezi, poate, că exagerez. Nici vorbă. Tatăl meu a murit la 50 de ani şi
un pic din cauza fumatului; era un bărbat viguros şi ar fi putut trăi şi astăzi.
Cred că eu însumi am fost la un pas de moarte între 40 şi 50 de ani, deşi
moartea mea ar fi fost pusă pe seama unei hemoragii cerebrale, nu a
fumatului. Astăzi vin la mine oameni pe care fumatul i-a transformat, sau e pe
cale să-i transforme, în invalizi. Ai în mod sigur astfel de exemple şi printre
propriile cunoştinţe.
Se simte o adiere de schimbare în societatea noastră. S-a format un
bulgăre de zăpadă pe care sper că această carte îl va preface într-o avalanşă.
AVERTISMENT FINAL
Te poţi bucura de restul vieţii fiind un fericit nefumător. Ca să fii sigur
că aşa se va întâmpla, nu trebuie decât să urmezi aceste instrucţiuni simple:
1. Păstrează această carte într-un loc sigur, la îndemână. N-o pierde, n-o
împrumuta, n-o da altcuiva.
2. Daca ţi se va întâmpla să invidiezi vreun fumător, fii conştient că
fumătorii vor fi invidioşi ei pe tine. Nu eşti privat de nimic. Ei sunt.
3. Reaminteşte-ţi că nu-ţi plăcea să fii fumător. De aceea te-ai lăsat, îţi
place să fii nefumător.
4. Nu uita, nu există ceea ce se cheamă «doar o ţigară».
5. Nu pune la îndoială niciodată decizia ta de a nu mai fuma. Ştii că e
decizia corectă.
6. Dacă ai orice fel de dificultăţi, apelează la cea mai apropiată dintre
clinicile Allen Carr. Ai lista lor în cele ce urmează.